x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Ceauşescu şi Pravda (IV)

Ceauşescu şi Pravda (IV)

27 Aug 2009   •   00:00

Interviul tovarăşului Nicolae Ceauşescu acordat ziarului sovietic Pravda



● Întrebare: Dumneavoastră personal, tovarăşe secretar general, aţi vorbit de multe ori despre creşterea rolului ţărilor mici şi mijlocii în relaţiile in­ter­na­ţi­o­na­le. După opinia dumneavoastră, ce influenţă are asu­pra acestei probleme răspândirea tot mai largă a ideilor noii gândiri politice? Care ar putea fi con­tri­buţia României la afirmarea principiilor unei lumi fără violenţă şi fără arme nucleare?
● Răspuns: În activitatea sa internaţională, România a acţionat întotdeauna şi acţionează pentru soluţionarea problemelor complexe şi grave ale lumii contemporane, în interesul progresului economico-social, al dezarmării şi păcii.

Noi considerăm că, astăzi, problema fundamentală o reprezintă dezarmarea şi, în primul rând, dezarmarea nucleară. Este binecunoscut că armele nucleare existente pot distruge întreaga omenire, de câteva ori. Am salutat acordurile dinte Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii cu privire la rachetele strategice, încheiate încă de acum 16-17 ani şi care continuă să fie în vigoare. Am salutat şi acordul pentru renunţarea la armele nucleare cu rază medie de acţiune, deşi se ştie bine că ele reprezintă doar o picătură în oceanul armelor nucleare. Ţările din NATO au hotărât să modernizeze rachetele cu rază scurtă şi rachetele tactice, ceea ce înseamnă să le mărească pu­terea de distrugere de circa patru ori, confirmând şi afirmând din nou, cu toată puterea, că menţin aşa-zisa doctrină a "descurajării nucleare", ceea ce înseamnă, de fapt, continuarea cursei înarmărilor.

De aceea, România consideră că trebuie să punem în centrul activităţii internaţionale realizarea unor acorduri corespunzătoare privind eliminarea totală a armelor nucleare, conform propunerilor Uniunii Sovietice. Trebuie să se renunţe cu desăvârşire la experienţele nucleare, să înceteze activitatea de militarizare a Cosmosului, să se treacă, de asemenea, la acorduri privind eliminarea armelor chimice.

Ne pronunţăm ferm pentru realizarea, la Viena, a unor acorduri corespunzătoare  privind reducerea sub­stan­ţi­a­lă a armelor convenţionale. Ţările socialiste au propus să se înceapă cu 25%. Noi susţinem această propunere, deşi considerăm că ar trebui să mergem la o reducere mai mare, de circa 50%. Desigur însă acţionăm împreună cu toate ţările socialiste şi dorim să se ajungă, în cel mai scurt timp la realizarea unui acord şi să începem reducerea armamentelor convenţionale.

În ceea ce o priveşte, România nu numai că a vorbit despre reducerea armamentelor, dar a şi redus şi armamentele, şi efectivele, şi cheltuielile militare! După datele care se cunosc acum, România are cele mai mici cheltuieli militare, pe locuitor, în Europa! Ele sunt în jurul a 3% din venitul naţional şi ne propunem ca, de anul viitor, să coborâm cu mult sub 3%.

Între altele, tocmai datorită reducerii cheltuielilor mi­litare am reuşit să plătim şi datoria externă şi să avem şi mijloacele necesare privind dezvoltarea economico-socială.

Noi am subliniat întotdeauna că rolul hotărâtor pentru apărarea împotriva oricărei agresiuni îl constituie dezvoltarea economico-socială, ridicarea nivelului de trai al poporului.

Desigur, trebuie să avem grijă şi de mijloacele de apărare, dar să facem aceasta în mod raţional, pentru că aşa vom asigura şi dezvoltarea generală, şi adevărata apărare împotriva oricărei agresiuni.

În acest spirit am subliniat întotdeauna că problemele grave şi, în primul rând, problemele dezarmării nu se pot soluţiona numai de câteva ţări. Nu subapreciem rolul ţărilor mari, dar considerăm că problemele dezarmării şi păcii privesc toate popoarele, toate statele!

De aceea ne-am exprimat permanent, cu fermitate, convingerea că ţările mici şi mijlocii, ţările în curs de dezvoltre şi ţările nealiniate trebuie să aibă un rol activ în susţinerea politicii de dezarmare, de pace, de soluţionare a pro­blemelor complexe, inclusiv a problemelor economiei mondiale. Numai acţionând împreună popoarele pot să soluţioneze în condiţii echitabile şi în mod democratic problemele de care depinde asigurarea adevăratei li­bertăţi şi independenţe a fiecărei naţiuni!

Sunt - fireşte - multe  probleme în viaţa in­ter­naţională! Se vorbeşte, într-adevăr, mult despre o "nouă gândire". Aceasta presupune însă o schimbare radicală - şi în concepţia, şi în felul de acţiune al statelor, al oamenilor poli­tici. Când se reafirmă necesitatea "descurajării nucleare" deci a forţei în viaţa inernaţională, este greu să afirmăm că se înţelege importanţa unei noi gândiri! Trebuie să se renunţe cu desăvârşire la politica de forţă şi dictat, de amestec în treburile altor state! Este, de asemenea, necesar să se renunţe la doctrinele militare de distrugere a însăşi civilizaţiei, să se treacă la o politică nouă, reală, de colaborare egală între toate statele lumii!

Dar ce ne-au oferit NATO şi reuniunea celor 7 şefi de stat ai ţărilor capitaliste cele mai bogate? Ignorarea realităţilor, a necesităţilor lumii a treia, a ţărilor în curs de dezvoltare, ignorarea gravelor probleme sociale din propriile ţări! Ele ne-au oferit o nouă reafirmare a doctrinei "descurajării nucleare", completată, însă, de data aceasta, cu o altă doctrină - aceea a destabilizării ţărilor socialiste, sub pretextul încercărilor de a le "ajuta" să se reîntoarcă spre capitalism! Or, aceasta nu are nmic comun cu o nouă ordine economică, ci reprezintă o încălcare grosolană, brutală a Cartei Naţiunilor Unite, a altor acorduri internaţionale, a principiilor coexistenţei paşnice! O reîntoarcere, de fapt, la vremurile negre ale războiului rece!

Este necesar, într-adevăr, să respingem cu fermitate o asemena orientare a acestor state, să facem totul pentru unirea eforturilor tuturor forţelor realiste, progresiste, a ţărilor socialiste, a ţărilor în curs de dezvoltare, a tuturor popoarelor care doresc, realmente, dezarmarea, pacea, colaborarea egală între toate naţiunile lumii! Numai în asemenea împrejurări vom putea spune că mergem spre o nouă gândire şi o politică nouă în relaţiile internaţionale - şi trebuie să acţionăm în direcţia aceasta.

În această privinţă - ca să completez răspunsul la întebarea dumneavoastră - România este gata să conclucreze activ cu toate ţările socialiste, cu toate ţările şi popoarele care doresc dezarmarea, pacea şi colaborarea egală.

Ne-am ponunţat întotdeauna şi dorim să dezvoltăm relaţiile cu ţările capitaliste dezvoltate. Considerăm că problema superiorităţii unei orânduiri sau a alteia trebuie s-o hotărască istoria, s-o hotărască popoarele şi să fie exclusă orice intervenţie din afară.
În ce ne priveşte, avem o încredere deplină - indiferent de greutăţile care apar - în cauza socialismului, în forţa şi voinţa popoarelor de a fi libere şi independente! În acest sens va acţiona România şi în viitor.
România Liberă, nr. 13.932/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei