x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Varujan Pambuccian: “Internetul trebuie lăsat naibii în pace, ca spaţiu al libertăţii absolute”

Varujan Pambuccian: “Internetul trebuie lăsat naibii în pace, ca spaţiu al libertăţii absolute”

de Alexandru Radescu    |    30 Ian 2012   •   12:10
Varujan Pambuccian: “Internetul trebuie lăsat naibii în pace, ca spaţiu al libertăţii absolute”

Deputatul Varujan Pambuccian, membru in Comisia pentru tehnologia informatiei si comunicatiilor, s-a pronuntat la RFI impotriva modalitatilor de “combaterea a pirateriei digitale' asa cum sunt ele prevazute in controversatul document international ACTA (Tratatul Comercial Anti-Contra­fa­cere)

“Internetul trebuie lasat naibii in pace, ca spatiu al libertatii absolute. Si daca ai ceva cu cineva care incalca vreo lege, exista milioane de metode de a-l prinde, de a-l pedepsi, in afara Internetului, fara nici o problema. Nu trebuie pentru asta blocate portiuni din Internet, pentru ca stiti ce se intampla? Astazi blocam portiuni din Internet, ca unul pirateaza sau ca nu stiu ce prostii face, dar maine blocam portiuni din Internet ale adversarului politic sau ale unui om care zice ceva care nu mai intra in parerea generala si nu e in ordine. Incepem sa limitam libertatile oamenilor in felul asta', a precizat Pambuccian.

De asemenea, Pambuccian a tinut sa traga un semnal de alarma si in legatura cu “transformarea furnizorilor de internet in politisti'

“Nu cred ca treaba furnizorilor de Internet este sa detecteze ce fac abonatii, pentru ca in momentul ala, transformam furnizorul de Internet in politist. Si nu cred ca in Internet au ce sa caute politistii. Nu cred ca cineva care face o afacere din a furniza Internet isi poate permite costurile pe care le presupune o asemenea activitate', a spus deputatul la RFI, preluat de RRA.

Romania se afla pe lista celor 22 de state europene care si-au pus semnatura, joia trecuta, la Tokyo, pe documentul ACTA, fara ca Guvernul sa-si informeze sau consulte cetatenii.

"Guvernul trebuie sa explice de ce a semnat ACTA in numele Romaniei, fara nici un fel de dezbatere publica! Cand vom ajunge la guvernare, ma oblig sa suspend aplicarea ACTA, pana ce nu va avea loc o dezbatere publica", a scris, pe contul sau de Facebook, presedintele PSD, Victor Ponta. "Socialistii si liberalii, in Parlamentul European, au cerut (printr-o rezolutie – n.r.) mai multa transparenta. Singurii care s-au opus acestei rezolutii au fost eurodeputatii PDL. Votul va fi in vara, si va asigur ca nu vom sustine ACTA in forma actuala, fara dezbateri si fara acord cu societatea civila. Cei din PDL ar trebui sa explice de urgenta de ce sustin astfel de reglementari fara nici un fel de dialog cu nimeni", scrie Ponta. In 2010 mai multi parlamentari europeni au initiat o rezolutie prin care cereau examinarea cu atentie a eventualelor consecinte pe care un asemenea acord le-ar avea. Cu toate acestea, tratatul nu a fost nici o clipa prezentat public in timpul negocie­rilor. "Informatiile s-au scurs. Ele fac referire la sanctiuni dure, inacceptabile, precum taierea accesului la internet pentru cei care pirateaza productiile artistice", a declarat ieri pentru RRA euro-parlamentarul Renate Weber. "Exista pe de-o parte o responsabilitate mult-mult prea apasatoare pentru furnizorii de internet, pentru ca ei nu pot, la un moment dat, sa faca fata la asa ceva, iar pe de alta parte, iertare, dar exista si un drept la viata privata a fiecaruia dintre noi, al utilizatorilor de internet si nu inteleg de ce o asemenea intruziune ar fi posibila."

Raportorul PE al ACTA, francezul Kader Arif, a demisionat vineri denuntand negocierile cu privire la acest text controversat pe care l-a cali­ficat drept o "mascarada", afirmand ca lanseaza "un semnal de alarma".

Vezi si: ACTA, Marea Teroare pe internet. Cum ne-a aruncat Guvernul in bratele dictaturii si cenzurii online

×