x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Încărcare electrică în benzinării, planul pentru următorul deceniu. Una din cinci mașini va fi electrică până în 2030

Încărcare electrică în benzinării, planul pentru următorul deceniu. Una din cinci mașini va fi electrică până în 2030

10 Dec 2021   •   17:36
Încărcare electrică în benzinării, planul pentru următorul deceniu. Una din cinci mașini va fi electrică până în 2030

Lanțurile de benzinării din întreaga țară vor să facă sute de puncte de încărcare pentru mașinile electrice până în 2030.

Una din cinci mașini va fi electrică până în 2030. În prezent, numărăm pe degete stațiile de încărcare electrică din România, lucru ce îi trage în spate pe cei care vor să își cumpere un autoturism electric.

Pentru a încuraja trecerea la maşini nepoluante, cele mai importante trei lanţuri de benzinării se adaptează realităților pieței și promit sute de astfel de puncte de încărcare, ce vor fi construite în următorul deceniu. 

Autonomia pentru 100 de kilometri i-ar costa pe șoferi la jumătate față de necesarul de benzină sau motorină pentru aceeași distanță.

 

Iar încărcarea bateriei până la 80% durează aproximativ 20 de minute.

 

×
Subiecte în articol: masini electrice