x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Radu Timiș Jr, CEO Cris-Tim: "Subvențiile acordate producătorilor români de lapte sunt mult mai mici decât în alte state UE"

Radu Timiș Jr, CEO Cris-Tim: "Subvențiile acordate producătorilor români de lapte sunt mult mai mici decât în alte state UE"

de Redacția Jurnalul    |    18 Mai 2023   •   17:00
Radu Timiș Jr, CEO Cris-Tim: "Subvențiile acordate producătorilor români de lapte sunt mult mai mici decât în alte state UE"

Subvențiile acordate producătorilor români de lapte sunt mult mai mici decât în alte state UE, spune Radu Timiș Jr, CEO Cris-Tim, la Conferința Națională “Hrană de calitate – profit pentru toti românii – cum adăugăm plusvaloare agriculturii”,  în cadrul proiectului “România Inteligentă”, organizată de Antena 3 CNN și cotidianul național Jurnalul.

"Nu putem exporta carne de porc, astăzi, din cauza pestei porcine, însă situația s-a îmbunătățit semnificativ în ultimul an și jumătate, în sensul că numărul  focarelor de pestă porcină a scăzut de la peste 600 de focare, astăzi cred că mai avem 15-17 focare. 

Trebuie să vedem cum reușim să transformăm acest subiect al siguranței alimentare, să devină un subiect de siguranță națională. Trebuie să facem o diferență între două aspecte. Unul este de a reuși să produci toată hrana pe care ne propunem să o producem în România. Dar o producem la prețul competitiv? Ne putem bate cu țările din jurul nostru? În momentul în care noi, ca producători, mergem și vrem să punem produsul pe raft la un retailer, acestuia nu-i pasă dacă produsul tău este făcut în România. Ar prefera să fie dar dacă prețul nu este suficient de atractiv va prefera să cumpere de acolo de unde produsul este mai ieftin", explică acesta. 

El mai atrage atenția că subvențiile din România acordate producătorilor de lapte sunt mult mai mici decât în alte state UE. 

"Și noi suntem producători de lapte. Avem 1.500 de vaci de lapte, lucrăm 2.000 de  hectare de pământ. Există o diferență foarte mare la nivel de competitivitate față de Ungaria sau Polonia. În România avem subvenție pe cap de vacă la 200 de euro, iar polonezul are 700 de euro. La nivel de cultură  cerealieră, avem subvenție pe hectar 170 de euro, francezul are 400 de euro. Deci există discrepanțe foarte mari la nivel de subvenții directe acordate atât de UE, cât și de bugetele statelor, ceea ce înseamnă un minus în competitivitatea noastră.

Industria laptelui este un dezastru pentru că suntem invadați, la propriu, de lapte din UE. Noi producem la niște costuri mult mai ridicate, și atunci ne găsim într-o situație în care fermierii produc pierdere. 

Cum diferențiem aceste subvenții acordate producătorilor? Nu facem o diferență între producători care într-adevăr fac pereformanță, au o eficiență foarte ridicată? În ferma noastră avem o producție de 40 de litri de lapte/vacă/zi. Sunt săptămâni la care nu ajung nici la 20 de litri/zi. Primim aceeași subvenție ca fermierul care nu produce nici 20 de litri", spune Radu Timiș Jr. 

×