24 martie 1989

Greu de crezut că, la 70 de ani împliniţi, femeia care deţinea controlul asu­pra bărbatului numit deja de ziare occidentale "dictatorul Europei" avea asemenea program!

Luni, 27 martie 1989, la Cabinetul 2 au început primirile la ora 9:55. Timpul când iese ultimul chemat nici măcar n-a mai fost consemnat. În agenda Elenei Ceauşescu a fost notat la finalul zilei că Silviu Curticeanu a intrat în biroul ei la 19:05.

Menţiunile agendei ei te fac să înţelegi maşinăria de interior a "democraţiei socialiste". În programul prelungit din 27 martie sunt consemnate 12 întâlniri în biroul Elenei Ceauşescu şi participarea ei la o şedinţă. Dacă şedinţa a durat abia 10 minute, mai mult de o treime din timpii înregistraţi la biroul ei i-a petrecut cu Emil Bobu. Trei ore şi opt minute - în patru reprize - faţă în faţă cu demnitarul cotat de analiştii Europei Libere ca al treilea puternic din România, după Ceauşeşti.

Al doilea "favorit" al zilei a fost Constantin Radu - de trei ori chemat; şi reţinut, în total, o oră şi douăzeci de minute. Ceilalţi interlocutori au fost Vasile Milea, Constantin Olteanu şi un anume "tov. Fl. Lăzărescu".

Între 12:05 şi 12:15, a fost "în sala CPEx cu Tov. N. C. şedinţă de lucru" pe tema pro­duselor nerentabile. Dar ce şe­din­ţă de zece minute?! În timpul cât o re­creaţie mică, nici măcar lista produ­selor şi activităţilor nerentabile din e­co­nomia românească nu putea fi citită!

De altfel, cine-ar fi îndrăznit să ia cuvântul pentru a critica, altfel decât citându-l pe Ceauşescu? Văduva lui Ion Ioniţă ştie că soţul ei fusese pensionat în mai 1982 din postul de viceprim-ministru al Guvernului tocmai pentru că-i făcuse lui Ceauşescu o demonstraţie a nerentabilităţii industriei petroliere. Abia după aceea, susţine doamna Cecilia Ioniţă, a început soţul ei să invite conspirativ şi alţi nemulţumiţi la ei acasă. Decesul generalului, în vara lui 1987, a luat-o prin surprindere şi pe soţia sa. Fosta ilegalistă păstrează şi acum suspiciunea şi obsesiile unei morţi co­mandate.