Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tiparul omului nou comunist a devenit o preocupare constantă, ducând până la extrem o obsesie a regimului lui Ceauşescu. Numeroase articole de presă au descris acest ideal şi au fost cea mai bună cale de a-i infuza ceva vitalitate.
Secţiunea de departe cea mai dezvoltată a recent publicatelor "Teze al celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român" se ocupă de "punerea pe picioare a activităţilor ideologice, politice şi educaţionale menite să creeze Omul Nou". Această preocupare este caracteristică tuturor regimurilor totalitare; fiecare astfel de regim e obsedat să îmbibe populaţia cu propriile sale valori şi, prin mobilizarea acesteia, să îşi îndeplinească marile ţeluri sociale.
Încercarea de a clădi acest "Om Nou" nu este recentă; rădăcinile ei sunt de găsit în era stalinistă, în special în munca lui Anton Makarenko. Ceauşescu însuşi a plătit un tribut timpuriu acestei tendinţe având în vedere că a plasat făurirea Omului Nou printre "sarcinile cele mai importante" ale primului congres al PCR, după ce a venit la putere (cel de-al IX-lea congres, în iulie 1965).
Următoarele citate, frecvent repetate, au fost formulate de Ceauşescu în aceeaşi perioadă: "Intenţionăm să perfecţionăm cel mai nobil produs al naturii: omul, creatorul a tot ceea ce există în societate". Ceea ce este izbitor însă este că actuala campanie este derulată pe fondul unei dezideologizări a societăţii care are loc (deşi nu în toate ţările) în Europa de Est. Acest lucru creează un contrast extrem de puternic între stalinismul aberant românesc şi alte zone ale Europei de Est.
Ca un model tangibil în viitor, al omului nou, propaganda PCR a prezentat în mod constant Comunistul prin excelenţă atât ca pe un "om care este şi care devine nou" şi care "creează o atmosferă pură, onestă, sănătoasă moral". Secretarul-general al partidului este prezentat deseori ca exemplul viu al acestui om nou. El este deja "noul om care croieşte un timp nou", ale cărui fapte sunt "prefigurate de spiritual vizionar al istoricului şi revoluţionarului Nicolae Bălcescu" cu mai bine de un secol în urmă. Soţia lui Ceauşescu, Elena, este şi ea preţuită ca un "model ideal pentru întregul popor" şi ca un "exemplu de luptă şi de viaţă dat tinerilor ţării".
Presa vestică a luat notă de această preocupare, mai ales cu prilejul planului de sistematizare şi de reconstrucţie urbană al lui Ceauşescu. "The Times" a cometat că "masiva concentrare de cuşti de beton" de-a lungul şi de-a latul României nu reprezintă decât nişte "răsuflători pentru Noul Om Român"; iar un critic român al planului, arhitectul Mariana Celac Botez (soţia disidentului Mihai Botez), le-a văzut ca simbol al "visului lui Ceauşescu de a făuri omul nou potrivit textelor comuniste primare, din anii 1930".
OMUL NOU - O SCHIŢĂ COMPOZITĂ
Nu este uşor să descrii viziunea comuniştilor români asupra Omului Nou. Chiar şi slujbaşul partidului Ion Lăncrănjan a trebuit să admită într-un articol recent că "omul nou apare ca o noţiune abstractă lipsită de substanţă umană". El a pretins, totuşi, că această creatură nu a fost "de fabricaţie scriitoricească, un proiect abstract sau produsul perfect şi lipsit de viaţă al vreunui laborator". Dimpotrivă, a fost o "fiinţă reală", "ducându-şi existenţa în mod natural, lucrând din greu de la răsărit până la apus". Există, într-adevăr această imagine a Omului Nou ca un obsedat de muncă, imagine evidenţiată în presa oficială care, de asemenea, preţuieşte "cultul muncii". "Munca este chiar laboratorul în care Omul Nou ia formă", a scris cotidianul partidului, Scînteia.
Această muncă exemplară este o latură a Omului Nou adesea menţionată alături de componenta revoluţionară. Dacă e să ne luăm după propaganda oficială, adevăratul, idealul comunist gândeşte şi acţionează în "spirit revoluţionar"; el este un "inovator social" care urăşte ceea ce este vechi şi datat. Înarmat cu inflexibila sa "ideologie revoluţionară", Omul Nou este un fanatic al acelui tip de revoluţie permanentă descrisă de Ceauşescu drept un "proces care nu s-a sfârşit şi nu se va sfârşi niciodată".
Una dintre "relicvele trecutului" pe care Omul Nou le detestă cel mai mult este credinţa religioasă. El este un ateist incorigibil, imun la orice formă de "misticism şi obscurantism" şi educat în spritul "materialismului dialectic", cu alte cuvinte, în litera filozofiei marxiste. Unele dintre articolele care tratează problema ateismului şi a religiei au fost scrise pe un ton deosebit de agresiv şi tind să descrie credinţa drept o dereglare psihică care trebuie "diagnosticată cu grijă". Potrivit unui lector universitar, experienţa religioasă nu e decât "o stare de alterare a conştiinţei" similară cu cele care se întâlnesc în cazul dependenţelor; e nevoie de tehnici speciale pentru a reintegra victimele religiei în societate.
Dan Ionescu
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
Citește pe Antena3.ro
