x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Cursul internaţional de practică dirijorală

Cursul internaţional de practică dirijorală

21 Sep 2009   •   00:00

Observăm, satisfacţie, ataşmentul din ce în ce mai pronunţat al forurilor turistice din ţara noastră pentru ac­ţiu­nile culturale. Sunt de întinsă no­torietate şi reputate manifestările de artă de la Costineşti, ce au loc toată vara, în serii, sub egida Biroului de Tu­rism pentru Tineret. De asemenea, con­cursurile şi reuniunile muzicale de la Mamaia, Buşteni, Sinaia - şi destule altele. Li se adaugă, din vara acestui an o iniţiativă excelentă a Ofi­ciului judeţean de tu­rism Bihor care, împreună cu Filarmonica din Ora­dea şi cu sprijinul conducerii sta­ţiunii Băile Felix, a organizat aici un curs internaţional de practică dirijorală, cu o durată de două săptămâni.

Au participat la acest curs opt dirijori tineri: italianul Andrea Ri­derelli, francezii Guillaume Boulay şi Frederick Rabemananjara, englezul Paul Anthony Murphy şi românii Paul Cristian Staicu, Cristian Neagu, Romică Rîmbu, Dan Eugen Raţiu. Programul a fost conceput într-un chin nimerit şi, după cum s-a văzut, foarte eficace. Li s-a pus la dispoziţie cursanţilor puternica orchestră simfonică orădeană, căreia i s-au alăturat, în această perioadă, tot ca practicanţi, 17 instrumentişti tineri, studenţi ai Conservatoarelor din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca. Viitorii dirijori au avut la dispoziţie formaţia completă, în mai multe reprize de câte 50 de minute, şi posibilitatea de a executa o bucată întreagă sau un fragment în două concerte publice, la Teatrul de stat Oradea şi la Băile Felix. În cadrul "Atelierului profesional" - cum i s-a zis întreprinderii - prestaţiile muzicienilor au fost înregistrate pe video şi comentate în colectiv sub îndrumarea conducătorului orchestrei orădene, dirijorul remarcabil şi pedagogul inspirat care e Ervin Acél. Asistând la unele repetiţii, am fost plăcut impresionat de atenţia gentilă cu care orchestranţii i-au sprijinit pe dirijori. Iar în cadrul orei de lucru, de solicitudinea şi francheţea fertilă a dirijorului nostru în raporturile cu tinerii săi colegi, de atmosfera confraternă instituită aici.

A fost o şansă - a declarat într-un interviu (în "Familia") Guillaume Boulay, căci "la celelalte cursuri la care am participat, fiecare dirijează orchestra 10 sau 15 minute, ponderea lucrurlui des­făşurându-se la pian... Este foarte important ca tânărul şef de orchestră să fie, aşa cum s-a procedat, autonom în munca sa".

"E o ocazie ideală pentru tinerii dirijori de a lucra cu o orchestră profesionistă - a spus Paul Murphy. Analizele înregistrărilor pe video ale repetiţiilor mi-au fost de real ajutor în regândirea inter­pretărilor". "Colegialitatea dovedită de către orchestră a permis o muncă într-un excelent spirit de echipă, creându-se astfel un teren formativ excelent" (Frederick Rabemananjara) "Apreciez... indiscutabila profesionalitate şi capacitate didactică ale maestrului Ervin Acél, ale cărui îndrumări au fost pentru noi mereu eficace şi oportune." (Andrea Riderelli).

În concertele finale s-au cântat pa­gini alese de către cursanţi, din Mo­­zart, Beethoven, Schubert, Bra­hms, Ceaikovski, Berlioz, Wag­ner, Ene­s­cu, Bartók, Richard Strauss, Schönberg, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski. Toţi tinerii au dat satisfacţie şi au fost aplaudaţi cu generozitate. Nu e deloc improbabil că şi pentru diligenta orc­hes­tră a fost un prilej interesant de autoconspect, deşi, desigur, atât can­titatea enormă de muncă precum şi trecerile pe sub atâtea ba­ghete într-un timp atât de scurt i-au cerut o trădanie cu totul deosebită. Remarcabilă sub toate raporturile - şi ca organizare - ediţia I a Cursului internaţional de practică dirijorală deschide o posibilitate originală de formare profesională. Favorizează celor afiliaţi la odihnă în staţiunea de cură, turişti români şi străini, momente de elevată artă. Alătură atâtor iniţiative româneşti, menite să sprijine artiştii tineri, încă una care mai are - cum sublinia un participant - meritul originalităţii absolute. Ca idee, metodologie pedagogică, mijloace şi ambianţa spirituală "nu există acum în Europa o formulă echivalentă".
România literară, V. Sotir, nr. 38/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei