Inedia: sau a trăi fără mâncare

Am mâncat până n-am mai putut, zise omul. Foarte multă mâncare şi băutură, apoi "mi-am mâncat" prieteni şi duşmani, tot ce-am prins. M-am îmbuibat toată viaţa. Cred că o să fac indigestie. Dar nu vreau să mor atât de intoxicat. A venit vremea să mai ţin şi eu post.

De-acum va trebui să-mi ajut duşmanii şi prietenii şi, de ce nu, să nu mai mănânc şi să nu mai beau. Pentru că doresc să ajung, până la urmă, la masă cu Dumnezeu.

Chiar există oameni care trăiesc fără hrană. Este posibil, cu toate că-i greu de crezut. Acest fenomen poartă numele de inedie. Fie că este numit fenomen paranormal sau miracol religios, acesta a stârnit interesul cercetătorilor, care i-au constatat reala existenţă, dar nu l-au putut explica pe baza legilor cunoscute.

Cum este posibilă existenţa acestui fenomen? Tot ce se găseşte în natură, fără a fi artificial, pe lângă partea materială, are şi o componentă energetică, ce are sarcina de a-i întreţine existenţa. Astfel, hrana noastră nu este compusă numai din materia pe care o vedem, ci şi din energia existentă în ea. Mâncarea naturală cu cât este mai proaspătă cu atât conţine mai multă energie vitală.

Produsele sintetice ale industriei alimentare sunt anorganice. Acestea sunt lipsite de componenta energetică naturală. Hrănirea corpului, bazată în mare parte pe aceste produse, perturbă vibraţia vitală din ansamblul organismului, producând disfuncţii, toxicitate mărită şi în final afecţiuni fizice şi psihice. Din această cauză sunt recomandate posturile, pentru ca, în perioada desfăşurării lor, corpul să poată elimina toxicitatea acumulată de-a lungul timpului şi, în final, să-şi regăsească echilibrul funcţional şi structural.

ENERGIE VITALĂ, DIRECT DIN NATURĂ
Ştiinţa susţine că alimentaţia organismului uman o constituie hrana şi oxigenul. Altă formă de energie nu este recunoscută pentru întreţinerea vieţii. Se spune că un număr de zile fără hrană fizică sau câteva minute fără respiraţie declanşează procese ireversibile, în corp instalându-se moartea. Dar, aşa cum hrana conţine şi energie vitală, aerul pe care îl respirăm posedă, de asemenea, o componentă energetică vitală.

Deci atât alimentaţia cu produse naturale cât şi respiraţia dau posibilitatea de a întreţine viaţa prin acelaşi tip de energie conţinută în fiecare dintre ele. Hrana materială suferă transformări prin procesele metabolice, eliberându-se astfel energia necesară corpului pentru a trăi. Prin evoluţie spirituală se poate ajunge la întreţinerea vieţii fără a se metaboliza hrana pentru obţinerea acestei energii.

Energia vitală va putea fi absorbită direct din natură, corpul alimentându-se prin centrii săi energetici cu energia care apoi este transportată prin canalele energetice, până la nivel celular. Consumul direct de cât mai multă energie vitală ridică vibraţia corpului, făcându-l să intre în rezonanţă cu oceanul de Energie Universală, accesându-se astfel o existenţă cu noi valenţe incredibile. Dar trecerea de la hrană materială şi energetică numai la cea energetică nu se poate face dintr-o dată de oricine.

Postul ţinut din considerente religioase împărtăşeşte aceeaşi idee şi anume că materia nu este indispensabilă vieţii fizice şi mai ales celei spirituale. Postul este menţionat în cele mai vechi scrieri sacre descoperite. Sfinţii sărbatoriţi de lumea religioasă au avut, prin postire, revelaţia descoperirii altei existenţe detaşată de cea materială, conturându-se cu această ocazie şi o viziune mai clară asupra Divinităţii.

POSTUL NU E O RESTRICŢIE
Tradiţia populară arată că au fost create şi alte posturi decât cele bisericeşti, cum ar fi un post al Maicii Domnului ţinut pentru îndeplinirea unor dorinţe sau un post negru care se ţine pentru depăşirea unui necaz important. Postul nu trebuie privit ca o restricţie, ci ca o descătuşare, ca o eliberare a naturii umane în drumul său către desăvârşire.

Am amintit despre posturi, căci acestea constituie paşii care au fost făcuţi la început de către cei care au ajuns la inedie, fenomenul care sfidează legea imposibilei vieţi fără alimentaţie mai mult de aproximativ o lună.




Nu pledez aici pentru a convinge pe cineva să încerce, dacă ar putea să ajungă la o asemenea performanţă. Pledez, însă, pentru dezintoxicarea corpului prin postire în mod ciclic. Omul, fiind o entitate materială şi spirituală aparţine atât vieţii pământene cât şi celei extrapământene, numai că ambele vieţi trebuie să se desfăşoare, pe cât posibil, într-o armonie perfectă. Persoanele care au ajuns la performanţa inediei sunt excepţii şi trebuie privite ca fiind pe o altă treaptă a existenţei, superioară celei pe care ne aflăm în mod normal. Documente istorice mai vechi, precum şi scrieri din perioada contemporană consemnează nenumărate cazuri de inedie.

În 1347, s-a născut cea care este cunoscută sub numele de Sfânta Ecaterina din Siena. Din 1363, la vârsta de 16 ani, a ales viaţa monahală. De la 26 de ani viaţa ei s-a desfăşurat sub forma unui şir nesfârşit de minuni. Fără nici un fel de hrană, ea a trăit foarte intens, predicând, scriind şi călătorind. A murit la vârsta de 33 de ani fără a consuma nici un fel de mâncare timp de 7 ani.

Elisabeth von Reute a trăit până în 1420 fără a mânca timp de 15 ani. Domenica del Paradiso a trăit fără hrană o perioadă de 20 de ani, până în anul 1553 când s-a stins din viaţă. Sfânta Lidwina nu s-a hrănit cu nimic timp de 28 de ani, până în 1433, când a decedat.
Academia Britanică de Ştiinţe Royal Society a studiat viaţa lui Janet Mc Leod din Scoţia. Din anul 1769, când avea vârsta de 15 ani, i s-au declanşat crize de epilepsie. Din acea perioadă ea a refuzat să se hrănească până la vârsta de 28 de ani, când a murit.

O altă tânără de religie catolică, din Elveţia, pe nume Josephine Durant, fiind paralizată, a refuzat să se hrănească timp de 4 ani. O echipă de medici calvinişti, rivali ai catolicismului, au studiat îndeaproape acest caz, constatând autenticitatea sa.
Apoi, alte şi alte cazuri - Zelia Bourriou, Luise Lateau, Katerina Emmerich, Mollie Fancher - au făcut vâlvă, la vremea lor, fiind amintite şi în tratate de medicină ca fiind ciudăţenii ale existenţei umane.

Thereze Neumann, născută în anul 1868 în Bavaria, se înscrie printre cazurile cele mai interesante din punct de vedere al fenomenului inediei. Din 1922 nu a mâncat deloc până în 1926, în această perioadă consumând numai lichide, iar din 1926 nu a mai băut nici lichide până în 1962, când s-a stins din viaţă. Din 1927, după un an de viaţă fără hrană solidă şi lichidă, s-a constituit o comisie de medici care au ţinut-o sub observaţie, supraveghind-o cu stricteţe.

Thereze stârnise neîncredere, lumea medicală refuzând să creadă în veridicitatea posibilităţii de a trăi fără hrană. S-a dovedit că nu era vorba de nici o excrocherie. Mai mult, greutatea corpului Therezei oscila între 51 şi 55 de kilograme, într-o perioadă de aproape o lună de verificări zilnice ale acesteia.

Thereze Neumann, de religie catolică, în 1926, a avut o viziune cu Iisus pe Muntele Măslinilor. I s-a declanşat apoi o durere insuportabilă în zona pieptului, după care a început să sângereze. Ulterior ea a observat că pe mâini şi pe labele picioarelor are răni asemănătoare cu cele produse de cuiele crucificării. Era stigmatizată. De atunci, când era în stare de extaz, plângea cu lacrimi de sânge. Ea ajunsese şi la performanţa de a putea să leviteze.

Trecând pe tărâm asiatic, mai precis indian, găsim o altă celebritate a fenomenului inediei. Se numeşte Giri Bala, tot femeie. Spun a fost, căci s-a stins din viaţă acum patru decenii. Şi spunând femeie, mai fac o observaţie, istoricul acestui fenomen paranormal este presărat în cea mai mare parte cu nume de femei, el fiind legat totodată de credinţa in Divinitate.
Aşadar, Giri Bala, considerată sfântă încă din viaţă, s-a născut în India în ţinutul împădurit din Nawabganj.

Iată cum această femeie simplă la origine povesteşte drumul parcurs până la inedie: "Cât am fost copilă, nu am prezentat nimic remarcabil, decât poate faptul că eram o pofticioasă şi mâncam destul de mult. Părinţii m-au logodit de foarte tânără. «Fata mea, m-a avetizat mama, trebuie să-ţi controlezi lăcomia când vei trăi printre străini, în familia soţului tău. Ce vor zice aceştia când vor vedea că tu mănânci tot timpul?» Temerile mamei s-au adeverit: la vârsta de 12 ani am intrat în familia soţului meu. Atunci a început calvarul, soacra mea îşi bătea joc tot timpul de lăcomia mea.




Era foate greu să îndur ironiile şi jignirile sale. Într-o bună zi, i-am strigat în faţă că nu mă voi mai atinge de mâncare pentru tot restul vieţii. M-am retras în camera mea şi m-am rugat foarte puternic. Îmi aduc aminte că am intrat în extaz în momentul în care am văzut o fiinţă de lumină care mi-a spus că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor mele şi că, din acea clipă, voi trăi doar cu lumina astrală, toţi atomii corpului meu fiind ancoraţi în curentul infinit. Apoi, mesagerul divin mi-a arătat o tehnică yoga care eliberează trupul de nevoia de a absorbi alimente.

Tehnica constă dintr-o anumită mantră, coroborată cu exerciţii de respiraţie mult mai complicate decât clasicele Pranayama. Totul este Krya Yoga, fără medicamente sau magie! Fiinţa divină mi-a interzis să divulg secretul oamenilor, deoarece asta contravenea cumva planurilor lui Dumnezeu. Mulţi agricultori m-ar omorî dacă aş învăţa oamenii să trăiască fără mâncare...".

În anul 1950, Giri Bala a fost vizitată de celebrul yoghin hindus Paramahamsa Yogananda, care a cunoscut-o şi pe Thereze Neumann. Giri era atunci în vârstă de 68 de ani. Nu mai mâncase şi nu mai băuse nimic de la vârsta de 12 ani şi 4 luni, deci de 56 de ani. Fusese monitorizată de zeci de medici din lumea întreagă până la această vârstă. Copii nu avea, iar soţul îi murise de mult. De obicei, nu dormea aproape deloc. Noaptea medita, iar ziua trecea cu treburile gospodăreşti. Nu fusese niciodată bolnavă şi nu ştia ce este durerea.

Yogananda a întrebat-o la un moment dat pe sfântă de ce a ales această cale? Bătrâna Giri i-a răspuns că prin această reîncarnare trebuia să dovedească omenirii că omul este spirit. Pentru a progresa pe calea care duce la Dumnezeu, omul trebuie să înveţe să trăiască cu Lumina Divină, nu doar cu mâncare.

INEDIA
Este un cuvânt originar din limba latină, cu semnificaţia "fără hrană", referindu-se la viaţa unei persoane care se derulează lipsită total atât de hrana consistentă cât şi de cea lichidă. Persoana respectivă, chiar în aceste condiţii, poate trăi normal, fără vreo restricţie, fără a suferi din cauza lipsei de hrană. Greutatea corpului, după o mică scădere iniţială, se menţine aproape constantă, având variaţii doar de câteva kilograme în plus sau în minus. După declanşarea acestui fenomen, dacă acea persoană încearcă din nou să se hrănească normal, se va induce în corp starea de comă urmată de deces.

"IMITATIO CHRISTI"
Stigmatele reprezintă reproducerea exactă pe un corp a rănilor lui Iisus. Acestea apar fie în mod spontan, fie în urma practicării aşa numitului "imitatio Christi", aspiraţia de a-l imita pe Iisus, participând din credinţă şi dragoste pentru El la suferinţa Sa. Se spune ca există în permanenţă pe Pământ 12 purtători de stigmate, simbolizându-i pe cei 12 apostoli. Când unul dintre aceştia se stinge din viaţă apare altul. Călugărul capucin Padre Pio este primul preot catolic ce a purtat pe trupul său rănile lui Iisus.

El a purtat aceste stigmate 50 de ani, iar în 1968, cu câteva zile înainte să moară acestea i-au dispărut. Padre Pio a făcut şi vindecări miraculoase. El trăia aproape în inedie şi cu durerile rănilor, adesea insuportabile. Padre Pio a fost beatificat în aprilie 1999 şi canonizat în iunie 2002. Din punct de vedere medical, stigmatele nu pot fi tratate, ele nefiind vindecabile. Acestea nu se infectează, nu se descompun, nu au miros urât şi nu se necrozează. Ele sângerează, rămânând neschimbate, neputând fi explicate ştiinţific.