x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

E frumos şi e linişte

0
19 Noi 2009 - 00:00
Plouă mărunt şi aerul rece parcă vine direct din norii înnegriţi ce s-au coborât până aproape de luminile de pe braţul macaralelor. În ime­diata apropiere a primelor blocuri ridicate în noul cartier timişorean "Steaua", se întinde şantierul, cu bine­cunoscuta lui imagine. Nu există încă nici o inscripţie cu vreun nume de stradă, sin­gurul indiciu e numărul blocului, scris de constructor cu vopsea albă, mare, să se vadă. Pe uşile apartamen­telor în care locatarii s-au mutat, adesea, numele familiei e caligrafiat cu creionul.

Ici-colo, mai ales în bucătării, s-au aprins luminile; în tavan arde un bec, agăţat direct de conductor, per­dea­ua nu s-a pus şi imaginea poate fi pri­vită ca pe ecra­nul televizorului. Într-un balcon de la etajul al treilea, o fetiţă şi un băiat încă se mai joacă. Fu­raţi de fascinaţia lumii numai de ei în­chipuită, îşi împart bucuria pri­melor întâmplări trăite în casă nouă.

Blocul B12 e la primele ore dintr-o lungă existenţă. Obişnuitul tabel cu locatarii lipseşte, pe cutiile poştale nu s-au pus etichetele, dar acum nimeni nu se gândeşte la asta, în apartamente sunt destule treburi de făcut. Emoţia mutării în casă nouă e mai presus de orice. Urcăm la etajul al treilea, la apartamentul în al cărui balcon zărisem doi copii. Ne deschide uşa fe­meia, venită din bucătărie, ne priveşte foarte surprinsă şi, la întrebarea suntem primii vizitatori? - da, să ştiţi că da, accentuează, mai avem până ne aranjăm cum trebuie, poftiţi, ne îndeamnă şi ne invită în sufragerie. Vine şi bărbatul, dar înainte de a intra, repede, nevasta îl pune în temă. Ajuns în sufragerie, zâmbind de cum ar fi vrut să mărturisească "zău că nu mă aşteptam", pare încurcat. Dintr-o altă cameră vin şi copiii şi pentru că uită să salute, mama îi întreabă: "Cum spuneţi?". Băiatul, Marius, de şase ani, îşi intră imediat în rol. Liliana are trei ani, se opreşte lângă fotoliu şi ochii ei, aprinşi, par a zice: "Şi eu ştiu să salut, dar acum mi-e ruşine". Sunt toţi. Pe bărbat îl cheamă Gheorghe Platon, pe femeie Maria Doina. El e maistru mecanic, iar ea, avizier la magazia de mărfuri din staţia de cale ferată Timişoara Nord. (...)

Gheorghe şi Doina Platon au aceeaşi vârstă, douăzeci şi nouă de ani, şi trăiesc încă o întâmplare feri­cită în povestea vieţii lor, începută în satul natal, Sărmaş, Harghita, unde el, la un bal, a  dansat numai cu fosta colegă de şcoală şi i-a făcut cea mai con­vin­gă­toare declaraţie de iubire.
În casa lor, aşa cum şi-au dorit-o, e frumos şi linişte!
Dumitru Oprişor - Flacăra, nr. 46/1989
Citeşte mai multe despre:   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de