A păţit-o şi la şira spinării şi la suflet. Frumosul macho Dichiseanu juca rolul unui general al lui Burebista, în pelicula cu numele teribilului rege dac.Era o scurtă pauză de filmare şi actorii rămăseseră călare, Burebista-alias George Constantin în şaua iepei lui şi Dichiseanu călare pe armăsarul năbădăios recitea replicile rolului de oştean credincios. Numai că armăsarul lui Dichiseanu purcede să-i facă avansuri iepei regelui dac, iapa se enervează şi trimite o copită, care nu-l atinge pe cavalerul cu coamă, ci îl buşeşte pe Diciseanu chiar în zona şirii spinării. Un centimetru a lipsit ca lovitura iepei să atingă o vertebră şi Dichi să rămână paralizat. Tot un cal frumos a fost martor la cucerirea viitoarei neveste a lui Dichiseanu. Într-un turneu Dichi o vede pe frumuşica Florescu, debutanta cum mângăia un cal păscând pe o pajişte, Dichi, ţintind să-i facă curte i-a dat calului sandviciul lui. N-a avut un final elegant căsătoria cu cântăreaţa Florescu, l-a beştelit şi l-a lăsat de izbelişte pe Dichi, cel ce o cucerise pe faimoasa frumoasă artistă a planetei, spaniola Sara Montiel. Florin Condurăţeanu