Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Buletinul Oficial al României de la 17 iulie a publicat un decret care întăreşte decrete date anterior, în anii 1969 şi 1971, cu privire la "paza frontierelor de stat ale României".
Noul decret a fost emis de Consiliul de stat şi a fost semnat de Nicolae Ceauşescu în postura sa de şef al statului. Multe dintre conţinuturile decretului nu sunt însă noi. Cele câteva noi măsuri represive care au fost introduse au ca scop principal să încetinească fuga românilor afară din ţară. Presa vestică, iugoslavă şi maghiară a relatat despre numeroase incidente care au avut loc la graniţele României. Cea mai cunoscută dintre aceste povestiri este cea a unei fugi spectaculoase a unei femei însărcinate, care a reuşit să traverseze Dunărea înot, a ajuns în Iugoslavia, unde a născut la puţin timp după sosire.
Modificările decretului din 1969 reflectă intensificarea represiunii în România ultimilor 20 de ani şi deteriorarea relaţiilor ţării cu vecinii ei socialişti. Deja decretul din 1969 era extrem de strict: o zonă între 30 şi 40 de kilometri de-a lungul frontierei a fost denumită "zonă de frontieră".
Românii au acces restricţionat în această zonă, cu excepţia turiştilor din staţiunile de la Marea Neagră. În interiorul zonei de frontieră, vizitatorii trebuie să îşi raporteze la Miliţie sosirea şi să îşi justifice prezenţa şi să informeze cu privire la durata şederii lor. Grănicerii sunt autorizaţi să "descopere, identifice şi să îi reţină pe acei indivizi care au încălcat legile cu privire la frontieră".
AMENDAMENTE
Pe lângă aceste prevederi, noul amendament adaugă şi alte "măsuri necesare", printre care "lucrări de inginerie" şi dispozitive de semnalizare de-a lungul graniţei. Presa vestică şi maghiară a relatat despre aceste dispozitive, ridicate de-a lungul graniţei cu Ungaria, încă de la începutul acestei veri.
Aceste "dispizitive de protecţie şi control" sunt parte a lucrărilor de inginerie al cărui scop nu a fost însă precizat. Din motive necunoscute, aceste "lucrări" sunt amplasate doar în câteva părţi ale graniţelor româneşti: 47 de kilometri la graniţa cu Ungaria, 35 de kilometri la frontiera cu Iugoslavia, 33 de kilometri la graniţa sovietică şi 20 de kilometri de-a lungul frontierei bulgăreşti.
Graniţele româneşti sunt mult mai lungi decât ar arăta-o cifrele de mai sus. Decretul nu dă detalii despre cât spaţiu rămâne între dispozitive. Decretul nu explică nici tratamentul diferit al celor patru ţări vecine, deşi lungimea acestor bariere pare a indica starea relaţiilor României cu vecinii ei. Cu alte cuvinte, cu cât dispozitivul e mai lung, cu atât relaţiile sunt mai proaste.
Noul decret prevede şi lărgirea fâşiei adiacente graniţei. Înainte, aşa-numitele parcele plantate cu porumb şi floarea-soarelui puteau începe de la 50 de metri de fâşia pe care patrulau grănicerii. Conform vechiului decret, această distanţă putea creşte până la 250 de metri. În această zonă, ţăranii puteau cultiva doar soiuri scunde, precum sfecla.
Noul decret prevede că plantele înalte nu pot fi cultivate decât la peste un kilometru de graniţă. Mai mult, autorităţile au hotărât ca vânătoarea (deja sever restricţionată în România), dar şi lucrările de construcţie care anterior erau autorizate la 500 de metri de la graniţă să nu se mai facă decât la peste un kilometru.
Se pare că autorităţile încearcă să împiedice refugiaţii să se ascundă în lanurile de cultură înalte înainte de a încerca să alerge peste fâşia de 50 de metri de plante joase de la graniţă. Noile reguli fac lucrurile mai dificile. Noul decret interzice culturile de pe lângă şosele, râuri, acest lucru fiind interzis chiar şi pe zonele care ar avea nevoie de culturi care să împiedice eroziunea solului.
UZUL ARMELOR DE FOC
Noul decret modifică şi acele pasaje din decretul din 1971 care se referă la portul armelor şi la uzul armelor de foc. Conform decretului din 1971, grănicerii erau autorizaţi să tragă "doar dacă e absolut necesar şi nu există alt mijloc de prevenire şi constrângere". Mai clar, decretul prevedea că se putea trage doar asupra celor care ar fi atacat patrulele sau ar fi pus în pericol posturile de pază, ca şi asupra persoanelor aflate sub urmărirea autorităţilor. Decretul prevedea ca focurile de armă să fie utilizate împotriva celor care evadaseră din închisori.
Decretul din 1971 mai preciza că se trage doar după avertisment: cu alte cuvinte, trebuiau date două avertismente verbale. Dacă nu rămâneau fără efect, erau urmate de o împuşcătură în aer. Noul decret include două paragrafe suplimentare cu privire la uzul armelor de foc. În primul dintre ele se spune: "În cazul unui atac asupra frontierei sau al unei tentative de a dezarma grănicerii... se permite uzul armelor de foc. Dar este interzis să se ucidă prin împuşcare alt tip de contravenienţi".
Cel de-al doilea paragraf precizează: "Infractorii care au fugit de sub escortă sau din detenţie vor fi urmăriţi pentru a fi prinşi, dar fără a se recurge la arme de foc. Totuşi, dacă aceştia au comis anterior ofense grave şi dacă fuga lor peste graniţă reprezintă un pericol deosebit, uzul armelor de foc este permis în condiţiile Articolului 39".
Articolul 39 este o parte a decretului din 1971 şi prevede ca împuşcăturile să fie îndreptate "pe cât posibil" spre picioare, "pentru a evita moartea celor asupra cărora s-a tras". Totuşi, nu este clar cine trebuie să decidă ce anume reprezintă "gravă ofensă" şi "pericol deosebit".
Mihail Sturdza
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
