x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Proiectul pentru viitorul României", o utopie a Congresului al XIV-lea

0
06 Noi 2009 - 00:00


Radio Europa Liberă difuza la începutul lunii noiembrie a anului 1989 scrisoarea deschisă a unui cetăţean român care critica programul directivă al Congresului al XIV-lea al PCR.

"Într-o emisiune precedentă v-am prezentat prima parte a unei scrisori primite de la un ascultător din ţară, care semnează «Un cetăţean român care tânjeşte după democraţie». Auto­rul scri­sorii pornea de la "Programul Directivă al Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist român şi tezele aces­tuia", pentru a-şi exprima după aceea opinia sa fundamentală cu privire la câteva chestiuni ridicate de program şi de teze. În emisiunea de astăzi transmitem partea a doua a scrisorii respective în lectura lui Ion Ioanid."

În continuare redăm fragmentele din scrisoarea "ro­mâ­nului care tânjea după demo­cra­ţie", difuzate de REL la 5 noiembrie 1989.
"Revenind iarăşi la programul directivă al Congresului al XIV-lea al PCR, dacă în ceea ce priveşte ceilalţi indicatori se mai poate încropi câte o explicaţie care să-i justifice, chiar dacă la niveluri declarate, indicatorul privind volumul desfacerii de mărfuri cu amănuntul nu-şi găseşte nici un fel de explicaţie. Marfă se găseşte mai puţină şi mai proastă ca în 1985. Atunci cum s-a obţinut creş­terea?

Printr-o simplă operaţie arti­metică se poate afla că dacă va­loa­rea mărfurilor desfăcute creşte, iar volumul lor scade, atunci sigur preţul lor de cost a cres­cut. Cum majorările de pre­ţuri chiar într-un stat poliţienesc de tip comunist provoacă rumori, s-a folosit tehnica «diversificării» produselor, a «îmbunătăţirii» lor şi desfiinţării de categorii inferioare. «Diversificarea» produselor a însemnat o invazie de aşa-zise produse noi, de cea mai proastă calitate (nu de puţine ori nocive) şi foarte scumpe, cea de-a doua tehnică a constat în păs­trarea etichetei şi preţului dar s-a modificat tehnologia, rezul­tând ceva inferior calitativ la acelaşi preţ de cost, iar cea de-a treia tehnică are în vedere introdu­cerea aproape întregii producţii la categoria I şi lux, fără niciun fel de argument calitativ. Creşterea realizată de indicatorul prestări servicii către populaţie, nu s-a obţinut pe seama unei îm­bunătăţiri şi diversificări a acestora ci printr-un gen de exhibiţii în esenţă nu deosebite de cazul pre­cedent, al desfacerii de măr­furi către populaţie.

În ceea ce priveşte retribuţia medie reală, suntem informaţi că în 1990, va ajunge la 3.300 lei. Ce reprezintă această retribuţie când o pereche de pantofi costă 400-500 de lei, deci câştigul pe 4-5 zile, un pulover 800-1.200 lei, respectiv o săptămână de lucru, un kilogram de carne 40-90 lei şi toate acestea în situaţia în care pe piaţă nu se găseşte mai nimic sau în cazuri fericite vom găsi pantofi de masochişti, costume pentru clovni. Salamuri, cârnaţi şi alte amestecuri, invenţii ale epocii, pe care chiar şi câinii şi pisicile vagaboande refuză să le mă­nânce.

Astfel fiecare va trebui să se descurce, procedând la sustrageri ilegale de produse de la locul de muncă, să practice trocul, să se integreze filierelor subterane condamnate de regim, dar convenabile şi încurajate de către el, deoarece creează un complex de vinovăţie paralizant şi impune un sistem de valori fals, în raport cu care, un individ se judecă nu în raport cu onestitatea lui, cu lipsa de duplicitate, cu refuzul necinstei ca mod de viaţă, ci în raport, de modul în care se descurcă, deci până la urmă, în raport de gradul de adaptare, la o situaţie anormală, bolnavă.

În felul acesta se propagă non-valoarea; sistemul îmbogăţeşte pe cei lipsiţi de scrupule şi-l face pe cetăţean vulnerabil în faţa legii manipulate de comunişti. Despre veniturile ţărănimii, chiar şi statisticile d-lui Ceauşescu se jenează să ofere o cifră individuală. Are şi de ce, când un ţăran muncitor nu reuşeşte într-o zi de muncă să-şi scoată nici mâncarea din traistă, când regimul d-lui Ceauşescu oferă pensii de 100-200 de lei pe lună, unor bătrâni părăsiţi de copiii lor care au fugit din faţa înverşunării comuniste faţă de ţăran, pentru a umple oraşele prefabricate şi a se transforma într-un proletariat, dependent în cel mai înalt grad de bunăvoinţa regimului. Majoritatea, locuiesc în apartamente ridicate de regim, apartamente caracterizate printr-o concepţie arhitecturală uniformizată, lipsite de orice element de bun gust, lipsite de funcţionalitate, cu instalaţii permanent defecte. Încercarea re­gimului de a face un efort de imaginaţie arhitecturală s-a soldat, în general, cu rezultate ridicole, spoială de formă şi de culoare, datorită lipsei de soliditate, în concepţie şi execuţie, ducându-se cu prima ploaie, coşcovindu-se de bătrâneţe, uneori înainte chiar de a se termina construcţia.
Construcţiile de locuinţe, din fondul statului, nu pot asigura necesarul de locuinţe, ducând la liste de sute de persoane în fiecare întreprindere, în situaţia în care, se primesc anual câteva apartamente, pentru fiecare listă. Construcţiile din fonduri particulare, sunt permise numai cu bani ghiaţă, dar cine îşi poate permite plata, a mai bine de 150.000 lei odată, pentru un apartament, care va fi gata peste câţiva ani, riscând să ţi se im­pună alte majorări până atunci, şi mai ales, cum vor putea să dispună tinerele familii de o astfel de sumă?  Un astfel de apartament, reprezintă venitul integral pe o perioadă de 5-6 ani, în situaţia când, doar câştigul din salariu este insuficient subzistenţei. Statul refuză creditele pentru construcţii de locuinţe propriilor lui cetăţeni dar este foarte mândru de creditele ofe­rite cu largheţe diferitelor state subdezvoltate insolvabile. Ro­mânii, în preajma sărbătorilor flămânzesc dar d-nul Ceauşescu oferă ajutoare alimentare mine­rilor grevişti din RFG. Absurd şi stupid!

În felul acesta, d-nul Ceauşescu nu va mai reuşi să câştige respectul nimănui, pentru că nimeni nu respectă un conducător care-şi dispreţuieşte propriul lui popor, şi cu atât mai puţin, va avea respectul românilor umiliţi şi nedreptăţiţi.

Obţinerea unui apartament reprezintă un calvar care nu se termină nicidecum, odată cu primirea repartiţiei. Fiecare proaspăt chiriaş va participa cu un volum de muncă neplătită la construcţie, va trebui să plă­tească material şi meseriaşi pentru a-l face locuibil, îl va re­cepţiona în stare de nefunc­ţionare, va plăti tot felul de dări, taxe, fonduri şi de multe ori chiria retroactiv pe câteva luni, deşi apartamentul era încă în construcţie. Când va termina cu acestea, va începe calvarul mobilizării lui, chestiune din cele mai complicate în România, a procu­rării aparatelor electrocasnice şi adaptării apartamentului la condiţiile de viaţă specifice ro­mânilor în momentul de faţă, adică confecţionarea de fel de fel de paravane, boxe, magazii, insta­laţii de încălzit, de uscat rufe etc.; dar toate acestea contează mai puţin pe lângă fericirea obţinerii apartamentului. Toate acestea au ajuns să fie considerate aproape normale de cei mai în vârstă, iar de generaţiile mai tinere, crescute în timpul glorioasei epoci comuniste, ca un mod de a trăi foarte normal, fiind singurul pe care îl cunosc.

La sfârşitul tabelului, tovarăşii ne informează cum au crescut cheltuielile socio-culturale, fi­nanţate din bugetul statului. Într-adevăr, dacă propaganda pentru politica devastatoare a regimului o considerăm acţiune socio-culturală, ca de altfel şi cheltuielile cu marele festival "Cântarea României", care de fapt este un festival închinat ceau­şismului, editarea operelor d-lui Ceauşescu în ţară şi peste hotare, publicarea operelor şi omagiilor adresate primei doam­ne a ţării, dacă toate acestea sunt acţiuni socio-culturale, atunci da, am putea spune chiar că am fost modeşti cu cifrele.

Închei exprimându-mi spe­ranţa că, deşi nu am fost tot timpul prea clar şi la obiect, reiese din cele spuse de mine că, personal, nu sunt de acord cu regimul pe care îl găsesc vinovat de actuala stare de lucruri din ţară, că propaganda lor, nu este demnă de încredere, şi că realegerea d-lui Ceauşescu în fruntea partidului ar însemna menţinerea acestuia pe poziţii dogmatice, şi adân­cirea haosului general. Mă alătur şi eu ape­lurilor la raţiune ale Frontului Salvării Naţionale, adresate participanţilor la cel de-al XIV - lea Congres al PCR. România îşi consumă în aceste momente, poate cea mai mare şansă din ultimii 40 de ani, de a crea o societate liberă, democra­tică şi puternică. Vreau să le amintesc delegaţilor la Congres, că avem cunoştinţă de falsificarea voturilor pentru realegerea d-lui Ceauşescu şi de atmosfera de tensiune în care au loc adunările locale.

"Oricum trebuie să raportăm că toată lumea şi-a dat votul tov. Ceauşescu, afirmă un respon­sabil de partid, şi dacă cineva va vota împotrivă, trebuie să-l raportăm nominal. Să vedem cum va avea curajul."

Domnii delegaţi ar trebui să ştie că au fost şi membri de partid care au vorbit deschis împo­triva realegerii d-lui Ceauşescu. Cred că au datoria să ţină seama şi de opinia lor, ca de altfel şi de opinia membrilor de partid.

Un vot d-lui Ceauşescu în­seamnă un vot pentru conti­nuarea unei politici absurde şi dăunătoare naţiunii, un vot pentru laşitatea şi lipsa de răspundere, consumarea unei şanse pentru naţiune, acum când are nevoie, de cât mai multă şansă pentru refacere. Cei care votează astfel vor reuşi să discrediteze şi mai mult noţiunea de comunism, iar dacă undeva, în vreun ungher al sufletului, mai păs­trează un strop de convingere în aceste idealuri, ar avea şansa de a se reabilita.

Căci votând pentru d-nul Ceauşescu ar continua să-şi şubrezească propria bază şi să ajungă la o prăbuşire catastro­fică, provocând României pa­gube, şi suferinţe încă şi mai mari, iar asta naţiunea nu le-ar putea-o ierta!

Închei cu speranţa că raţiunea va învinge în cele din urmă şi vor veni şi pentru noi zile când libertatea şi democraţia vor fi un drept al tuturor, şi nu numai al unei caste privilegiate.
Semnează : Un cetăţean român care tânjeşte după democraţie.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Citeşte mai multe despre:   aici radio europa liberă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de