Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ce vă feriţi cu toţii de mine? Spune moartea, căscând alene şi scărpinându-se din obişnuinţă, cu coasa pe spinare. Păi, unde găsiţi voi nemurirea, nu în mine, după ce vă pierdeţi toată viaţa căutând-o?
Moartea nu există, numai corpul fizic se stinge. Ciclul vieţii este asemănător cu cel al succesiunii anotimpurilor. Priviţi un copac. Primăvara înfloreşte, trezindu-se la viaţă, vara florile se maturizează pentru a produce fructe, iar toamna îl desfrunzeşte pentru a aştepta moartea din iarnă. Însă, germenele vieţii din el face ca primăvara următoare să înflorească din nou, reluând ciclul vieţii. Spiritul, acest germene al vieţii din noi, renaşte mereu, fiind nemuritor.
Iniţiaţii cred în nemurirea spiritului şi susţin acest lucru, însă principiile vieţii materiale sub care trăim în lumea civilizată, nu ne permit să ne intersectăm cu adevărurile despre Existenţă. Un loc în care aceste adevăruri se află la ele acasă, făcând să se desfăşoare viaţa cu totul altfel, este Tibetul. Unele descoperiri recente atestă faptul că, chiar Iisus Hristos s-a pregătit, pentru a fi iniţiat, într-una din mânăstirile din Tibet. Acolo El era cunoscut sub numele de Isa.
Multe scrieri au descris ciudata viaţă trăită între pereţii mânăstirilor tibetane. Călugării tibetani erau medici, astrologi, profesori, geografi, culegători de plante ale căror proprietăţi vindecătoare le erau cunoscute. Instrucţia religioasă în templele lor era foarte severă.
Oficierea slujbelor se făcea inclusiv la ora 12:00 noaptea, precum şi la 4:00 dimineaţa. Educaţia primită le deschidea, celor care trăiau acolo, drumul către telepatie, clarviziune, premoniţie, materializare, levitaţie, decorporalizare, etc. Principiile lor se bazează pe faptul că gândul este unda energetică, materia este energie condensată. Un gând puternic, bine dirijat, poate deplasa obiecte. Prin telepatie se poate influenţa comportamentul altei persoane. Este posibilă plutirea corpului fizic, după dorinţă, sau călătoria astrală a spiritului.
Principiile vieţii petrecute acolo erau: încrederea deplină în conducătorii lor; executarea sarcinor religioase şi studierea lor profundă; respectarea părinţilor; aprecierea virtuţiilor; considerarea propriei persoane ca fiind nobilă; apărarea teritoriului tibetan; prezenţa onestităţii şi a adevărului în viaţă; grija faţă de părinţi şi prieteni; folosirea corectă a hranei şi a bogăţiei; o permanentă îndreptare către a face bine, a recunoaşte şi a răsplăti binele primit; a fi cumpătat, a renunţa la invidie, ură, gelozie, a evita scandalurile; a avea blândeţe în vorbe şi fapte, iar suferinţa şi supărarea să fie suportate în linişte şi resemnare.
Hrana corpului fizic era puţină, simplă şi cât mai naturală. Cel puţin un an nu era părăsită mânăstirea. Cei care doreau să intre pentru a studia în mânăstire, trebuiau să treacă anumite teste. Unul dintre acestea era să reuşească să stea nemişcaţi, din zori şi până-n noapte, fără apă şi mâncare. În timpul studiilor se recurgea şi la hipnoză, cu ajutorul căreia se putea grăbi procesul învăţării. În final se ajungea la posibilitatea vizualizării aurei corpului şi la interpretarea ei.
Aveau credinţa în reîntrupare, putând fi prezise locul şi data naşterii viitoare ale unor fiinţe umane care au mai trăit. Educaţia ezoterică se făcea în sihăstrie, cel puţin trei ani, într-un templu din munţi. În această perioadă simţurile umane nu mai erau folosite, începând astfel să se amplifice alte simţuri extrasenzoriale, aflate adormite în om. Şi viaţa de astăzi din interiorul mânăstirilor tibetane se desfăşoară la fel ca în trecut.
Clarvăzătorii tibetani afirmă că în jurul corpului se zăreşte un halou multicolor în care se scaldă corpul, halou cunoscut sub numele de aură. Intensitatea şi culorile sale exprimă starea de sănătate, starea evoluţiei spirituale a fiecăruia. În corpul fizic, pe axa centrală, de deasupra capului până la baza coloanei vertebrale, se găsesc şapte centri energetici (chakre) ai corpului energetic. Aceşti centri sunt cunoscuţi sub numele: Sahasrara, Ajna, Vishuddha, Anahata, Manipura, Swadhisthana şi Muladhara.
Fiecăruia dintre ei îi corespunde o culoare din spectrul celor şapte culori. Concentrarea pe culoarea corespunzătoare centrului respectiv face ca frecvenţa acesteia să fie un generator de energie care ajută la activarea cât mai intensă a acelui centru. Cel mai important este centrul de deasupra capului, Sahasrara, corespunzător culorii violet. Este centrul suprem de contact cu infoenergiile Universului, cu Divinitatea. Acesta ajută la o deschidere cât mai bună a funcţiei psihice, asigurând şi o cât mai mare protecţie a persoanei.
Dinamizarea sistematică a acestui centru prin concentrare, meditaţie şi alte tehnici speciale determină chiar apariţia unor puteri paranormale, precum şi ameliorarea unor stări patologice sau vindecări la nivelul corpului fizic.
Există şi anumite cuvinte ce reprezintă chei pentru o deschidere cât mai bună a centrilor energetici. Tibetanii, alături de alţi asiatici, fac meditaţie, pronunţând aceste cuvinte cheie, numite mantre, pentru menţinerea echilibrului în corpul energetic şi implicit în cel fizic. Aceste mantre sunt pentru: Sahasrara - NAH, Ajna - AUM, Visuddha - HAM, Anahata - YAM, Manipura - RAM, Swadhisthana - VAM şi pentru Muladhara - LAM.
Un echilibru energetic al tuturor centrilor corpului asigură echilibru şi protecţie în viaţă. În lumina albă, pură, se contopesc toate cele şapte culori. La moarte, această lumină se stinge în corpul fizic. Sufletul devine umbră şi pluteşte, fiind tulburat de şocul brusc al morţii. În moarte nu există întuneric, ci doar lumina strălucitoare eliberată de umbrele naşterii şi morţii, eliberată de constrângerile vieţii materiale.
Mintea noastră poate construi punţi între cele două lumi. Defunctul, din noua lume în care ajunge, este conştient de lumea materială, pe care o vede şi o aude. După ce a trecut graniţa dintre lumi, el nu ştie încă unde se află, dacă este viu sau mort. Îi vede şi îi aude pe cei aflaţi în viaţă, de acolo, din noua dimensiune în care a trecut. Însă, el este tulburat de tristeţea celor vii. Hoinăreşte, putând trece prin structurile materiale! Dar în momentul când realizează că aceasta este propria proiecţie, are loc o eliberare instantanee. Spiritele care, prin dorinţele lor, rămân puternic ataşate de Pământ, bântuie sub formă de fantome.
Sufletele lor arată că un trup strălucitor, iluzoriu, ce poate fi văzut de alte fiinţe cu sensibilităţi extrasenzoriale. Rolul preoţilor este aici de a rupe legătura cu Terra, prin desfăşurarea unui ceremonial în care se rostesc fraze ca: "Ascultaţi vocile sufletelor noastre, voi cei rătăciţi fără călăuză la graniţa de dincolo! Vii şi morţii trăiesc în lumi separate!".
Principii asemănătoare, legate de cultul morţilor, există în toate filosofiile marilor civilizaţii ale Pământului. Comunicările dintre cele două lumi arată, de fapt, aşa cum am afirmat la început, că moartea nu există. Atunci, de ce trebuie să ne speriem de ea?
Citește pe Antena3.ro
