Foarte îndrăgit în toate regiunile Greciei și în Cipru, acest sfânt are o istorie aparte. Se zice că, pe când era copil, în insula grecească Rodhos, Sfântul a rămas orfan de tată. El și cei 12 frați ai săi au fost crescuți numai de mamă, care se spetea muncind ca să poată avea cu toții un acoperiș deasupra capului, haine bune și mâncare. Ea muncea și ziua și noaptea. cel mai mare dintre copii, văzând-o cât de ostenită este de atâta muncă, plângea când o vedea în sfârșit dormind și odihnindu-se și îi săruta pe ascuns mâinile. El era convins că măicuța lui este o sfântă și spunea de multe ori asta, chiar și colegilor lui de școală.
Într-o zi, însă, unul dintre colegii lui, care îl necăjea întruna, i-a zis că nu acesta este adevărul despre mama lui și că este fiul unei prostituate, care își petrece nopțile dansând pe mesele celor bogați și adeseori păcătuind chiar și mai rău cu ei. El nu a vrut să creadă, dar acela l-a îndemnat să își urmărească noaptea mama și să se convingă de acdevăr, ceea ce a și făcut. Când a văzut-o dansând aproape goală, a intrat în încăpere și i-a strgat că e o păcătoasă. După care a fugit în pustie.
După ani de zile, revenit în orașul natal, pustnicul avea să afle că mama sa a murit chiar în clipa în care el i-a strigat vorbele de ocară și apoi toți frații lui s-au risipit prin lume. N-a mai stat acolo, ci întorcându-se în pustie a trăit ducând o viață și mai aspră, mâncând doar o dată în trei zile și rugându-se mereu. S-a dus vestea despre el și surzii, muții, orbii, ciungii, toți veneau la el să îi tămăduiască, iar el îi vindeca în chip prea minunat. Și pe toți cei vindecați îi boteza în dreapta credință. Este chemat chiar și de regele Egiptului, să o vindece pe fiica sa, iar el o va tămădui, cerându-i faraonului doar ca el și toți ai săi să se boteze întru creștinism, ceea ce vor și face.
Vrăjitorii Egiptului se vor ridica asupra lui, acuzându-l că și-ar fi închinat viața demonilor și că prin vorbele lui de ocară și-ar fi omorât mama. Cum putea avea puteri vindecătoare unul ca el? Și pentru a dovedi că nu e în stare de minuni, să-i vindece pe orbi, surzi, muți și schilozi, i-au tăiat chiar lui urechile și limba, i-au scos ochii, i-au tăiat mâinile și picioarele și, în cele din urnă, l-au ucis cu pietre.
Ajuns în lumea celor drepți, se zice că Sfântul l-a întrebat pe Dumnezeu cum să facă să i se ierte și lui păcatul dintâi, acela de a nu fi înțeles sacrificiul mamei lui, care și păcătuind, o sfântă fusese, căci o făcuse pentru cei 13 copii ai ei. I s-a zis că trebuie să aducă milostenie pentru sufletul aceleia care avusese doar grija pâinii pentru gurile pruncilor ei. Și cum, nemaifiind pe pământ, el nu mai avea puterea să se facă ceva pentru sufletul mamei lui, a apărut apoi în visul credincioșilor care se rugau la moaștele lui, rugându-i să coacă pâinițe dulci, pe care să le dăruiască săracilor, pentru sufletul maicii lui. De atunci, există obiceiul de a însoți orice rugă la Sfântul acesta cu 12 sau 13 pâinițe dulci.
Sfântul continuă să facă minuni și-n ziua de azi. În București, moaștele lui se află în două biserici: unde, in fiecare miercuri, se face slujba la icoana Sfantului, de la ora 16.30.
Află cine este sfântul, în ce biserici se află moaștele și cum se pregătesc pâinițele ce trebuie să însoțească rugăciunile.
...................................................
Citește mai departe și află rugăciunea și rețeta