x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Agonia galbenului

0
13 Noi 2009 - 00:00
Vi s-a întâmplat vreodată să vă placă ceva în mod deosebit şi să nu ştiţi de ce? La analiza imaginii semnate de Vlad Păunescu, nu descoperi, la prima vedere, decât nişte formule aparent comune privitoare la compoziţie, mişcare de aparat, portrete şi două sau trei culori dominante: galben, negru, albăstrui, al căror rol e explicabil, a căror acţiune e previzi­bilă şi ale căror influenţe le cunoaş­te astăzi oricine ştie să filmeze. Glo­bal, o imagine frumoasă, în măsura în care acorzi termenului - uzat şi uzitat - o semnificaţie estetică, atrac­ţia către armonie, tentaţia spre perfecţiune.

Şi totuşi, imaginea aceasta frumoasă, nu lipsită de oarecare pre­ţio­zi­tate şi aer muzeal, îşi are tâlcul ei, ca să nu spun misterul ei, place, în­cântă ochii, farmecă spiritul, pentru că este accesibilă, iar cineastului avizat nu poate să-i scape consta­tarea că autorul ei ascunde, to­tuşi, un secret, acel grăunte impondera­bil, insesizabil, particula ireductibilă care în breasla noastră se numeşte premeditarea calmă şi inspirată a profesionistului talentat.

Priviţi salina, această veritabilă uvertură a filmului, cu planuri în­drăz­neţe şi geometrii tranşate pe ver­ticală şi, mai cu seamă, acea atmosferă stranie, greu de stăpânit, ce dă relief, distanţă şi unitate de efect fie formelor, fie culorilor. Se simte în această sevenţă memorabila mână de maestru, căci nu-i simplu şi nici uşor să învălui totul, să scalzi totul într-o baie de umbră, să afunzi acolo însăşi lumina de după gratii, să constrângi undele obscure să se rotească în jurul centrelor luminate, irizate, să faci obscuritatea transparentă fără a cădea în subexpunere, iată dificultăţile unei filmări cu totul specială. Ghicim conse­cin­ţele, când iese la "suprafaţă", totul se schimbă şi se preschimbă. Vlad Pău­nescu se entuziasmează în faţa unei seducătoare zile de toamnă, alei pavate cu frunze de aur, cu soare când îmbietor pentru plimbările cu trăsura, când înecat de ceţuri am­bi­gui şi brume rău prevestitoare (sec­venţa "hotel Sinaia"), încântându-ne şi pe noi de marea şi teoretica frumuseţe a anotimpului de o blândeţe anemică. Şi apoi, oraşul, Bucureştiul acela imaginar şi imaginat, cu pia­ţete şi străzi străjuite de copaci înalţi, maiestuoşi peste care pluteşte o boltă sacră, de unde cerul se pră­vă­leşte în snopi de lumină, cu senti­men­tul acela că razele soarelui cernute prin mişcătoare vitralii ale unei catedrale înălţate de o natură mă­rea­ţă şi neîndurătoare.

În interioare, decorate cu gust şi rafinament, Vlad Păunescu se distanţează de ideea luminii abstracte cu care ne-a obişnuit şi se apleacă asupra coloritului, a armoniilor subtile, delicate, deşi paleta sa cromati­că se restrânge la un galben modulat nostalgic, asociat cu brunuri, ne­gru opac, albăstruiul ferestrelor in­va­date de lumina diurnă, pe scurt, culori de contrast.
Această exacerbare a galbenului omniprezent în ves­timentaţie, dra­perii, lumânări, lampadare, tapete pe ziduri, sofale, scaune, lenjerie etc. etc. are, în opinia mea, o dublă semnificaţie: una teh­ni­că, culoarea caldă obligă lumina să strălucească şi altundeva decât în alburi, nuan­ţând, prin contrast, elementele semnificative din cadru, şi alta psiholo­gică: este culoarea în jurul căreia se roteşte.
Constantin Pivniceru - Cinema, nr. 11/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de