În ultimele zile ale lui noiembrie 1989, o emisiune la Radio Europa Liberă a fost consacrată citirii unei scrisori primite de la un student din România. "Ceea ce adânceşte contururile acestei dezbateri interioare, preciza prezentatorul, şi limpezeşte mesajul acestei scrisori, este perspectiva etic-religioasă."
"Mă numesc Rădoi Ion şi sunt student la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerţ, Secţia E.S.A.P.T. (Economia serviciilor de alimentaţie publică şi turism) grupa 405. Îmi este greu să încep această scrisoare, deoarece ştiu că s-ar putea să fie ultimele gânduri ce le pot comunica concetăţenilor mei. Ştiu că faptul de a-ţi dori libertatea şi de a lupta pentru dobândirea ei, la noi, în această ţară cutremurată de istorie, chiar în secolul acesta când lumea îşi schimbă faţa spre lumină, aici la noi se plăteşte cu spaimă, oprimare, sânge şi chiar cu viaţa. Sunt conştient de monstruozitatea, de ororile ce le-a adus şi le continuă acest regim impus, acest fals şi antihrist al istoriei, dar ştiu totodată că fără protest, sacrificiu şi luptă nu se pot schimba nişte realităţi atât de grave. Nu vreau să adresez această scrisoare preşedintelui ţării, nici celor ce îl apără îndeaproape, celor care-l înconjoară cu idolatrie, deoarece este evident faptul că aceşti oameni sunt de mult în afara relaţiei cu adevărul, în afara oricărei autorităţi morale autentice, în afara regretului pentru atrocităţile comise din ordinul, prin dorinţa şi mijlocirea lor, în esenţă în afara oricărei omenii.
Şi n-ar avea nici un rost, căci trezirea lor este imposibilă.
Oricum, din greşelile şi omisiunile voastre profită şi vor profita aceşti oameni ai răului, aceşti farisei, criminali nepedepsiţi de viaţă. Vor profita desigur atât timp cât noi le vom permite. Vouă vreau să mă adresez, vouă celor ce vreţi să trăiţi altcumva, vouă ce vă simţiţi şi speraţi ca viaţa voastră, a celor din această ţară, să nu rămână în mocirla minciunii, în ură şi rău, în urâţenia zilei, în acest cimitir ce ne înconjoară, vouă celor ce trudiţi pentru o amară bucată de pâine, vouă celor pe care grijile şi sărăcia vă înving zi de zi; vouă ce sunteţi forţaţi să mergeţi înainte orbeşte, minţind, recurgând la expediente, numai şi numai pentru a supravieţui.
Nu vreau totodată ca în această scrisoare să insist asupra situaţiei dezastruoase a economiei româneşti. Aceasta este cunoscută de toată lumea. Aş vrea însă să întreb poporul meu, pe cei ce mă ascultă (dacă, desigur, mi se îngăduie): ce ne mai îndeamnă oare să trăim astfel, să mai acceptăm un mod de viaţă atât de degradant? Şi pentru că i se spune acestui regim regim comunist şi se insistă atât de mult pe importanţa clasei muncitoare, mă voi adresa întâi vouă, muncitori din România. (...)
Cât timp vei mai accepta să te mintă, să îţi promită chiar condiţii ideale şi drepturi depline, chiar de a te implica în viaţa social-politică, iar în realitate să fii ţinut în "închisoarea silnică"? Zi de zi, sub autoritatea celor ce nu-şi merită locul, zi de zi nevoit să taci, să înduri numai pentru această aşa-zisă democraţie. Ei te ameninţă în ascuns să nu vorbeşti împotriva lor, ţi se spune că ţi se dă destul, că nu ai dreptul să ceri mai mult, că trebuie să stai la locul tău, că oamenii competenţi o să se ocupe de problemele tale, că tu nu eşti capabil să înţelegi nişte raţiuni economice superioare... Dar copiii tăi, familia ta vor rămâne în aceeaşi situaţie economică precară, apatia creşte, lipsurile sunt din ce în ce mai ameninţătoare, şi aceasta, tot din raţiuni economice superioare. Nu îţi este oare evident că totul nu e decât ideologie falsă, că raţiunile economice trebuie să fie în slujba muncii tale şi nu în detrimentul rezultatelor ei.
Asta vrei, desigur, şi eşti conştient că acele condiţii dorite nu le poţi avea decât într-o societate bazată într-adevăr pe libertatea individului, pe asigurarea drepturilor cetăţeneşti fundamentale. Un singur răspuns e de ajuns: oricine observă că faptele nu concordă cu teoria, că rezultatele, fenomenele sunt contrare ei; nu înseamnă însă că trebuie negată orice teorie, ci că ea trebuie schimbată astfel încât cerinţele tale fireşti să nu fie considerate ca false şi neîntemeiate.
Ori acest lucru nu se poate realiza într-o societate lipsită de libertate, într-o ţară condusă de un regim poliţienesc, în această dictatură ce a adus atâta sărăcie, foamete şi umilinţă pentru poporul nostru şi aşa destul de încercat de istorie.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, Secţia română