x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Constantin Călinoiu: Infrastructura de drumuri trebuie corelată cu sistemele de canalizare

Constantin Călinoiu: Infrastructura de drumuri trebuie corelată cu sistemele de canalizare

06 Noi 2022   •   09:30
Constantin Călinoiu: Infrastructura de drumuri trebuie corelată cu sistemele de canalizare
Sursa foto: antena3CNN

Infrastructura de drumuri trebuie corelată cu sistemele de apă și apă uzată, precizează Constantin Călinoiu, director general al Direcției Generale de Investiții și Administrare Drumuri Județene - Consiliul Județean Ilfov, la Conferința Națională “Extinderea rețelei de alimentare cu apă și a canalizării, viața modernă în Județul Ilfov organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul.

"Am încercat să pregătim proiecte pentru etapa 2021-2027. Avem elaborate până în prezent studii de investiții în infrastructura de drumuri de aproximativ  400 de milioane de lei și dorim să atragem cât mai multe fonduri nerambursabile. 

Infrastructura de drumuri este corelată cu sistemele de apă potabilă și apă uzată  deoarece aceste sisteme se realizează în perimetrul drumului, mai precis în zona de siguranță a acestuia. După cum știm, drumurile județene ar trebui să aibă limite de 12 metri, însă la noi realitatea este alta. Sunt limitate de proprietăți, de  gardurile care împrejmuiesc aceste proprietăți. De aceea trebuie să asigurăm realizarea acestor sisteme de utilități, în acest perimetru. Pentru aceasta trebuie să corelăm lucrările de infrastructura de drumuri cu lucrările de infrastructura mare de apă  potabilă și apă uzată", explică acesta.

El dă exemple de lucrări la drumuri importante și faptul că trebuie făcute în legătură cu sistemele de canalizare. 

"Avem în execuție drumul de la DN1 Balotești-Moara Vlăsiei-Grădiștea, de aproximativ 24 km, este realizat în proporție de 75%, și l-am sistat pentru lucrările de trotuare și piste de biciclete deoarece trebuie să  introducem conductele de apă și canalizare. Corelăm lucrările și pe drumul 401A, care este foarte important, o variantă la Centura de Sud a Bucureștiului, mai ales prin realizarea celor două pasaje, Berceni și Domnești. Se realizează concomitent lucrări de canalizare și apă potabilă și lucrări de apă pluvială, relocarea rețelelor electrice și infrastructura rutieră.  Corelăm aceste lucrări asttfel încât să creăm cât mai puțin disconfort cetățenilor, să lucrăm pe tronsoane". 

×