Canotorul britanic Graeme Thomas s-a retras de la Jocurile Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, la sfatul medicului, după ce a contactat un virus la doar o zi după sosirea în Brazilia, scrie Reuters.
Thomas a fost înlocuit în echipa de patru vâsle de Jack Beaumont, al cărui tată, Peter, a concurat la regata olimpică de la Seul din 1988.
''Şapte ani de muncă şi dedicare acestui sport şi totul s-a terminat înainte de a începe. (...) Nu sunt de acord cu decizia şi cred că nimeni în locul meu nu ar fi (...)'', a spus Thomas, câştigător al medaliilor de argint şi bronz la Campionatele Mondiale.
Potrivit reprezentanţilor echipei britanice, Thomas ar fi luat virusul înainte de a ajunge la Rio.
Citește pe Antena3.ro