Curbura Vrancei şi Întorsura Buzăului, pe axa disciplinei rutiere

Circulaţia în judeţele Vrancea şi Buzău are cel puţin două particularităţi: mergând de sus în jos, dinspre nord spre sud (ori invers) se face legătura dintre Moldova şi Muntenia; mergând de la stânga la dreapta (ori invers), deci oriunde lateral faţă de această axă – se intră în vii.

Prima particularitate ar trimite la viteză, la graba de a ajunge dintr-o parte în alta a ţării; a doua particularitate ar trimite la cunoscuta şi nedorita alchimie a înverzirii fiolei. Cu toate acestea, adevărata axă a circulaţiei în cele două judeţe este disciplina rutieră, instaurată cu fermitate şi eleganţă, cu în­ţe­legere şi consecvenţă de lu­crătorii respectivelor servicii judeţene de circulaţie, îndeosebi în rândul conducătorilor auto.

De pildă, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, pe şoseaua dinspre Focşani spre Galaţi se aşternuse o ceaţă pe cât de densă, pe atât de periculoasă. Agenţii de circulaţie au intervenit, organizând depla­sarea auto­mo­bi­liştilor în coloane, în spatele câte unui autoturism dotat cu faruri speciale pentru ceaţă, făcând recomandarea – asumată ca interdicţie – de a nu se face depăşiri pe tot traseul acoperit cu ceaţă. "Nimeni nu s-a supărat că am intervenit în acest fel, constata locotenent-colonelul Ştefan Raneti, şeful Serviciului judeţean de circulaţie Vrancea; dimpotrivă, iniţiativa noastră a fost salutată de toţi participanţii la traficul acelei nopţi." Dar sunt cazuri în care neatenţia se poate invoca doar la timpul trecut. Voicu Ruxandra are 80 de ani şi locuieşte la o nepoată în comuna Goleşti-Vrancea. Nu aude şi nici nu vede prea bine; de pildă, nu aude difuzorul şi nici nu distinge o uniformă de o haină obişnuită. Drept pentru care iese din casă doar de câteva ori pe an. În 1989 a făcut pentru prima dată lucrul ăsta, la 4 ianuarie, pe la amiază, încercând să traverseze şoseaua. Un automobilist, Dra­gomir Du­mitru, 62 de ani, care conducea în acea zi de vreo patru ore (auto nr. 18-B-3831), tocmai trecea pe acolo; văzând-o pe bă­trânică, a cla­xonat, crezând că va trece fără probleme, dar n-a luat în calcul posibilitatea ca ea să nu audă deloc şi nici să distingă silueta maşinii. În ultimul moment a făcut o manevră spre stânga, dar tot a lovit-o, fracturându-i femurul.
Că neatenţia este o stare în faţa căreia orice precept de regulament devine neputincios – în afara educaţiei proprii – o do­vedesc alte două cazuri. La 27 de­cembrie, pe la ora 6:30 di­mineaţa, Dumitru Mihai Pompi­liu se apropia de Focşani, conducând autoturismul altei persoane şi având o cunoştinţă din Gheorghe Gheorghiu-Dej, un tânăr inginer care, pentru a ajunge la Bucureşti, preferase această ocazie în locul trenului. Mai mult ca sigur că cei doi s-au luat cu vorba, Pompiliu neobservând că, pe dreapta, semna­lizat cu lumini şi două treimi scos de pe carosabil, staţiona un obstacol – un camion cu remorcă (32-IS-1221). Coliziunea s-a produs în plin, autoturismul reuşind să întoarcă remorca de-a latul şoselei, tânărul inginer pierzându-şi viaţa. Al doilea caz este şi mai ciudat, având doar două personaje principale: un om şi-o maşină. Spre Ciorăşti, pe un drum ju­deţean cu trafic redus, circula la 22 octombrie 1988, pe la ora 11:00, un autoturism (Dacia, 2-DB-3624) condus de Maftei Olimpia. Ingi­neră de 32 de ani, care mai avea doar 5 km până la Mărtineşti, unde o aşteptau părinţii. Pe stânga drumului mergea pe jos Movileanu Creţu, 62 de ani, care fusese la dispensarul din Ciorăşti să-şi panseze un ochi. Un tractor care venea din sens opus autotu­rismului îl depăşeşte pe bătrânul Movileanu, în aceeaşi fracţiune de secundă petrecându-se mai multe lucruri: tractoriatul îl salută pe bătrân, acesta îi răspunde şi face un pas fatal spre centrul şoselei, exact în botul Daciei, care-l loveşte mortal. O elementară ju­decată ulterioară acuză lipsa de atenţie a şoferiţei, care, văzând schimbul de saluturi din faţa ei, putea să prevadă pasul bătrâ­nului spre tractorul care în­cepuse să frâneze spre a-l aştepta..

Asemenea întâmplări scapă oricărei rigori de îndrumare şi control din exterior; ele ţin numai de trăsăturile de personalitate ale celor în cauză şi pe care fiecare din noi, atunci când nu şi le cunoaşte spre a şi le îndrepta, le numeşte simplu destin.
Octavian Ştireanu - Flacăra, nr. 5/1989