Pentru mine, Jurnalul Naţional înseamnă mai mult decât un ziar sau o aglomerare de oameni în nişte birouri. Suflete, gânduri, emoţii, trăiri, visuri, speranţe, nervi, apatii, bucurii, tristeţi, vieţi pulsând în ritmuri extreme. Mi-ar plăcea să pot strânge la piept toate aceste vieţi, să le şoptesc tandre vorbe de bine, să le mângâi frunţile aburite de sudoare, spre linişte şi pace. M-aş bucura nespus să le mulţumesc pentru tot ce-au făcut pentru mine şi semenii mei, cititori anonimi. Mă plec, Marius Tucă, în faţa ta şi a oamenilor Jurnalului tău, cu tot respectul cuvenit ultimului bastion al presei scrise, ce se ambiţionează să existe firesc într-o lume nefirească. La mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, la mulţi ani, de douăzeci de ori cât mai mulţi ani!
Nicu Alifantis