Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Popa Duhu predă în şcoala dumneavoastră din Târgul Neamţului aritmetica, gramatica, geografia, nesocotind statutul stareţului Nionil, bătrânul olog care se bazează pe ceaslov şi psaltire, celelalte discipline, mai mult sucind mintea omului şi turburându-i sufletul. Un spirit răzvrătit, un duh laic zace în el, de aceea îl iubeşte Creangă.
Cu Nică Oşlobanu nu se are deloc bine părintele Duhu, băiatul popii Oşlobanu, care îi gonise pe colindători. Personaj pitoresc. Slavici, plus farmecul Ţării de Sus.
Să iasă la tablă Oşlobanu (fiul) să facă o socoteală... Dom' profesor, mă doare capul (Bulă). Nu-ş cum s-apleacă el şi din sân îi cade "un urs mare", - bulzul, gogoloiul de mămăligă cu brânză, care se rostogoleşte, stârnind râsul clasei.
"Atunci parcă îl văd cum s-a plesnit părintele Duhu cu palma peste frunte, zicând cu un oftat adânc:
Pesemne păcatele mele cele mari şi grele m-au aruncat şi aici să învăţ nişte ţopârlani sălbatici! Mai fericit erai de o mie de ori să paşti porcii la Cogeasca Veche, Isaie, decât să mai fi ajuns şi zilele aceste! Iar tu, moglanule de Oşlobene, care te robeşti pântecului şi nu-ţi dai câtuşi de puţină osteneală minţii, te-i face popă, ca tată-tau, când s-or pustnici toţi bivolii din Monăstirea Neamţului!"
Prost cum era, Oşlobanu se plânge pe loc lui taică-său.
Îl ia într-o dimineaţă Isaia Duhu pe Teofan, un călugăr de la incinta mănăstirii, şi hai la Biserica Sfântului Lazăr să vedem cum slujeşte părintele Oşlobanu. Ascultă el ce ascultă şi încep cu criticile, că nu-i aşa, că nu zice bine, că nu se ţine de tipic, dar cu glasul sus, să audă toţi credincioşii.
"- Tipic, boaite făţarnice?", zbiară la el din amvon popa Oşlobanu. "Ia să vă dau eu tipic!" Lăsând la o parte cele sfinte, începe acest rechizitoriu, just în fond:
"Ne-aţi luat cu şmichirie pe marele mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, şi ne-aţi dat în locul acestui sfânt vestit pe Lazăr, un jidan trenţuros, care tot moare şi iar învie, şi învie şi iar moare, de nu mai ştie nimeni de numele lui. Acesta-i hram? Şi după ce ne-aţi calicit, luându-ne moşis şi închizându-ne biserica cu zid, închide-ţi acum în ciudă şi poarta spitalului; Şi încă una: de şaizeci şi mai bine de ani de când slujesc preuţia, voi aveţi să mă învăţaţi tipicul, pui de năpârcă ce sunteţi. Ia staţi oleacă să vă scot eu gărgăunii din cap!..."
Şi apucând pravila cea mare, dă cu ea de azvârlita în adversari. Apoi înhaţă un sfeşnic greu, şi după ei!... Părintele Duhu şi călugăraşul care îl însoţise o iau la sănătoasa, "fugând mai mult pe brânci decât în picioare, chiar după tipic!". Ironie evidentă.
Voievodul Vasile Lupu făcuse biserica de lemn ce purta hramul Sfântului Dumitru, şi pe care o înzestrse şi cu o moşie. Mai zidise una şi la Humuleşti. Mănănstirea Neamţului - "bună mehenghe" - construind un spital, reface şi Biserica Sfântul Dumitru, - din lemn, de piatră. Îi schimbă şi hramul, zicându-i Sfântul Lazăr. Mai trag şi-un zid, izolând-o în incinta spitalului. Şi întrucât moşia dăruită de Vsile Lupu aparţinea de drept Bisericii Sfântul Dumitru - care, formal, nu mai exista -, îi iau şi moşia, "o papă", cum procedaseră şi la Humuleşti. Ce pişicherlâc!... Ce "şmicherie"!...
"Şi de aici supărarea părintelui Oşlobanu, ajunsese la culme; să nu vadă sămânţă de călugăr pe la biserica lui, că-i potopeşte! Ca prin urechile acului de n-a făcut mucenic pe părintele Duhu, în locul Sfântului Dumitru, izvorâtorul de mir."
Ba l-ar fi bătut şi în piroane, pe cruce, "şi l-ar fi pus în podul bisericii, spre păstrare".
În toamnă, plecă în fine la Folticeni, la "fabrica de popi". Trage la Pavel ciubotarul, care îi va fi gazdă şi de la care va învăţa mai multe decât de la Catihet. Acesta, ziua şi noaptea, juca stot, lăsându-şi ucenicii să-şi facă de cap. O şcoală a vieţii şi asta. Ailaltă fiind "numai de mântuială; boil iasă!".
Constantin Ţoiu - România literară, nr. 39/1989
