Frăţie sindicalistă, stil românesc

Scurta vizită a lui Miu Dobrescu, pre­şedintele Consiliului Central al Uni­unii Generale a Sindicatelor din Ro­mânia, în ianuarie 1989, la Bu­da­pes­ta, ar fi trebuit să fie o chestiune de ru­tină. Dobrescu a mers în capitala Un­gariei ca reprezentant al or­ga­ni­za­ţiei sale, la o uniune consultativă la ca­re au participat delegaţi pe pro­bleme co­merciale din ţările semnatare ale Pac­tului de la Varşovia şi din Iu­gos­lavia.

La 24 ianuarie, cotidianul PCR, Scîn­teia, relata din Budapesta, pentru Bu­cureşti, că Dobrescu i-a transmis Secretarului General al Partidului Maghiar Muncitoresc, Karoly Grosz, "salutul cald, cele mai bune urări şi importante succese în construcţia socialismului pentru poporul maghiar", din partea conducătorului PCR. La rândul său, relata Scînteia, Grosz i-a transmis lui Ceauşescu: "cele mai bune urări de sănătate şi multe succese în activita­tea sa din fruntea partidului, pentru con­struirea unei societăţi socialiste multilateral dezvoltate în România". "Schimbul prietenesc" de mesaje a fost mai degrabă surprinzător având în vedere relaţiile tensionate dintre cele două ţări. În aceeaşi zi, totuşi, un oficial al Comitetul Central Maghiar, Emil Kimmel, a declarat pentru Radio Budapesta că Grosz şi Dobrescu nu au avut o discuţie personală. La o recep­ţie în cinstea şefilor delegaţiilor, a spus Kimmel, Grosz abia a ţinut un toast pentru participanţi şi le-a cerut reprezentanţilor să le transmită lide­ri­lor lor cele mai bune urări.

Rămâne totuşi neclar cărui interes intern i-ar fi servit relatarea din Scîn­te­ia. Partea maghiară este evident că a preferat să treacă peste onoarea de a-l asocia pe Grosz cu Ceauşescu, mai ales într-un moment în care implementarea pluralismului era punctul principal de pe agenda internă a Ungariei. În consecinţă, agenţia oficială de ştiri MTI l-a citat pe Kimmel care a scos în evidenţă faptul că presa maghiară a fost "foarte precisă şi factuală" în prezentarea evenimentului.

La scurtă vreme după plecarea lui Dobrescu, Nepszava a publicat un lung interviu cu oaspetele român. O in­troducere destul de sarcastică suge­rea­z­ă intenţia făţişă a editorilor de a arăta că în era glasnostului chiar şi oficialii de rang înalt ai României, (Do­bres­cu este şi membru al Comitetului Exe­cutiv al PCR) trebuie să se consulte asu­pra oricărei declaraţii cu liderul par­tidului şi nu se pot abate de la versiunea oficială. Ce scria în introducere:

"Miu Dobrescu, care a petrecut câ­te­va zile la Budapesta, la conferinţa pen­tru comerţ regional, a informat deja Bucureştiul despre intenţia noastră de a-i lua un interviu... El a formulat răspunsuri la întrebările noastre… înainte de plecarea spre Bucureşti. Ne-a dat textele pentru interviu în română şi în maghiară, la Budapesta, cu condiţia ca nimic să nu fie modificat pentru că aşa a fost aprobat la cel mai înalt nivel. Deşi a răspuns la întrebarea noastră despre planurile de "sistematizare a satelor" repetând cu precizie poziţia oficială a României, nu a fost de acord ca această parte a interviului să fie publicată, pretinzând că un răspuns relevant poate fi găsit în speech-ul său din timpul conferinţei, care, de asemenea, a fost aprobat la nivel înalt. Totuşi, conferinţa nu a fost deschisă publicului aşa că a trebuit să ne descurcăm fără aceste răspunsuri. Nu am făcut nici cea mai mică modificare a manuscrisului şi profităm de această introducere pentru a-i mulţumi lui Miu Dobrescu pentru "interviu".

Într-o vreme când pluralismul la nivelul centralelor sindicale a fost, sau era pe cale să fie, acceptat de partidele comuniste la putere din Ungaria şi din Polonia, ca parte a reformei sistemului, Dobrescu a insistat că în România "nu e nevoie" să se schimbe nimic. Cât despre vreo posibilă viitoare "schimbare structurală", chestiunea a fost rezolvată prin formularea că "nici ea nu se află pe agenda noastră".

Sarcina organizaţiilor româneşti, după părerea şefului lor, trebuie să fie "perfecţionarea organizaţiilor de producţie şi modernizarea producţiei", "implementarea progra­me­lor stipulate în planul nostru" şi contribuţia la solidaritatea internaţională a muncitorilor. Într-adevăr, într-o telegramă adresată de Consiliul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România către "cel mai iubit fiu al poporului nostru, cel mai mare strateg, fondator al Românei socia­liste, şi cel mai mare erou dintre eroii naţiunii noastre", uniunile au pledat, la începutul lui februarie pentru "mobilizarea constantă a poporului muncitor în ve­derea îndeplinirii planului în condiţiile unei tot mai mari eficienţe".

Aceste declaraţii enumeră în întregime funcţiile sindicatelor care sunt definite conform clasicei concepţii staliniste a "curelelor de transmisie" conform căreia organizaţiile sindicale nu îndeplinesc alt rol decât acela de a transmite către popor voinţa partidului. În 1971, Ceauşescu a decretat că acest concept nu se mai potrivea cu nivelul de dezvoltare socială al României; dar de atunci încoace, confruntat cu fenomenul independenţei sindicale, în dezvoltare în Europa de Est (inclusiv cu încercarea din 1979, de a se înfiinţa în România uniuni sindicale libere), s-a ferit să mai repete acea afirmaţie. Asemenea declaraţie trebuie să fi zgâriat timpanele audienţei ma­ghiare şi poloneze sau să fi sunat foar­te nepotrivit. Acesta ar putea fi motivul pentru care Nepszava a prezentat astfel interviul cu Dobrescu, determinându-i implicit pe cititori să-şi evalueze pozitiv propria situaţie.

Încă nu se ştie ce le-a spus Dobrescu omologilor săi  est-europeni la conferinţa de la Budapesta; dar nu e greu de ghicit având în vedere că Nepszava declară că speech-ul acestuia a fost aprobat "la cel mai înalt nivel" şi de vreme ce  mass-media din România a fost de curând avertizată cu privire la pericolul "anarhiei" în cazul în care liderii nu se raportează cum trebuie la indicaţiile de nivel înalt. Curând după întâlnirea de la Budapesta, într-un interviu din săptămânalul de politică Polityka, Josef Czyrek, membru al Polonezului Politburo a de­cla­rat că unii dintre aliaţii Poloniei au du­bii cu privire la fezabilitatea planu­ri­lor de intrare în legalitate a Solidari­tă­ţii şi cu privire la alte reforme instituite în Polonia. Identitatea acestor aliaţi nu a fost făcută publică. Dar România este, cu siguranţă, unul dintre ei.
Michael Shafir
Radio Europa Liberă (München) – Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Ar­hiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu