21 aprilie 1989

La ora 9:36, cu Silviu Curticeanu se deschide ziua de muncă a Elenei Ceau­şescu. Dacă de la Cabinetul 1, şe­ful Cancelariei CC al PCR preluase sar­cinile mai de dimineaţă, la Cabinetul 2 era chemat, probabil, şi pentru ra­portul asupra programului secretarului general al partidului din acea zi.

Un sfert de ceas (9:42- 10:00) a fost reţinut în biroul ei Burciu, respon­sabilul sectorului de construcţii de la Gospodăria de partid. Aproape un ceas a zăbovit Poliana Cristescu (10:00 - 10:50). Vor fi vorbit amândouă şi cum va petrece fiecare sărbătorile de Paşti ce se apropiau?

Până la pauza de amiază, la Cabinetul 2 au mai fost chemaţi Silviu Curti­ceanu, Radu Bălan, Emilian Dobrescu şi Ion Ursu.

După-amiaza au fost trei şedinţe cu participarea lui Nicolae Ceauşescu. La toate, grosul participanţilor a rămas acelaşi - Tovarăşul, Tovarăşa, secretarii CC al PCR, membri ai CPEx, responsabili pe linie de partid ai se­c­toarelor în discuţie, primul-ministru, vice­prim-miniştri şi miniştri de resort.

Prima şedinţă ("de lucru") a început la ora 16:00 şi a ţinut până la 17:10. S-a discutat "planul pe luna mai", în 10 minute, Tovarăşii şi ceilalţi decizionali s-au mutat în sala CPEx unde s-a ţinut o şedinţă cu comisia de organizare a Congresului al XIV-lea (orele 17:20 - 17:45). Aşa cum era înţeleasă democraţia, după decizia convocării Congresului, în numele "centralismului democratic", urmau în cascadă deciziile, comisiile şi întrunirile care aprobau, în unanimitate, planurile şi ideile liderului partidului. În Ro­mânia anului 1989, ştiau însă toţi cei care erau chemaţi la cabinetele 1 şi 2, că şi nefastul princi­piu al centralismului  partidului unic fusese încălcat. Însuşi secretarul ge­neral ajunsese cenzurat şi direcţionat de toanele imprevizibilei neveste. Asemenea forţă nu era prevăzută în documentele de partid!

Vineri, 21 aprilie, la 18:05 demnitarii s-au mutat din nou în "săliţă" ca să discute despre "apa grea". I s-o fi părut deosebit lui Ceauşescu să coordoneze specialişti în energie atomică? Probabil că nu. El se formase ca activist al partidului tocmai în timpul când Beria, şeful serviciilor speciale sovie­tice, se achitase cu succes de sarcina primită de la Stalin - fabricarea bombei atomice. A organiza şi a conduce - erau misiunile revoluţionarului comunist. Iar el s-a închipuit, până la moarte,  "revoluţionar".