x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Viva i8, tableta românească de 300 de grame

Viva i8, tableta românească de 300 de grame

de Alexandru Radescu    |    12 Noi 2013   •   19:32
 Viva i8, tableta românească de 300 de grame

Compania braşoveană Allview a lansat azi tableta Viva i8, prima din portofoliu cu procesor Intel. Cu o grosime de 7,2mm şi o greutate de 312 grame, i8 este cea mai subţire tabletă Allview.

Viva i8 este echipată cu un display IPS de 7,9 inci (rezoluţie 1024x768pixeli), rulează sistemul de operare Android 4.2, preţul său fiind de 900 lei.

Tableta beneficiază de procesorul Intel Atom Z2580, dual core la 2GHz, o placă video Power VR 544 MP2, 1 GB memorie RAM şi 16 GB stocare internp (memorie Flash), care poate fi extinsă prin card micro SD de până la 32 GB.

Viva i8 este dotată şi cu o cameră foto de 5MP, filmare Full HD şi focalizare automată, camera secundară fiind de 2 MP.

Bateria tabletei este de 4600 mAh, producătorul asigurând până la 8 ore de funcţionare.

 

 

 

×