22 mai 1989

Luni, 22 mai 1989, Elena Ceau­şescu şi-a început primirile la birou cu Poliana Cristescu (între orele 9:10 - 9:50). Abia după aceea a intrat în treburile zilei, întâlnindu-se cu şeful Protocolului de Stat Vasile Nicolcioiu.

Prima  şedinţă a zilei - "la săliţă, probleme de chimie" -, a fost prezidată de Elena Ceauşescu, fiind men­ţionată în agendă pre­zenţa lui Gh. Oprea, I.M. Nicolae, Maria Ionescu, plus specialişti în domeniu (orele 10:30 - 11:30). După o pauză de numai cinci minute, Tovarăşa a fost prezentă la altă şedinţă de lucru (orele 11:35 - 12:50), de data aceasta prezidată de  Nicolae Ceauşescu pe tema planului pe luna iunie 1989.

După câteva minute cu Silviu Curticeanu, numărul 2 al Ro­mâ­niei a plecat în pauza de masă.

Se va fi întâmplat, probabil, din nou ceva deosebit? Căci în interva­lul 16:10 - 16:30 a fost notată o nouă "şedinţă de lucru la săliţă cu tov. N.C.". La temă, cu totul neobişnuit, apare semnul întrebării. Să fi fost enervat Ceauşescu de vreo ches­tiune apărută în cursul zilei şi să-i fi convocat intempestiv pe respon­sabili?!

După acea şedinţă, la Cabinetul 2 au fost prezenţi I. M. Nicolae, Constantin Olteanu şi Emil Bobu (ultimii doi, împreună între orele 16:48 - 17:20 după care doar Bobu  a fost reţinut).

Primirile s-au încheiat cu Gheor­ghe Pană (17:30 - 17:50), vechi membru al CPEx, în acel moment pre­şe­din­tele Comitetului pentru Proble­mele Consiliilor Populare. Pană poa­te fi socotit în personaj de prim-rang în galeria demnitarilor lui Ceau­şes­cu. Fusese unul dintre secretarii cu organizatoricul ai CC al PCR (ceea ce însemna numărul 2 în partid), mi­nistru al Muncii, primar al Capitalei etc. Un portret caustic i-a făcut Du­mitru Popescu, alt fost demnitar, în memoriile sale. "Băiat de la ţară, fost ucenic, a învăţat repede abc-ul ac­tivistic şi a urcat în profesie pas cu pas, a scris fostul secretar cu propaganda al CC al PCR. Supapa lui de supravieţuire în funcţiile înalte în care s-a văzut propulsat era confesiunea: venea, se aşeza pe un scaun şi, uitându-se în dreapta şi în stânga, pentru a se asigura că nu ne-ascultă nimeni (deşi eram singuri), începea să ofteze şi să se văicărească. Şi că munca e grea şi că oamenii sunt ai dracului, şi că şeful e prea exigent şi că "tovarăşa" îl hărţuieşte. Într-ade­văr, Elena Ceauşescu striga la el (di­tamai secretarul organizatoric, primar al Capitalei sau ministru al muncii) ca la un băiat de prăvălie: "Pană, de ce faci aia? Tu nu vezi că eşti prost?" "Da, tovarăşa Lenuţa!, i se răspundea. De ce sunt prost, to­va­răşa Lenuţa?" "Hă, hă, hă! Pană acesta s-a prostit de tot."

Multe au răbdat şi vor răbda - după cum se vede - cei puternici de la cei  mai sus plasaţi decât ei în ie­rarhia puterii, pentru a putea, la rându-le, să-i comande şi umilească pe alţii!