Sănătatea privită altfel (5)

Corpul uman este format dintr-o sumă de organe a căror funcţionare îi permit existenţa fizică. Fiecare dintre acestea este o rotiţă care face parte dintr-un angrenaj, asemenea unui mecanism de ceasornic, astfel că disfuncţia unuia produce alte disfuncţii în lanţ. Organele sunt grupate în sisteme, adunate în jurul funcţiei globale. Ele sunt: sistemul digestiv, respirator, urinar, circulator, nervos, reproducător. Ana­lizăm, în continuare, rolul fiecărui organ, interpretând suferinţele acestuia în funcţie de perturbările apărute pe fond psihoenergetic.

Sistemul digestiv este format din cele mai multe organe. El este moara care macină alimentele, transformându-le în elementele necesare existenţei materiale a organismului. Alimentele solide reprezintă o formă de energie mai densă şi necesită o prelucrare complexă, realizată cu operaţiuni efectuate pe diverse niveluri de transformare. Înainte de a putea intra în sânge, substanţele nutritive trec prin mai multe faze. Din sistemul digestiv fac parte gura, esofagul, sto­ma­cul, ficatul, vezica biliară, splina, pancreasul, intesti­nul subţire şi intestinul gros. Suferinţe ale acestora pot fi traduse prin dificultatea de a înghiţi, digera, asi­mila evenimentele, clipele din viaţă. Sunt atâtea expresii care ne duc cu gândul către aceste interpretări, ca: "Nu pot să te înghit", "Nu pot să înghit toate balivernele", "Lasă-mă să rumeg în linişte propunerea ta", "Nu mi-a picat bine la stomac ce ai făcut", "Mi-a rămas în gât ce doream să-i spun", expresii care semnifică adevăruri ce fac legătura între momentele din viaţă şi funcţiile organismului.

Stomacul primeşte prin esofag alimentele brute mestecate în cavitatea bucală. El este responsabil de partea grosieră a procesului metabolic. Amestecă, dizolvă cu acidul clorhidric, produs de el, alimentele ajunse acolo pentru a fi asimilate. Este asemenea unui malaxor în care se schimbă grosier compoziţia hranei. Suferinţele lui pot fi traduse ca manifestare a dificultăţii în a gestiona sau stăpâni lumea materială, în crearea de tensiuni, în această acţiune. Este vorba despre dificultăţile financiare, profesionale, şcolare, judiciare care pot provoca îngrijorări reale sau ima­gi­nare. Rumegăm perpetuu în minte repetitiv, excesiv, lucruri, evenimente, fapt ce produce aciditate gastrică peste limita normală, care, în final, duce la declanşarea ulcerului. Trebuiesc eliminate cauzele acestui proces pentru a anihila efectele sale, altfel, evoluţia lui duce la distrugerea organismului. Aciditatea gastrică, ulcerul, cancerul exprimă dificultatea de a digera ceea ce trăim, în principal, şocurile vieţii. Starea de vomă este tot un semn al respingerii, al refuzului.

Pancreasul participă la digestie prin secreţii pe care le duce în intestinul subţire, iar splina are rol în compoziţia sângelui prin fabricarea şi stocarea glo­bu­lelor roşii şi albe. Pancreasul reglează, prin producerea insulinei, procentul de zahăr din sânge, iar sucul pancreatic activează digerarea alimentelor. Suferinţele celor două organe, splină şi pancreas, au la bază tendinţa de a trece prin viaţă "punând la suflet" profesionalul, datoria de a împlini cu orice preţ obligaţiile, lăsând prea puţin loc bucuriilor şi plăcerilor. Grijile materiale interiorizate, obsesiile, frica de a nu lipsi, de a nu şti, de a nu fi la înălţime se transformă în pro­ble­me la pancreas şi la splină. Retrăirea trecutului cu problemele lui, înfricoşat să nu se perpetueze greşelile acestuia şi în prezent, pot crea o stare care se poate manifesta prin afecţiuni ale acestor organe. Dorinţa, dusă până la extrem, de a fi corect conform normelor, regulilor dezechilibrează, de asemenea, splina şi pancreasul. Meridianul energetic splină-pancreas are şi responsabilitatea ciclului menstrual, dereglarea nivelului energiei acestui meridian putând duce la perturbarea acestui ciclu şi la producerea de diabet. Reechilibrarea se poate face prin reordonarea perfectă a vieţii zilnice şi eliminarea aspectelor ce creează tensiuni psihice puternice şi persistente. Dezechilibrul funcţiei pancreasului se poate manifesta în sensul producerii unei cantităţi excesive de insulină, aceasta ducând la starea de hipoglicemie sau la producerea insuficientă de insulină, producând hiperglicemia. Hipoglicemia are ca efect lipsa zahărului din sânge, iar hiperglicemia duce la excesul de zahăr din sânge. Zahărul se reprezintă în viaţă prin comportamentul "dulce", politeţe, dovada de dragoste şi recunoştintă. Prezenţa excesivă a zahărului în sânge semnifică dificultatea de a obţine "dulceaţa" din viaţă. De obicei, diabetul se declanşează din cauza unui tată foarte exigent, injust, autoritar, ceea ce induce refugiul celui tracasat în direcţia protecţiei "dulci" a mamei. Astfel, mama devine hrana spirituală şi excesivă în hrănirea fizică a copilului, cu timpul ducând la creşterea greutăţii şi la creşterea zahărului în sânge a acestuia. Şocurile psihice puternice produc în urma lor distru­ge­rea securităţii credinţelor afective, ce pot declanşa diabetul. Scăpând de problemele care irită psihicul, conştient sau inconştient, procentul de zahăr în sânge începe să scadă, astfel, stimulându-se funcţia pancreasului, renunţându-se treptat la insulina primită din afara organismului. Aceasta poate fi o realitate doar pentru cei care cred orbeşte în această posibilitate, căci omul nu are limitele pe care le promovează legile materiei. Hipoglicemia se traduce prin suferinţa produsă de imposibilitatea sau dificultatea de a primi, de a accepta sau de a gândi că propria persoană are şi ea dreptul la tandreţe. Este cazul copiilor nedoriţi de ma­me, de taţi sau cazul taţilor absenţi. Inexistenţa re­fu­giului matern produce neacceptare. Lipsa dragostei, "a dulcelui", produce asimilarea hranei doar din necesitate, fără plăcere, fără tandreţe. Rezultă, în acest caz, un fizic respingător, fără a-l avea pe "vino încoace".

Ficatul, un organ complex şi polivalent, joacă un rol esenţial în digestie prin secreţia bilei de către colecist, dar asigură şi calitatea sângelui prin filtrarea lui. Deci el influenţează compoziţia sângelui, calitatea lui nutritivă, precum şi sistemul imunitar. Ficatul este alimentat cu sânge bogat în oxigen, de către artera he­pa­tică şi cu substanţele nutritive asimilate de intesti­nul subţire, prin vena portă. Cele două se întâlnesc în ficat şi prin vena cavă inferioară sângele este transportat de aici, mai departe, în corp, cu ajutorul inimii, îmbogăţit fiind cu oxigenul din plămâni, împreună cu substanţe nutritive şi globule.

Suferinţele ficatului semnifică greutatea în "a digera" anumite aspecte ale vieţii. Principalele sentimente ce pot deteriora funcţia şi chiar structura hepatică sunt mânia, ura. Izbucnirea acestor semntimente face ca energia necesară funcţiei ficatului să se mobilizeze, consumându-se fără folos. Furia exercitată des, păstrată în interior, neizbucnită concentrează tensiuni, stocând energii cu frecvenţe distructive în ficat, care pot să producă ciroze, cancere, chisturi ale acestuia. Ficatul suferă şi atunci când este dificilă acceptarea sentimentelor, emoţiilor trimise de alţii. Tensiunile din ficat se reflectă în imaginea noastră din afară, bucuria vieţii fiind înlocuită cu aciditatea faţă de cei din jur, care ne percep altfel decât dorim. Fica­tul este un organ Yin şi reprezintă sentimentele ce privesc viaţa profundă.

Vezica biliară aparţine tipului de energie Yang şi ajută funcţia hepatică. Aceasta produce bila necesară digestiei, pe care o elimină în duoden, prin canalul coledoc. Vezica biliară are echivalentul în "digerarea psihologică" a evenimentelor. Suferinţele bilei ne informează despre dificultatea de a guverna sentimentele în sensul clarificării lor. Ne punem atâtea întrebări: "Care este locul meu?", "Oare sunt recunoscut de către ceilalţi?", "Sunt oare apreciat pentru ceea ce fac şi reprezint?". Suferinţele se mai traduc prin neevaluarea corectă a adevărului, a dreptăţii, având tendinţa de a-i constrânge, de a-i folosi, de a-i mani­pula pe alţii.

Intestinul subţire, cu o lungime de aproximativ de şase metri, contribuie la realizarea metabolismului digestiv final. Pe fiecare porţiune a lui se face selecţia elementelor nutritive pentru a fi trecute apoi în sânge. Selectarea acestora se face în sensul că unele sunt asimilate şi altele nu. Ceea ce este asimilat este considerat necesar pentru corp, trecând apoi în sânge şi în sistemul limfatic. Dar el nu este numai un filtru, ci şi un participant activ la digestie, selectând enzimele necesare. Acesta mai transportă zaharuri şi acizi de amină, deci el face selecţia finală a alimentelor transportate către colon. Suferinţele intestinului subţire, cum sunt ulcerele, scaunele foarte moi, reprezintă dificultatea noastră în asimilarea experienţelor, în a le lăsa să pătrundă în noi fără să le judecăm. Este cel care permite să treacă sau nu anumite informaţii, fiind reprezentantul fizic al subiectivităţii. Se remarcă totodată tendinţa de a judeca prea mult evenimente, oameni ca fiind bune sau rele, greşite sau corecte. Astrologic este semnul Fecioarei, aplecat asupra noţiunilor de evaluare, precizie, respect, având fragilitate organică în principal zona intestinului.

Intestinul gros este gunoierul care strânge ce trebuie evacuat din corp, ca nefiind folositor acestuia. Materiile organice neasimilate sunt eliminate pentru a nu încărca cu toxicitate organismul, sufocându-l. Neeliminarea corectă a acestor elemente toxice este identică cu o grevă a gunoierilor dintr-o urbie. În energetică, colonul este complementar plămânului, el contribuind la buna respiraţie a corpului, în sensul curăţeniei. Tensiunile şi suferinţele lui semnifică păstrarea lucrurilor, împiedicarea despărţirii de ele. Teama de a nu lipsi, de a nu se înşela, timiditatea, refuzul abandonului, cedării duc la constipaţie, durere, balonare, gaze. De asemenea, dificultatea de a uita experienţele nefericite care nu ajută la cicatrizarea rănilor psihice, evacuarea a ceea ce am ingerat dar nu s-a asimilat, duc la evacuarea experienţelor trecute dar neingerate, neacceptate.