Maestrul cântecului patriotic şi revoluţionar

Dacă s-ar orândui într-o cronologie ri­guroasă toate titlurile compoziţiilor corale ale lui Ioan D. Chirescu (5 I 1889 - 25 III 1980) s-ar putea marca momentele cele mai reprezentative ale istoriei comtemporane a poporului român, după cel de-al doilea război mondial până în anul 1980 când s-a oprit condeiul acestui venerabil creator. Cinstit cu titlul de artist al poporului, Ioan D. Chirescu nu numai că şi-a slujit cu devotament neamul, dar şi-a transformat fiecare cântec într-un mijloc de educaţie patriotică. Având o uşurinţă de exprimare sonoră surprinzătoare, Ioan D. Chirescu a creat sute de cântece în cele mai diverse forme, aranjamente şi stiluri.

Desigur, nu toate paginile muzicale ale lui Ioan D. Chirescu se vor menţine în coonştiinţa auditorilor, soarta genurilor muzicii corale şi uşoare, în special, fiind perisabilitatea impusă de ancorarea pieselor în actualitatea imediată a vieţii cotidiene. Dar Ioan D. Chirescu a scris în fiecare etapă de creaţie cel puţin 2-3 cântece excepţionale, pe drept cuvânt socotite şlagăre. Cine ar putea uita, de pildă, miniaturile vocale "Mama" sau "Dor", "Doruleţ", odele "Republică", "Mă­reaţă vatră" sau "Măreţ pământ al patriei iubite", cântecele de masă "Dobrogea de aur" sau "Cântecul partizanilor păcii"? Aceste piese corale pot figura oricând în cele mai notorii antologii naţionale, fiind pagini de referinţă artistică, reprezentative pentru orice şcoală mu­zicală. Poate că nu greşim dacă îl vom socoti pe D.G. Kiriac o culme a genului coral românesc din prima jumătate a secolului al XX-lea, iar pe Ioan D. Chirescu ca cel mai reprezentativ maestru autohton a celei de-a doua jumătăţi a veacului. De altfel, destinul lor s-a înfrăţit prin acelaşi "instrument" de practică artistică şi de afirmare profesio­nală: societatea Carmen din Bucureşti. Dacă tradiţia de aproape cinci decenii a corului Carmen s-a întrerupt prin înce­tarea prezenţei dirijorului dobrogean la conducerea acestui faimos ansamblu (1950), în schimb experienţa artistică s-a transmis formaţiei Madrigal a profesorului Marin Constantin.

Viaţa conpozitorului a fost strâns legată de cadrele de muzică din Fălticeni (1918-1922) şi Bucureşti (1916-1918, 1922-1974), unde a urcat toate treptele ierarhice de la profesor suplinitor şi profesor de liceu până la profesor universitar, rector şi profesor emerit consultant. Dispunând de un simţ pedagogic remarcabil, Ioan D. Chirescu a rămas în conştiinţa elevilor săi, dascălul model care a insuflat dragostea faţă de artă, de frumos, de muzica vocală în special. A doua latură a activităţii sale a fost dirijatul coral. În viaţa artistică de la începutul veacului, apariţia societăţii, Carmen a marcat un moment de apogeu al mişcării corale din România, formaţia lui Khiriac - Chirescu devenind nu numai port-drapelul artei interpretative, ci şi la­boratorul creator de experienţe profesio­nale al compozitorilor de pe întreg cuprinsul ţării. Aşa a început apropierea lui Ioan D. Chirescu de genul vocal, unde avea să dăruiască pagini de neuitat.

A sondat la început melosul popular, dând la iveală prelucrări de folclor de real interes ("Foaie verde bobule", "În livada lui Ion", "Hora noastră", "Bulgăraş de gheaţă", "Lele roşie la obraz"). Apoi a urmat etapa de sinteză, tradiţia înbinându-se cu noile mijloace de expresie artistică ("Slăvim o viaţă nouă", "Hora păcii", "Rodica", "Mare bucurie-n ţară", "Am pus cetină" şi "Floa­re"). După 1950, Ioan D. Chirescu s-a angajat ferm în genul cântecului de masă patrio­tic ("Măreţ pământ al patriei iubite", "Armată a păcii", "Sub al păcii stindard", "Poemul libertăţii", "Republică măreaţă vatră"). Mu­zica corală semnată de acest maestru al genului, pe lângă melodie de largă accesibilitate, dispunea de forţă expresivă, de limpezime a ţesărurii vocale, de echilibru al formei. La baza inspiraţiei sale s-au aflat balada, colindul, bocetul, fapt ce i-a asigurat pecetea naţională. Nobilele idealuri şi sentimente umane (li­bertatea socială, dragostea de pământ şi de ţără, de pace şi de oameni, îmfrăţirea între popoare) au dat cântecele sale de masă durabile în timp. A fost un meşter iscusit în valorificarea potenţelor expresive ale vocii interpreţilor, de la copii până la maturi, de la amatori până la profesionişti. Ioan D. Chirescu rămâne o personalitate de refe­rinţă a genului coral românesc, artistul ce şi-a legat destinul şi vocaţia de aspiraţiile poporului său.
Calendar, 7 august 1989