x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Aici Radio Europa Liberă Reforma maghiară, un posibil model pentru Europa de Est

Reforma maghiară, un posibil model pentru Europa de Est

22 Iul 2009   •   00:00
Reforma maghiară, un posibil model pentru Europa de Est
Sursa foto: Arhivele Naţionale/

Într-un amplu interviu acordat lui Nestor Rateş, directorul serviciului Radio Europa Liberă (REL) în limba română, preşedintele Adunării Naţionale a Ungariei, Matyas Szuros, a discutat despre relaţiile maghiaro-americane în lumina recentei vizite a preşedintelui Bush în Ungaria, despre viitoarea reformă din Ungaria şi din alte ţări comuniste, despre relaţiile româno-maghiare şi despre atitudinea sovietică faţă de regimul lui Nicolae Ceauşescu.



Pe fondul recentei inaugurări a unui birou al REL în Budapesta şi al adversităţii crescânde dintre Ungaria şi România, interviul (primul acordat vreodată de un oficial maghiar postului REL) a reprezentat un eveniment interesant.

Într-adevăr, la sfârşitul interviului, Szuros a spus că speră ca serviciul român al REL "să joace un rol deosebit de important" în promovarea prieteniei româno-maghiare, care, în opinia sa, a fost subminată de politica regimului român. Szuros a subliniat faptul că atitudinea Ungariei faţă de REL s-a schimbat radical, de curând. În opinia sa, faptul că REL are propriul birou în capitala Ungariei este semnul că "va veni o vreme când acest lucru se va întâmpla şi în România".

VIZITA LUI BUSH ÎN UNGARIA
La începutul interviului, Szuros a spus că Ungaria este pe deplin conştientă de semnificaţia vizitei preşedintelui Bush la Budapesta. Este prima vizită a preşedintelui american de când acesta se află la conducere. Din punctual său de vedere, Ungaria vrea să "realizeze un echilibru" în relaţiile sale internaţionale.

Preşedintele Bush, pe care el l-a mai întâlnit în 1987, când era vicepreşedinte, este, afirmă Szuros, "un politician care priveşte problemele lumii cu realism". Cu alte cuvinte, Budapesta a realizat că nu trebuie să se aştepte la prea mult în urma acestei vizite. "Nu ne facem iluzii", a adăugat Szuros. "În timpul vizitei a devenit clar că SUA ne va ajuta economic, pentru a putea implementa procesul reformelor pe care le-am iniţiat; dar împlinirea acestor reforme rămâne în sarcina noastră. Este important să ştim că SUA ne sprijină şi că este cu noi. Nu am vrut să folosim ... vizita pentru a cere ceva de la preşedintele Americii. Este însă evident că, în schimb, trebuie să fim competenţi şi să gestionăm capitalul care ar putea fi investit aici."

Szuros a spus că reformele care se desfăşoară în Ungaria ar putea duce la realizarea unei "democraţii autentice fără doar şi poate" în cadrul unui "stat constituţional" a cărui orientare economică va fi "economia de piaţă". Experimentul, pretinde Szuros, este fără precedent. Deşi alte state au mers "de la dictatură la democraţie", Ungaria a fost primul "stat socialist unipartidic" care a decis să treacă la un sistem de pluralism politic.

Szuros a pretins că drumul Ungariei nu reprezintă "un model pentru alte state socialiste"; fiecare stat socialist, a spus el, repetând ceea ce ar putea fi singurul punct în comun între oponenţii şi adversarii reformei din Europa de Est, trebuie să străbată ceea ce el a descris ca fiind "chinul de a găsi modelul cel mai adecvat" pentru condiţiile sale particulare. Totuşi, potrivit lui Szuros, reforma este "inevitabilă" şi toate statele socialiste ar trebui "să pună capăt dictaturii".

În contradicţie aparentă cu remarcele sale anterioare, Szuros a spus că experienţa unică a Ungariei "ar putea fi un model interesant pentru toate ţările din Europa" în secolul următor. A fost "interesant, lipsit de precedent şi demn de notat că două dintre cele mai mari puteri, Uniunea Sovietică şi China" au "folosit experienţa noastră pentru propriile lor reforme. În schimb, Ungaria a folosit experienţa acestor două ţări, dar şi pe a Iugoslaviei, a Poloniei, a partidelor eurocomuniste, ca şi pe cea a Partidului Comunist Italian şi, în special, pe cea a partidelor social-democrate din Scandinavia".

CHINA ŞI UNGARIA
Szuros a explicat, pe scurt, că s-a referit la experienţa chineză de dinainte de recenta baie de sânge, "pe care o condamnăm". Totuşi, nici măcar China nu se poate întoarce la situaţia anterioară şi "nu poate renunţa la tot ce a realizat pe drumul său către o societate deschisă".

În plus, trebuie amintit faptul că există diferenţe semnificative între China şi Ungaria. "Ungaria este o ţară mică din Europa. Iar poziţia lor este diferită de a noastră, pentru că ei spun: «China a existat şi va exista întotdeauna. Dacă e nevoie vom aştepta chiar şi o sută de ani pentru a construi bazele socialismului». Noi nu avem la fel de mult timp... Noi vrem să folosim acest moment favorabil pentru a accelera dezvoltarea ţării, pentru a ajunge din urmă ţările cele mai dezvoltate. În consecinţă, socialismul nostru trebuie să fie atât european, cât şi democratic. Trebuie să respectăm cursul general al civilizaţiei."

• Michael Shafir, Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
(Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu)

×
Subiecte în articol: Ungaria aici radio europa liberă szuros