x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Jurnalul, 20 de ani Jurnalul Naţional m-a ferit de disciplina corporatistă

Jurnalul Naţional m-a ferit de disciplina corporatistă

de Ionuț Bălan    |    05 Iun 2013   •   20:59

M-am alăturat echipei Jurnalul Naţional în 2001, iar din 2004 şi până în prezent, de când scriu materiale de opinie, am redactat 500 de editoriale. Jurnalul Naţional mi-a permis de timpuriu să-mi exprim opiniile şi m-a ferit de disciplina corporatistă, care pătrunde cu foarte mare viteză în mass-media şi o transformă în industrie. Îi sfătuiesc pe confraţii mei să fie liberali în gândire şi-n comportament, fiindcă lucrează cu pieţe. Să militeze pentru un mediu în care se face cu uşurinţă business, nu pentru unul în care se majorează taxele, pentru că asta duce la dispariţia capitalismului.
Ionuţ Bălan,
editorialist

×