x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Sergiu Rizescu, deținut politic, despre Fortul 13 Jilava: Ne-au debarcat noaptea și gardienii, care stăteau pe două rânduri, ne-au primit cu bâtele. Ne loveau ca pe niște animale

Sergiu Rizescu, deținut politic, despre Fortul 13 Jilava: Ne-au debarcat noaptea și gardienii, care stăteau pe două rânduri, ne-au primit cu bâtele. Ne loveau ca pe niște animale

de Redacția Jurnalul    |    28 Noi 2024   •   17:14
Sergiu Rizescu, deținut politic, despre Fortul 13 Jilava: Ne-au debarcat noaptea și gardienii, care stăteau pe două rânduri, ne-au primit cu bâtele. Ne loveau ca pe niște animale
Sursa foto: Lucian Alecu

În cadrul Conferinței Naționale România Inteligentă „Fortul 13 Jilava: Consolidare, Conservare, Cunoaștere – Transformarea unui Monument Istoric în Destinație Cultural-Educativă”, Sergiu Rizescu, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, a adus în prim-plan mărturii emoționante despre ororile trăite în perioada detenției politice sub regimul comunist. Relatările sale au subliniat nu doar suferințele fizice, dar și importanța educării tinerelor generații despre trecutul traumatic al României, pentru a preveni repetarea unor asemenea abuzuri.

Detenția politică: O viață în spatele gratiilor

Rizescu a povestit despre detenția sa, o experiență marcată de violență și lipsuri extreme. „Toți deținuții politici au trecut prin Jilava. Era o închisoare de tranzit. Am stat o lună acolo, după ce am fost transportați în vagoane speciale, fără ferestre, păzite strict. Ne-au debarcat noaptea și gardienii, care stăteau pe două rânduri, ne-au primit cu bâtele. Ne loveau ca pe niște animale.

Reduitul, locul unde dormeam, era format din scânduri de lemn. Ne înghesuiam 40-50 de oameni, iar când unul se întorcea, trebuia să se întoarcă toți. Aerul era irespirabil, mâncarea sub orice critică, iar noaptea auzeam lanțurile celor duși spre execuție în Valea Piersicilor,” a declarat Sergiu Rizescu la Antena 3 CNN.

Detenția la Jilava a fost urmată de transferul la Pitești și Dej, unde Rizescu a fost nevoit să facă față înfometării și tratamentelor brutale. „Eram toți tineri, slabi, înfometați. Primeam nici 1000 de calorii pe zi. La Pitești, de foame, înghițeam saliva. Odată, în celulă, a pătruns miros de sarmale de pe strada Negru Vodă. Am închis ochii, am deschis gura, și mi-am închipuit că mănânc sarmale.”

Motivele arestării și convingerile sale

Rizescu a explicat cum a fost arestat, în urma unui act de rezistență față de regimul comunist. În 1947, fiind elev la Liceul Brătianu, a fost martor la înlocuirea portretului Regelui Mihai cu cel al liderilor sovietici. Acest act simbolic a fost punctul de pornire pentru formarea unei organizații anticomuniste românești, care a dus, mai târziu, la arestarea sa.

„Pentru noi, crescuți într-o educație națională și religioasă, a fost un șoc. Am format atunci o organizație anticomunistă română”, a spus el.

Interogatoriile și Tentativele de Racolare

În timpul detenției, Rizescu a trecut prin anchete dureroase, care adesea aveau loc noaptea.

„Am ajuns și la securitate, celulele erau din beton, saltea de paie, pernă de paie, și o pătură. Nu erau calorifere, nu aveam căldură, și atunci, de frig, ne luam genunchi și îi strângem la piept, și suflam, și cu mâinile ne frecăm picioarele, ca să nu înghețăm.

Anchetele erau noaptea când ne spuneau că ”a venit lăptăreasa”. Acesta era semnalul și ajungeam în camera unde eram anchetați. Muzică italiană, într-o parte pistolul, și începea ancheta.

M-au scos din celulă, eram la celula 55, alături de un student la medicină, din Cisnădia Sibiului, și am fost duși în fața penitenciarului, la grefă. Acolo era ofițerul politic, pe care îl știam deja, alături de alți doi ofițeri, unul cu o figură de K1 și altul cu figură de intelectual. Și a început ancheta. Deja îmi făcuseră fișa în care scria că ”Rizescu Sergiu este inteligent, are o memorie bună, un grad de cultură avansat, poate fi racolat ca informator calificat”. Timp de o oră m-au prelucrat, dar eu nu am cedat. Am primit un șut în fund de la cel cu figura aceea colțuroasă. Scrie și la CNSAS: Cu toate insistențele, recrutarea a eșuat. În acel moment, nu mai eram deținut politic decât fizic. Sufletește eram liber. Nu este nimic mai frumos decât să fii un om moral, să nu faci rău altora.”

Moștenirea și mesajul pentru viitor

Sergiu Rizescu a subliniat importanța păstrării memoriei istorice. „Este esențial să transmitem aceste lecții tinerelor generații. Dacă nu luptăm împotriva abuzurilor, acestea vor deveni dominante”, a declarat el cu fermitate.

Relatările sale sunt o lecție de perseverență, curaj și moralitate, care subliniază importanța cunoașterii trecutului pentru a preveni abuzurile de orice natură. „Să rămânem morali și să ne luptăm împotriva nedreptății, pentru că numai așa putem spera la un viitor mai bun.”

×