x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro RIO 2016 RIO 2016: Ceremonia de deschidere a JO 2016 se anunţă a fi un carnaval colosal

RIO 2016: Ceremonia de deschidere a JO 2016 se anunţă a fi un carnaval colosal

04 Aug 2016   •   12:24
RIO 2016: Ceremonia de deschidere a JO 2016 se anunţă a fi un carnaval colosal

Cântăreţe celebre şi mai multe supermodele din Brazilia sunt anunţate în programul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară de la Rio de Janeiro, care va avea loc vineri pe stadionul Maracana, de la ora 20,00 (sâmbătă, 02,00, în România), precizează site-ul oficial al competiţiei polisportive.

Spectacolul, desfăşurat sub regia semnată de Daniela Thomas, Fernando Meirelles şi Andrucha Waddington, are în fruntea distribuţiei cântăreţele afro-braziliene din toate generaţiile.

Pe de o parte, va fi prezentă cântăreaţa de samba Elza Soares, denumită şi Tina Turner din Brazilia, în vârstă de 79 de ani, care a fost căsătorită cu fotbalistul Garrincha.

La celălalt capăt de pod este noua senzaţie muzicală de la Rio de Janeiro, MC Soffia, de numai 11 ani.

În programul ceremoniei de deschidere, care va fi urmărită de trei miliarde de oameni, conform estimărilor lansate de organizatori, mai figurează şi două supermodele din Brazilia, Gisele Bundchen şi Lea T.

Gisele Caroline Bündchen (36 de ani) este actriţă şi fotomodel de origine germană care trăieşte acum în Brazilia, iar Lea T (35 de ani), este născută la Belo Horizonte şi a făcut promovare pentru produsele Givenchy.

Organizatorii au precizat că nu va exista scena unei simulări de agresiune împotriva fostului manechin brazilian Gisele Bundchen de către un om al străzii, despre care scriseseră cotidianul Folha de Sao Paulo şi site de informaţii UOL.

Spectacolul va dura patru ore şi nu va lipsi o călătorie în etapele care au marcat istoria locală, colonizarea portugheză, evocarea sclaviei sau zborul pionierului aviaţiei Alberto Santos-Dumont, la începutul secolului XX.

Persistă încă secretul asupra persoanei care va încheia ştafeta torţei olimpice şi va aprinde flacăra pe Stadionul Olimpic Maracana, favorit pentru această onoare fiind legendarul Pele, alături de fostul tenisman Gustavo Kuerten.

Preşedintele interimar al Braziliei, Michel Temer, va fi cel care va declara deschise Jocurile Olimpice de la Rio, a 31-a ediţie a Jocurilor de vară.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: ceremonia de deschidere a jo 2016