De invidiat şi de urmat

Ai zice, trecând prin piaţa municipiului Buzău, că sigur cântecele naive ale lui Emil Brumaru aici şi-au avut sursa de inspiraţie. "Fragede căpiţe de pătrunjel celeşti", "bostani ca mierea", "ţelini ca finetul", "anonimi dovleci... vecini cu roua şi cu leuşteanul" se răsfrângea ca-n versuri pe tarabe, atrăgând un furnicar de oameni.

Câte sute de savante transformări pot cunoaşte aceste daruri ale pământului întru îndestularea oamenilor o poate spune oricând Jana Blănaru, care a cucerit nu doar la focul plitei, dar mai ales în neastâmpărul minţii născocitoare de reţete, invidiatul titlu de "cel mai bun bucătar din judeţ". Pentru maestra Jana Blănaru, orice legumă se constituie într-o ecuaţie cu "n" necunoscute, rezultatele nesfârşitelor sale rezolvări însemnând de fiecare dată un delicios meniu în care nici nu mai ştii precis dacă au fost dovlecei sau conopidă, varză ori fasole, vinete sau cartofi. Păcat că responsabilii Autoservirii "Modern" din centrul Buzăului, care par a nu cunoaşte decât reţeta peştelui prăjit lângă un morman de orez fiert, nu trag cât de puţin cu ochiul la vecinii lor de peste drum de la Restaurantul "Pietroasa".

Nimic nu te obligă însă să intri într-un restaurant sau autoservire. Este şi motivul pentru care am dorit să aflu ce mănâncă oamenii Buzăului acum, când cornul abundenţei legumicole se revarsă la ei acasă. Şi, cum masa "de acasă" înseamnă pentru mai bine de jumătate din populaţia municipiului aceea servită la... "botul" strungului, am picat "pe nepusă masă" la cantina Întreprinderii de Utilaj Tehnologic - Buzău.

Între temperatura cazangeriei, pe unde trecusem însoţită de subinginerul Ion Leu, şi cea a bucătăriei, aproape nici o diferenţă. Concentrarea de pe feţele muncitorilor în salopete gri se regăsea şi la cele peste 20 de tinere în alb, care roboteau de zor pe lângă plită. Se apropia ora cea mai grea a zilei lor de lucru, când câteva sute de oameni invadau uriaşa sală de mese.

Ce oferiţi astăzi? Şefa cantinei, Smaranda Oprea, îmi pune la dispoziţie nu doar lista de bucate a zilei, ci a întregii săp­tă­mâni. Ciorbă de văcuţă, fasole verde cu pui, salată de varză, mere sau supă de pui, ghiveci cu carne de vacă, pepene sau ciorbă de porc, varză cu carne, plăcintă cu mere etc. etc. Un meniu asupra căruia două femei stau deseori plecate, una gândind la gustul mâncării, la "materiile prime" ale sezonului, la caloriile mereu invocate de medicul întreprinderii, cealaltă socotind, numărând banii din uriaşul portofel al oamenilor care i-au încredinţat, ca într-o casă, "cheltuielile coşniţei".
"Omul care lucrează greu, în cazangerie, la forjă, trebuie să mănânce bine. Eu mă tot gândesc şi cum să îmbin felurile. Am grijă de stomac, râde Smaranda Oprea, să nu se bată una cu alta."

"Femeia cu banii" - contabila Sofia Bunea - adaugă:
"Dacă n-aş fi numărat mereu, nu ajungeam la un beneficiu al cantinelor - avem două - de 1.150.000 lei. Aşa am putut mereu să scădem preţul mesei. Le oferim acum o masă substanţială la preţul de 7 lei. Cantinele funcţionează atât pentru schimbul unu, cât şi pentru schimbul doi, iar numărul abonaţilor se ridică la 1.200.

Masă bună, cum nu se poate mai ieftină şi beneficii mari. E posibil? Sigur - şi "secretul" imi este dezvăluit de preşedintele Comitetului de sindicat pe întreprindere, Ion Surugiu: o gospodărie anexă cu 200 de porci şi 4 hectare de pământ pe care se cultivă toate legumele de care are nevoie cantina, ca şi porumbul pentru animale. Grădinari - oamenii întreprinderii.

Aşa se explică meniul variat, asortat şi... respectat. Depinzând foarte puţin de alţii, respectivele ILF şi ICSLF, cu care s-au încheiat totuşi contracte, gospodarii de la IUT Buzău mănăncă cum şi ce le place, ca la mama acasă. Sunt de invidiat, pot zice unii care sunt nevoiţi încă să se îngrijească singuri de pacheţelul de mâncare pentru orele de lucru. Şi de urmat, pentru că totul este muncă!
La ieşire ne încrucişăm cu un camion din care se strigă să se audă de la poartă: "Au sosit pepeniiiii...!".
Liana Molnar - Flacăra, nr. 35/1989