Raportul lui Mazilu, publicat de ONU

ONU a publicat raportul scris de ex­pertul român Dumitru Mazilu care cri­tică încălcarea drepturilor omului în România şi descrie atitudinea ti­ne­rilor români. Raportul a ajuns la ONU în ciuda încercărilor autorităţilor de a împiedica acest lucru.

În România, a scris Mazilu, procesul de luare a deciziilor contrazice toate reg­ulile de bază ale democraţiei, pentru că este concentrat în mâinile "unei sin­gure persoane" (Nicolae Ceau­şe­s­cu) sau "a cel mult două" (adică şi Ele­na Ceauşescu):

"De la planurile de dezvoltare economică, pe termen lung sau scurt, până la starea drumurilor, semănat şi recoltat, aprobarea câtorva do­lari de trimis unui specialist de afa­ră, totul este hotărât de o singură per­soană, care a acumulat atâta pu­tere, încât e greu de imaginat şi pentru cea mai absolutistă dintre monar­hii­le feudale. Una sau două persoane conduc partidul, deţin puterea executivă ca şi puterea juridică şi legislativă."

Nici măcar cei care au făcut parte din elita politică şi care au înţeles rezultatele catastrofale ale politicii impuse de conducere nu au îndrăz­nit să se opună, din cauză că  "ie­rar­hia conducătoare însăşi este tero­rizată de măsurile represive ale clanului dictatorial al lui Ceauşescu." Le-a fost teamă "să acţioneze, mai ales că acest lucru în­semna nu numai să îşi piardă locul de muncă ci şi libe­rtatea sau viaţa".

Acest lucru a dus la si­tuaţia în care con­ducătorii Româ­niei, care "s-au tâ­rât la putere cu ajutorul unor sloganuri care condam­nau direct greşelile şi injustiţia din socie­tatea anterioară", au ajuns să promoveze ei înşişi un sistem de o în­gro­zitoare inegalitate so­cia­lă: "La palatele existente, ultra­mo­der­ne, au fost adăugate unele noi: pa­late de un lux neîntâlnit nici la cei mai extra­vaganţi monarhi.

Vile sompt­u­oa­­se şi case de vacanţă sunt răs­pân­di­te pe tot teritoriul ţării; sume fabuloa­se depozitate în conturi ale celor mai mari bănci internaţionale; toate pă­du­rile ţării sunt folosite ca domenii de vână­toare pregătite pentru ar­mele tir­anilor; avioane speciale care aduc ro­chii şi blănuri luxoase de la case de modă pe sume exorbitante; pre­pa­ra­te culinare dintre cele mai sofisticate, aduse cu avionul  în containere speciale ...

Aceasta este lumea în care clica dictatorială o duce bine mersi în timp ce milioane de oameni trăiesc într-un soi de «cutii de chi­brituri», grupate într-un fel de lagăre de concentrare, cu salarii care nu le permit să atingă nici cel mai mize­rabil nivel de trai. În Ro­mânia, ei cau­tă cu disperare o bu­cată de pâine cu care să îşi hrănească copiii. Totuşi, din nefericire, adesea se întorc acasă cu mâinile goale".

Mazilu a spus că această situaţie disperată este şi un rezultat al "megalomaniei" conducătorilor ţării. Aceasta a dus la distrugerea moştenirii cultu­rale a ţării şi la transformarea peisajului natural prin implantarea unor structuri de o valoare arhitectonică du­bioasă şi prin promovarea unor proiec­te economice de o utilitate în­doielnică: "Despoţii prezentului do­resc să se remarce nu prin ridicarea unor aşezăminte bisericeşti, ci prin dis­trugerea lor, aşa cum se vede în Ro­mânia de astăzi.

Structuri gigantice de o calitate şi de un gust dubios iau locul unor clădiri de veche şi durabilă civili­zaţie. Ei au pus zeci de mii de oameni să schimbe cursul râurilor, să construiască tot felul de canale pentru care nu exis­tă nici un argument practic, şi asta doar pentru a-şi asigura ne­mu­ri­rea... Şi în vreme ce tiranii, de dra­gul istoriei, ridică edificii megalomanice spre a le fixa amintirea, economiile naţionale ale ţărilor lor sunt distruse şi suferinţa a milioane şi milioane de oameni atinge niveluri paroxistice".
"REVOLUŢIE" CU AJUTORUL BULDOZERELOR
Mazilu a făcut aluzie la procesul de schimbare politică ce are loc în alte ţări est-europene. "Evoluţia care are loc în câteva ţări în aceşti ultimi ani a dus la scutirea generaţiei adulte de multă suferinţă şi a umplut inima tinerilor de noi speranţe. Torţa li­bertăţii a început să pâlpâie iarăşi chiar şi acolo unde nu mai exista nici o speranţă. Importanţa sa imensă în viaţa oamenilor şi a societăţii a în­ceput să fie redescoperită. Părerile cu privire la valoarea ei au fost scoase de pe lista interzisă, iar dogmele sunt abandonate din ce în ce mai mult şi sunt chiar repudiate."

Totuşi, în acelaşi timp, în mai multe ţări, inclusiv în România, li­ber­­tatea continuă să fie "negată, go­lită de orice conţinut şi pulverizată". Orice urmă de individualism a trebuit să dispară. A fost şi motivul pentru care unii "despoţi între­prin­ză­­tori" ai vremurilor moderne au "de­cis să continue revoluţia cu ajuto­rul buldozerelor". Ţelul programului de sistematizare rurală este să şteargă orice vestigii ale individuali­tăţii: "Lo­cuinţele rurale tradiţio­nale - expresie a unei întregi civilizaţii - au fost condamnate să dispară, pentru că sunt privite ca punctul de pornire al burgheziei liberale care perpetuează forme ale proprietăţii private...

Cei care au puterea să supravieţuiască acestui barbar vandalism sunt aruncaţi în nişte cutii din prefabricate, în care ultimele libertăţi individuale sunt pulverizate printr-un colec­tivism caracteristic lagărelor de concentrare. Oamenii sunt obligaţi să îşi pregătească hrana în bucătării co­mune, să se spele în băi comune, să folosească spălătorii comune".


DREPTURILE OMULUI ŞI NEAMESTECUL ÎN AFACERILE INTERNE
Spre sfârşitul anexei sale, Mazilu a scris că a protesta faţă de politicii "ti­ranilor" şi "dictatorilor" nu este nu­mai un drept ci şi o datorie a "opiniei pu­blice internaţionale". Principiul neintervenţiei în afacerile interne ale altei ţări, a afirmat el, nu ar trebui aplicat atunci când aspiraţia spre libertate a poporului este încălcată de înşişi con­ducătorii ţării: "A pleda nonin­ter­venţia în  afacerile interne ale Ro­mâ­niei, aşa cum fac conducătorii ro­mâni ... nu este numai un act ilegal ci şi unul profund imoral. Tentativa de a masca actele de oprimare violentă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale... şi a susţine că acest lucru ar trebui să fie o problemă de competenţă internă a conducătorilor, reprezintă o parte din arsenalul pe care tiranii îl aduc în joc pentru a avea mână liberă ca să comită crime... în ţările în care au puterea."


CONCLUZII
Raportul lui Mazilu acoperă mai multe dintre punctele prezente la în­ceputul acestui an în scrisorile de protest adresate lui Ceauşescu de cei şase veterani ai PCR şi de poetul Dan Deşliu şi punctate de Mir­cea Dinescu în interviul acordat co­tidia­nului francez Libération. Mazilu exagerează probabil, cumva, atunci când afirmă că tânăra generaţie din Ro­­mânia "face apel la acţiune". Deşi nu este nici un dubiu în ceea ce pri­veş­te dezamăgirea tinerei generaţii cu pri­­vire la regim, nu există indicii despre dezvoltarea unui activism po­litic printre tineri. În orice caz, tran­ziţia de la alienarea politică la acţiune s-a do­ve­dit deosebit de lentă în Ro­mânia. Este probabil că hărţuirea lui Ma­zilu va continua şi va fi şi mai accentuată. Preocuparea crescândă a lui Perez de Cuellar pentru soarta lui Mazilu este mai mult decât justificată având în ve­dere modul în care au fost trataţi cei şa­se veterani, Deşliu şi Di­nescu.

Reac­ţia imediată a românilor la publicarea ra­portului lui Mazilu a fost o notă tri­misă la ONU de către misiunea diplo­ma­tică a României, la Geneva. Nota des­cria raportul ca fiind "defăi­mător şi tendenţios" şi pretin­dea că a fost re­dac­tat de cineva care nu deţine "ca­pa­ci­tatea intelectuală necesară pentru a face o analiză obiectivă, responsabilă şi nepărtinitoare". Câte­va zile mai târziu, România a negat că Mazilu ar fi fost "hărţuit sau arestat"; la 30 au­gust, Ion Diaconu, care l-a înlocuit pe Mazilu ca reprezentant al subcomisiei ONU,  a spus că raportul lui Mazilu nu este altceva decât "un pamflet politic, o colecţie de sloganuri, că e prea fantezist şi nebunesc pentru a fi comentat".

Potrivit lui Diaconu, limbajul fo­losit în raport se potriveşte cu campa­nia lansată împotriva ţării sale "de anu­mite posturi de radio" şi că se în­treabă dacă "tot ce există în acele hâr­tii a fost scris chiar de autorul" raportului. Ca şi anterior, poziţia României a fost sprijinită de reprezentantul URSS, Stanislav Cernicenko, care a spus că raportul lui Mazilu e "ex­trem de politizat" şi nu poate fi con­siderat adecvat pentru ONU. La 1 septembrie, sub­comisia a criticat cererea reînnoi­tă a României de a retrage documentul, care a fost acum descris de un oficial al Guvernului român, Constantin Chirilă, drept "total incoerent şi veninos". În schimb, subcomisia a adoptat o rezo­luţie care îi cere lui Perez de Cuellar să investigheze situaţia lui Mazilu. Chirilă a pretins că Mazilu este un "pensionar" care "se bucură de o pensie res­pec­ta­bilă", dar a adăugat că este şi "un ce­tă­ţean a cărui prezenţă peste graniţă ar dăuna intereselor statale ale Ro­mâ­nie". Chirilă a admis că paşaportul i-a fost confiscat. Ur­mează să se mai anun­ţe că Mazilu e bolnav.
Michael Shafir
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu