x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Un nou acord între Yahoo! şi Associated Press

Un nou acord între Yahoo! şi Associated Press

02 Feb 2010   •   00:00

Yahoo! şi AP au reînnoit azi acordul pentru utilizarea de către compania online a articolelor, fotografiilor şi conţinuturilor video ale agenţiei de presă.



Nici Yahoo! şi nici AP nu au oferit detalii referitoare la acord, motiv pentru care nu se ştie dacă agenţia a obţinut o sumă mai mare de bani ori care sunt implicaţiile încheierii contractului cu Yahoo! asupra negocierilor AP cu Google şi Microsoft.

"Nu sunt prea multe detalii pe care să le putem da publicităţii, date fiind prevederile de confidenţialitate ale acordului", a declarat Carrie Davis, purtător de cuvânt al Yahoo, citat de New York Times, ediţia online.

Associated Press furnizează ştiri unor site-uri de informaţii precum Yahoo News şi Google News. Directorii AP şi unele dintre publicaţiile membre consideră însă că trebuie să primească compensaţii de fiecare dată când articolele lor apar în căutările online sau în agregatoarele de ştiri.

Yahoo are încheiat un acord cu AP privind preluarea de materiale de mai bine de 10 ani, motiv pentru care site-ul de ştiri al companiei este de multe ori dominat de materiale Associated Press. Yahoo News atrage mai mult trafic decât Google News, chiar dacă motorul de căutare al Google se bucură de mai mare popularitate decât cel al Yahoo.

Google News nu a utilizat predominant conţinuturi AP şi acordul său cu agenţia de informaţii a expirat recent. În prezent, se poartă negocieri privind reînnoirea parteneriatului, în timp ce AP face demersuri pentru a încheia un contract şi cu motorul de căutare Bing (Microsoft).

Ca urmare a scăderii pieţei de publicitate, Associated Press a trebuit să îşi reducă preţurile şi a diminuat salariile cu circa 10%. Concesiunile în ceea ce priveşte preţurile ştirilor şi informaţiilor pe care Associated Press le-a făcut ziarelor şi radiodifuzorilor au costat compania 30 de milioane de dolari în 2009, însă această sumă se estimează că va ajunge la 45 de milioane de dolari în 2010.

×
Subiecte în articol: redactie