Diferenţa e esenţială

Aproape că din capul locului se refuză orice dezbatere. Din moment ce contravine flagrant universului lor închis de cunoştinţe şi de metode, adversarii reflectează, întrebându-se în ce măsură ideea de ezoterism le este convenabilă.

Ei nu vor încerca să examineze coerenţa întregului, ci vor raporta unul la celălalt două ansambluri de cunoştinţe diferite, falsificând demersul până la pervertire. Atunci când se pune accentul mai mult asupra validităţii ezoterismului decât asupra valorii sale, se trişează voit, ca într-un sofism viclean. În aceste condiţii, abuzând pervers de logică, ideea de ezoterism se va surpa, va dispărea, rămânând doar divagaţia. Se ajunge la a declara ezoterismul nu o gândire falsă, ci o falsă gândire. Atragem atenţia asupra necomutativităţii termenilor ce compun această expresie binară. Adică, în sintagma constând într-un cuplu substantiv-adjectiv (atribut), cei doi termeni nu sunt comutativi, sensul diferind în funcţie de ordinea lor. Accentul afirmativ cade pe primul termen: dacă acesta va fi adjectivul, atunci contează mai mult calitatea semnificată de acesta; dacă va fi substantivul, atunci prevalează obiectul desemnat de acesta. Prin urmare: când formulăm gândire falsă - înseamnă că gândirea nu corespunde în mod adecvat realităţii, dar, într-o oarecare măsură, ea poate totuşi să-i corespundă parţial; când formulăm falsă gândire - înseamnă că gândirea numai e cu adevărat gândire, ea implicând o contradicţie şi neexprimând decât imposibilul. O falsă gândire încetează de a mai fi o gândire, nici măcar una falsă, chiar dacă are o aparenţă de gândire pentru cei care nu-i percep contradicţia. Diferenţa nu e de nuanţă, ci esenţială: o gândire falsă este susceptibilă de a fi îndreptată, corectată, pe când o falsă gândire nu poate fi decât respinsă, rejectată, pur şi simplu. Deosebirea trece de cele mai multe ori neobservată în fluxul curent al vorbirii.

Ezoterismului i se refuză statutul de cunoaştere, de ştiinţă, de disciplină, rezervându-i-se acela al reveriilor, al utopiilor, al rătăcirilor, al delirurilor, al greşelilor, al sofismelor, al minciunilor, al înşelătoriilor etc. El este plasat în galeria falselor doctrine notorii: teoria flogisticului, a generaţiei spontanee, poligenismul, frenologia, biologia lui Lîsenko etc.

Ezoterismul, o dată declarat divagaţie, operele sale vor fi catalogate drept pure fantezii, practicile sale iniţiatice - procedee de autosugestie, cunoştinţele secrete -, autoiluzionări ale unor creduli sau mistificări menite să înşele pe alţii...

Sentinţele vor cădea apodictic şi, bineînţeles, defăimător, reducându-se aproape întotdeauna la un singur cuvânt: superstiţie... Alteori, el poate fi: elucubraţie...

Dacă de cele mai multe ori descalificarea e fără demonstraţie, se întâmplă ca astfel de judecăţi ireductibile să fie şi îndelung argumentate: se dovedeşte logic pretinsul ilogism al ezoterismului. Foarte mulţi savanţi, prezentatori sau comentatori ai unui ezoterism particular, deşi îl expun, arată că nu înţeleg nimic din ezoterismul respectiv. Temele sale sunt taxate drept divagaţii, ritualurile sale - drept superstiţii, iar operele sale sunt asimilate unor ciudăţenii...

Ei refuză să pună în funcţiune gândirea specifică domeniului pe care-l studiază. Gândind logic o gândire simbolică, ofereau un exemplu de inadecvare, rezultată din rea-credinţă. Cât despre nespecialişti, de la ei ce s-ar mai putea aştepta?... De pildă, Melvil Dewey, merituosul autor al celebrei clasificări zecimale a cărţilor (1876), devenită clasică în biblioteconomie, includea în aceeaşi categorie visele şi ezoterismul...

Toate aceste atitudini adoptate de oameni totuşi inteligenţi sunt datorate ravagiilor raţiona­lismului. Fetişul autorităţii raţiunii în ce priveşte cunoaşterea este la originea acestei poziţii, prin care adversarii ezoterismului îi opun "dogma" reducţionistă a raţionalismului. Va urma