Poetul Mircea Dinescu critică politicile lui Ceauşescu şi cere reforma

La Radio Europa Liberă Mi-chael Shafir a realizat un comentariu al interviului lui Dinescu făcând trimiteri şi la celelalte două luări de poziţie româneşti, din martie 1989.

Mircea Dinescu, un poet român de succes, este deja binecunoscut pentru faptul de a-şi fi exprimat deschis admiraţia faţă de re­for­mele lansate în URSS de Mihail Gorbaciov. Deşi mulţi di­sidenţi români şi-au exprimat deja spe­ranţa că reformele introduse în URSS vor avea vreo influenţă şi în ţara lor, nici unul dintre ei nu făcea parte din establishmentul intelectual român. Fermul Dinescu nu a făcut totuşi niciodată parte din restrânsa comunitate a disi­denţilor români. Foarte popularele sale lucrări au fost publicate de cei mai importanţi editori oficiali şi de ziarele literare. În viitor, totuşi, Dinescu va suporta consecinţele interviului pentru publicaţia franţuzească Libération în care critică cu amărăciune politicile lui Nicolae Ceauşescu şi îşi reînnoieşte apelul pentru preluarea în România a reformelor so­vietice. Potrivit mai multor ra­poarte vestice despre Bu­cureşti, ca rezultat al faptului că a acceptat interviul, Dinescu a fost prompt exclus din partid şi concediat de la revista România Literară, unde făcea parte din boardul editorial. De ase­menea, se află constant sub supra­vegherea Securităţii (poli­ţia secretă).

Interviul a fost realizat în fe­brua­rie 1989, în România. Recenta sa pu­blicare în Franţa coincide cu o creş­tere fără precedent a criticilor la adre­sa lui Ceauşescu şi a politicilor sale. Este foarte probabil ca inter­viul să intensifice atât furia autorităţilor, cât şi efectul de bul­găre de zăpadă al protestelor cres­cânde. Într-adevăr, interviul lui Dinescu (o versiune mai amplă a acestuia a fost emisă de Servi­ciul în Limba Română a REL) a atins mai multe dintre punctele con­ţi­nute în cele două recente scri­sori adresate lui Ceauşescu de şase ve­terani ai PCR şi de către poetul Dan Deşliu.

Violarea constituţiei, teroare şi mizerie
Dinescu a repetat acuzaţia că Ceau­şescu a violat constant pre­vederile Constituţiei României. Deşliu a numit România de azi drept ţara "absurdului multilate­ral dezvoltat" (parafrazara unui slogan propagandistic); similar, Dinescu a descris România lui Ceauşescu ca apar­ţi­nând unui tărâm ireal.

Românii, a spus Dinescu, trăiesc într-o permanentă frică de Secu­ritate. El a subliniat (aşa cum au făcut-o şi veteranii) că poliţia secretă era permanent pe urmele oamenilor muncii. După evenimentele de la Braşov din noiembrie 1987, a spus el, oamenii au început să trăiască în umbra ame­ninţării că pot fi dobo­râţi de o maşină, iradiaţi sau ex­pul­zaţi din ţară. Chiar şi dacă acestea ar fi doar zvonuri, a adăugat el, ele pot da seamă de frica populaţiei ro­mâ­ne, care se teme să protesteze îm­po­triva autorităţilor. Într-o ţară în care "nici măcar morţii îngropaţi în cimitire" nu se pot odihni în pace, a fi anual "amalgamaţi reorganizaţi" pentru a face loc pentru noi proiecte de construcţie ce servesc aspiraţiile de grandoare ale conducerii, "cei care încă sunt în viaţă sunt ţinuţi sub şi mai strânsă supravegere şi control".
Conducerea partidului "intră în competeţie cu biblica Geneză" prin decizia de a construi "Omul Nou" în România.

Precum cei şase veterani semnatari ai scrisorii deschise, Dinescu a reclamat că politicile de asi­milare forţată au grăbit emigraţia masivă a membrilor minorităţilor etnice. "Exodul evreilor" sau "go­lirea sate­lor saşilor şi ale maghia­ri­lor", a spus el, este "la fel de alarmantă precum golirea satelor româneşti" (ca rezultat al planurilor de sistematizare rurală) sau ca emigrarea românilor (în urma politicii de austeritate a regimului). "Vântul naţionalismului", a remarcat poetul, "usucă totul în calea lui". Cei şase veterani ai PCR i-au cerut lui Ceauşescu să pună capăt imediat înfometării po­pu­la­ţiei oprind exportul de hrană. Di­nescu a făcut şi el acest lucru me­taforic. "Am citit undeva", a spus el, că "albina româ­neas­că e mai blândă decât cea americană". Asta nu înseamnă, totuşi, nimic pentru că mierea "va sfârşi prin a fi mân­cată tot de un copil vorbitor de en­gle­ză". Foametea, a adăugat el, ca o aluzie evidentă la programul promovat de Elena Ceauşescu, este nu­mită în zilele noastre "alimentaţie ştiinţi­fică şi raţională". Nu e decât "joc de-a v-aţi ascunselea cu realitatea".

Condiţia intelectualului
Dinescu a abordat pe larg con­diţia critică a intelectualului în Ro­mânia lui Ceauşescu. A blamat deteriorarea vieţii culturale a ţării sub Preşedinte şi, asemeni lui Deşliu, care l-a acuzat pe acesta că se crede specialist în orice domeniu. Dinescu i-a ironizat pe Ceau­şescu şi pe soţia sa că pozează în intelectuali deşi sunt cât se poate de ignoranţi. Unii oameni, a spus el, ca o aluzie evidentă la cuplul prezidenţial, "fac colecţie de pă­lării englezeşti", în timp ce alţii "adună doctorate şi titluri academice" (atât Elena, cât şi Nicolae Ceauşescu sunt membri ai Academiei Române şi amândoi sunt avizi după titluri onorifice şi aca­demice de afară). Aceşti oa­meni, a adăugat el, "sunt probabil mai titraţi în istoria fotbalului decât în istoria marxismului, pe care, cu toate astea, o susţin". Ei "îşi ima­ginează că Manifestul Comunist este doar un afiş clandestin pe care Marx obişnuia să îl lipească pe pereţi noaptea". Fiind "specialişti în toate", "ei îi învaţă pe ţărani cum să ţină sapa, le explică muncitorilor la ce cap să bată cuiul" şi "îi învaţă pe scriitori să scrie de la stânga la dreapta".

Intelectualii, a adăugat Dinescu, sunt pur şi simplu "paralizaţi" de impostură. Parafrazându-l pe Marx, el a spus că se întreabă dacă proletariatul nu şi-a pierdut cumva mai mult decât lanţurile sub socialism; pe de altă parte, el este sigur că intelectualii din ţările socialiste "au multe să-şi spună unii altora despre lanţuri". În România, astăzi, ei sunt forţaţi să trăiască într-o "stare de hiber­nare", având de-a face cu surogate culturale, precum Cântarea Ro­mâ­niei, şi să lupte împotriva abolirii oficiale, încă şi mai puternică decât cenzura.

O insulă într-o mare de reforme
Poate cele mai importante sec­ţiuni ale interviului sunt acelea în care Dinescu compară rigidita­tea sis­temului românesc cu re­formele lansate în alte părţi din Europa de Est. În scrisoarea lor că­tre Ceau­şescu, cei şase veterani ai PCR nu au menţionat reformele sovietice, fie din motive tactice, fie din cauza propriei lor limitări ideologice. Spre deosebire de ei, Di­nescu a arătat un entuziasm de­bor­dant faţă de Gorbaciov şi faţă de ceea ce reprezintă liderul sovietic.

El a început prin a observa că "locuinţa comună europeană" era "sigură că nu are una dintre fe­restre: România". Locul ferestrei a fost luat de "un perete în spatele căruia 23.000.000 de locuitori nu pot înţe­lege de ce nu sunt oficial alipiţi noului continent". Ro­mâ­nia, a spus Dinescu, obişnuia să fie socotită "o insulă latină într-o mare de slavi". Actuala conducere a ţării, totuşi, a reuşit să transfor­me ţara într-o "ade­vărată in­sulă, aflată într-o izolare mai de­grabă existenţială decât lingvistică". "Valurile neobosite ale refor­mei politice" nu reuşesc să ajungă pe ţărmul insulei şi "locui­torii tânjesc să guste, în sfârşit, câteva picături din miraculosul elixir nu­mit perestroika şi glasnost". Li­coa­rea, a adăugat Dinescu, are reputaţia de a fi capabilă să "resusciteze ca­davrul socialismului".   

Din nefericire, conducătorii ţării sunt hotărâţi să ferească locuitorii de o astfel de contaminare, "aşa cum în copilăria lor i-au ţinut de­parte de diabolica Coca-Cola, care a fost atunci descrisă ca un drog ame­rican". În loc să ia contact cu perestroika şi cu glasnostul, ro­mânii primesc "maoism cultural" şi "fa­ra­onism nord-coreean". Într-adevăr, a adăugat el, fizionomia copiilor români începe să aducă tot mai mult cu cea asiatică; feţele lor "de­vin tot mai palide", iar ochii lor "din ce în ce mai mici ca rezultat al urii şi disperării".

Răspunzând la o întrebare a re­por­terului despre ce are de oferit Gorbaciov României, Dinescu a spus că, în trecut, oamenii din ţara sa au fost mereu suspicioşi cu privire la intenţiile Moscovei. Re­gimul lui Ceauşescu, a adăugat el, a exploatat cu iscusinţă această suspiciune. Orice chemare la li­beralizare a fost parată cu amin­tirea "ursului rus". Totuşi...

Dintre cele trei proteste împotriva lui Ceauşescu, pornite din Ro­mâ­nia în martie, cel al lui Dinescu este, fără îndoială, cel mai puternic. El acoperă toate aspectele existente şi în protestele anterioare, dar nu nu­mai că o face cu mai multă eloc­venţă, ci şi de pe o poziţie care pare a avea multe şanse de succes în viitor. Spre deosebire de cei şase veterani ai PCR, Dinescu nu are un trecut sta­linist, ceea ce îi creşte foarte mult credibilitatea; şi spre deosbire de Deşliu, nu a cochetat în trecut cu "realismul socialist".

Mai mult, Dinescu sprijină des­chis curentul de reforme politice iniţiat în Uniunea Sovietică şi pare că face acest lucru din perspective unui "marxism luminat", care ar putea fi singurul punct de plecare al unor reforme care să ducă departe de stalinism. Pe de altă parte, spre deosebire de cei şase veterani ai PCR, are puţine sau nici o conexiune printre cei de la pu­tere. Dacă ideile sale îşi vor găsi vreun ecou în PCR cândva, în viitor, ar putea foarte bine să decidă chipul politic al României post-Ceauşescu.
Michael Shafir - 16 martie 1989
Radio Europa Liberă (Munchen) – Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr. M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Traducere de Eliza Dumitrescu