Cazul "Pacepa" în versiune poloneză

Vizita efectuată la Varşovia de pre­şe­dintele american George Bush, la mij­locul lunii iulie 1989, a consti­tuit un eveniment deosebit de important pentru naţiunea poloneză. Aceasta a avut loc în contextul în care reprezentanţii sindicatului anticomunist "Soli­da­ritatea" reuşiseră să obţină o victorie absolută în alegerile parlamentare din luna iunie 1989. Prin prezenţa sa în capitala Poloniei, liderul de la Casa Albă a oferit un semnal de încurajare nu doar polonezilor, ci şi altor naţiuni din Europa Centrală şi de Est - aflate sub conducerea unor lideri comunişti şi care doreau să trăiască în libertate.


STATELE UNITE ALE AMERICII, IMPLICATE ÎN CRIZA DIN POLONIA
La acea vreme, analiştii politici au apreciat că preşedintele George Bush acorda o atenţie deosebită Poloniei. În comentariile lor, aceştia nu au amintit despre faptul că administraţia ame­ricană a avut informaţii precise de­­spre intenţiile militare ale Uniunii Sovietice faţă de Polonia. De exemplu, în perioada 1980-1981, colonelul Ryszard Kukli´nski, adjunct al şefului Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major polonez, a furnizat din timp Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) date despre conţinutul unor planuri militare strict secrete. Acestea au fost întocmite cu scopul ca intervenţia în Polonia a armatelor unor state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să se desfăşoare cu succes.

Informaţiile puse la dispoziţie de colonelul Kukli´nski au permis serviciilor secrete americane să-şi formeze o imagine relativ exactă despre forţele şi mijloacele militare ce urmau să fie angajate de Organizaţia Tratatului de la Varşovia (OTV) în Polonia, înainte şi după decretarea legii marţiale. Prin­tre altele, colonelul-spion a transmis la Washington faptul că invadarea ţării sale urma să fie realizată cu 18 di­vi­zii din URSS, RDG şi Cehoslovacia.

Pe baza datelor obţinute, analiştii militari americani au apreciat că numărul unităţilor militare sovietice, est-germane şi cehoslovace care ur­mau să invadeze Polonia nu era suficient pentru a asigura succesul ope­ra­ţiunii respective.

La 3 decembrie 1980, mareşalul Viktor G. Kulikov, comandantul-şef al Forţelor Armate Unite ale OTV, a soli­citat acordul ministrului polonez al Apărării, generalul Wojciech Jaruzelski, pentru începerea exerciţiului co­mun "SOIUZ-80" (8-10 decembrie 1980). Potrivit informaţiilor furnizate Agenţiei Centrale de Informaţii de către colonelul Ryszard Kukli´nski, manevrele urmau să se desfăşoare şi pe teritoriul Poloniei.

Este posibil ca analiştii militari americani să fi coroborat datele pe care le aveau la dispoziţie şi să fi considerat aplicaţia "SOIUZ-80" drept o acoperire perfectă pentru desfă­şu­ra­rea operaţiunii de invadare a Poloniei anunţată de agentul CIA. Într-un ase­me­nea scenariu, era evident faptul că grupul de forţe militare ale OTV, pla­ni­ficat să execute ocuparea Poloniei, pu­tea intra pe teritoriul polonez sub aco­pe­rirea oferită de aplicaţia comună "SOIUZ-80".

Pe de altă parte, dacă se compara situaţia din august 1968, din Cehoslovacia, cu cea din decembrie 1980, din Polonia, analiştii occidentali puteau observa anumite similitudini în pri­vinţa metodelor şi mijloacelor pe care le utiliza Kremlinul pentru înăbu­şi­rea mişcării anticomuniste din Polonia. Acestea erau identice cu cele folosite în Cehoslovacia: convocarea precipitată şi în mod repetat a conducerii partidului de liderii sovietici; exercitarea de presiuni militare indirecte (avertismente militare lansate pe diferite canale oficiale şi neoficiale), cu scopul de a-i forţa psiholo­gic pe conducătorii politici ai ţării-pro­blemă să adopte măsuri radicale pentru reinstaurarea ordinii comuniste; desfăşurarea unei reuniuni a liderilor statelor membre ale OTV cu puţin timp înainte de data probabilă de declanşare a intervenţiei militare.

Dar o simplă similitudine nu era suficientă pentru adoptarea de statele NATO a unor atitudini dure faţă de regimurile comuniste de la Moscova şi Varşovia. Liderii politici occidentali aveau nevoie de dovezi clare, iar acestea au fost furnizate la un moment dat şi de colonelul Ryszard Kukli´nski. În consecinţă, la începutul lunii de­cembrie 1980, Anatoli Dobrînin, am­ba­sa­dorul URSS la Washington, a fost convocat la Departamentul de Stat de secretarul de Stat al SUA, E. Muskie pentru a i se aduce la cu­noş­tin­ţă îngrijorarea autorităţilor ameri­cane în le­gătură cu posibila agravare a situaţiei din Polonia. La rândul său, Lordul George Carrington, ministrul brita­nic al Afaceri­lor Externe, a declarat în aceeaşi pe­ri­oa­dă că o intervenţie în Polonia a ar­ma­te­lor OTV ar fi însemnat sfârşitul perioadei de destindere dintre Vest şi Est.
"DEFECTORUL" KUKLINSKI
În cursul lunii noiembrie 1981, pe fon­dul amplificării tensiunilor so­ciale în întreaga ţară, serviciul po­lo­nez de contrainformaţii a suferit o grea lovitură: colonelul Ryszard Kukli´nski "defectează" şi se refugiază în SUA (7 noiembrie 1981). Se poate presupune că vestea respectivă a stârnit la Moscova o reacţie deosebit de neplăcută. Este posibil ca ma­re­şalul Viktor G. Kulikov să fi devenit extrem de nervos atunci când a aflat că fostul său ofiţer de legătură po­lo­nez fusese, de fapt, spion american.

"Defecţiunea" lui Ryszard Kukli´nski a pus în pericol planul autorităţilor de la Varşovia de a institui legea mar­ţială? Este foarte posibil, deoarece Ryszard Kukli´nski a fost unul dintre cei cinci ofiţeri din Marele Stat Major po­lonez care a supervizat pregătirile militare privind aplicarea legii mar­ţi­a­le. Dacă ofiţerul respectiv a participat la şedinţa din august 1981, un­de s-au prezentat mareşalului so­vie­tic Viktor Kulikov detaliile militare ale aplicării legii marţiale, este foarte pro­babil ca serviciile de spionaj ame­ri­­­cane să fi fost informate din timp des­pre modul cum urma să se ac­ţi­o­neze în Polonia, în perioada ur­mă­toare.

Divulgarea planurilor respective a creat un avantaj important pentru SUA, atât în domeniul diplomatic, cât şi în cel militar. Cunoscând faptul că armatele statelor membre ale OTV nu urmau să fie implicate într-o intervenţie militară în Polonia, atât Ale­xander Haig, şeful Departamentului de Stat, cât şi Caspar Weinber­ger, se­cretar al Departamentului Apărării, şi-au dezvoltat strategii di­plomatice eficiente de contracarare a măsurilor de înăbuşire a mişcării anticomuniste poloneze. Totodată, mobilizarea unei părţi a armatei americane pentru întărirea forţelor NATO din Europa nu a mai fost necesară, în condiţiile în care generalul Jaruzelski dorea să impună legea marţială fără o intervenţie militară în Polonia a OTV.

Creşterea dramatică a tensiunilor politice din Polonia, în a doua parte a lunii noiembrie 1981, şi efectele ex­trem de periculoase pe care le puteau pro­voca dezvăluirile agentului Rys­zard Kukli´nski au amplificat, în opinia noas­tră, starea de surescitare care exis­ta deja în rândul con­du­că­torilor mi­l­­i­tari sovietici. Este evident faptul că, atât ministrul Apărării al URSS, ma­reşalul Dmitri Ustinov, cât şi ma­re­şalul Viktor G. Kulikov nu au fost de acord cu politica "paşilor mărunţi" realizată de Stanislaw Kania şi nici cu pregătirile îndelungate ale generalului Jaruzelski pentru instituirea legii marţiale. În viziunea lor, singura opţiune viabilă era folosirea forţei (armate) şi, la un moment dat, cei doi mareşali sovietici au încercat să se impună apelând din nou la ame­ninţarea cu inter­ven­ţia militară a OTV în Polonia.

Informaţiile furnizate de colonelul Ryszard Kukli´nski au fost utilizate oportun de serviciile de informaţii ale SUA? În prezent, putem presupune că răspunsul la această întrebare este afir­mativ. Argumentele de ordin mili­tar şi diplomatic prezentate anterior ne conduc la această concluzie.