Echipa feminină de tenis de masă a României a fost învinsă dramatic de Coreea de Sud cu 3-2, vineri, în optimile de finală ale Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro.
Echipa antrenată de Viorel Filimon a făcut un meci foarte bun şi a fost aproape să obţină victoria, însă nu a reuşit să profite de avantajul creat în unele momente ale jocului.
În primul meci, Elizabeta Samara a fost învinsă de Jeon Jihee cu 3-0 (11-6, 11-7, 11-7), dar apoi Daniela Dodean Monteiro a restabilit egalitatea, câştigând cu 3-0 (11-6, 11-9, 11-9) cu Suh Hyowon. În meciul de dublu, Yang Haeun şi Jeon Jihee au trecut cu 3-1 (12-10, 9-11, 13-11, 11-8) de cuplul Bernadette Szocs/Daniela Dodean Monteiro.
Al doilea punct al echipei României a fost adus de Eliza Samara, campioana europeană en titre, victorioasă cu 3-1 (11-8, 7-11, 12-10, 11-9) în disputa cu Yang Haeun. În meciul decisiv, Suh Hyowon a trecut cu 3-2 (11-13, 14-12, 12-10, 9-11, 11-7) de mezina echipei României, Bernadette Szocs, care a avut de multe ori şansa să încline balanţa în favoarea sa, dar nu a reuşit acest lucru.
Coreea de Sud va juca sâmbătă, în sferturi, cu Singapore. În alt meci din sferturi, China va înfrunta Coreea de Nord.
Sursa: AGERPRES