x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Ștefăniță Munteanu, Transelectrica: "Ne dorim să scoatem la licitație, până la sfârșitul anului, toate cele 9 proiecte finanțate prin Fondul de modernizare"

Ștefăniță Munteanu, Transelectrica: "Ne dorim să scoatem la licitație, până la sfârșitul anului, toate cele 9 proiecte finanțate prin Fondul de modernizare"

de Redacția Jurnalul    |    01 Iun 2023   •   10:00
Ștefăniță Munteanu, Transelectrica: "Ne dorim să scoatem la licitație, până la sfârșitul anului, toate cele 9 proiecte finanțate prin Fondul de modernizare"

Cele 9 proiecte finanțate prin Fondul de modernizare ar putea fi scoase la licitație în acest an, spune Ștefăniță Munteanu, președinte Transelectrica, la Conferinţa Naţională „Finanțarea proiectelor de energie regenerabilă – surse transparente pentru resurse curate”, organizată de Cotidianul naţional Jurnalul și Antena 3 CNN, prin platforma România Inteligentă.

"Transelectrica a înțeles foarte bine rolul pe care îl are în această ecuație a regenerabilelor. Admintem că provocările sunt foarte mari în această perioadă de tranziție, de integrare a energiei regenerabile în sistemul energetic.

Planul de dezvoltare a rețelei pe următorii 10 ani prevede investiții de circa 1,4 miliarde de euro și are ca obietiv principal creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică dar include și o parte importantă de dezvoltare a unor linii electrice noi pentru integrarea capacităților de producție a energiei regenerabile.

Parte din acești bani, pe care îi vom investi în următorii 10 ani, sunt prin contracte semnate pe Fondul de modernizare, cu Ministerul Energiei, 424 milioane de euro, și urmează să transmitem noi aplicații pentru noi proiecte, să beneficiem de finanțare pe Fondul de modernizare dar și pe zona de fonduri europene gestionate de MIPE. Cred că venim în sprijinul dezvoltatorilor de energie regenerabilă și vom fi pregătiți să preluăm toată această energie nouă. 

Ne dorim să putem scoate la licitație toate cele 9 proiecte, care sunt finanțate prin Fondul de modernizare, până la sfârșitul anului", explică președintele Transelectrica. 

 

 

 

×