x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Articolul zilei Mândria de a fi pionier român

Mândria de a fi pionier român

08 Apr 2009   •   00:00

Pentru totdeauna îi va rămâne întipărită în inimă şi în gând pionierei Laura Măgurean, elevă în clasa a IV-a D la Şcoala nr. 9 din Slatina, acea însorită zi de toamnă, în care a păşit pragul Muzeului din Scorniceşti unde se regăsesc atâtea pilduitoare mărturii despre cel mai de seamă fiu al patriei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care şi-a închinat întreaga sa viaţă, de luptă şi de muncă eroică, înaltelor idealuri de dreptate şi libertate ale poporului nostru, înfloririi necontenite a patriei socia­liste.



"Eu şi colegii mei de clasă, ca şi numeroşii colegi din alte colţuri ale ţării care am trăit aici emoţionantul moment al primirii cravatei roşii cu tricolor, am fost adânc însufleţită de dorinţa de a urma neabătut îndemnurile tovarăşului Nicolae Ceauşescu pentru a ne forma ca adevăraţi tineri re­voluţionari comunişti şi a deveni fii de nădejde ai patriei socialiste. Atunci am hotărât ca prin faptele mele de zi cu zi să-mi cinstesc mândrul nume de pionier", ne mărturiseşte Laura. Aşa se şi explică faptul că Laura Măgurean este an de an fruntaşă la învăţătură, fiind întotdeauna sufletul oricărei acţiuni organizate în detaşamentul clasei a IV-a D. Dar ea se numără şi printre protagoniştii tuturor activităţilor cultural-ar­tis­tice desfăşurate în unitate, îndeplinindu-şi, totodată, exemplar şi funcţia de pionier-locţiitor al comandantului de unitate. Secretul acestor frumoase reuşite care-i încununează activitatea de pionieră îl constituie în primul rând exemplarul ei spirit de ordine şi disciplină în tot ceea ce întreprinde. Dacă n-ar şti să valorifice fiecare minut, cum i-ar rămâne timp şi pentru pasiunile ei - pianul, lectura, mate­matica? Deşi modestă, ea nu poate să nu recunoască ce bucuroasă a fost când a primit men­ţiune la prima sa participare în cadrul concursului de interpretare muzicală "Ciprian Porumbescu", dar mai ales când, de pe scena celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Naţional "Cântarea României", s-a întors... dublă laurată: şi ca solistă instrumentistă, şi ca recitatoare. Cel mai recent succes al său îl reprezintă tot o... dublă victorie: două note de 10 cucerite la faza muni­cipală a concursurilor de limba şi literatura română şi de matematică. Iată câte luminoase bucurii îi aduc Laurei aceşti ani mi­nunaţi ai pionieriei, cărora ea se străduieşte să le adauge noi împliniri.

Evenimentul pe care-l trăiesc în  cel de-al II-lea trimestru elevii clasei a V-a - rostirea  şi semnarea "Legământului pionierului" - este precedat de mari emoţii, dar şi de mari ambiţii. În avanpremiera acestui eveniment, detaşamentul celor dintr-a V-a A îşi propusese îndeplinirea a trei obiective: nici o medie sub 7, realizarea angajamentului de muncă patriotică în proporţie de cel puţin 85% şi participarea în număr cât mai mare la concursurile pe obiecte de studiu. Pe Marcel Bănulescu, elev care în anii trecuţi nu prea reuşea să treacă pragul notei 6, hotărârea colegilor săi l-a pus serios pe gânduri. Întors acasă, a scos carnetul de elev, nou-nouţ (faptul se petrecea la debutul acestui an şcolar) şi a început să-şi imagineze ce mândru ar fi dacă filele lui s-ar umple cu note de 8-9... ba de ce n-ar aspira chiar şi la "piscurile" lui 10?! Şi Marcel n-a rămas doar la elevi din clasa a V-a A cu note peste 8! Frumoasă coincidenţă, tot 28 au participat şi la concursurile pe obiecte de studiu. În ceea ce priveşte angajamentul de muncă patriotică, Mircea Tecuceanu, care prin tradiţie deţine recordul hărniciei, a fost cel care a mobilizat toată clasa pentru ca la această oră să fie îndeplinit integral.

Două surori, Ileana şi Oana Miron (eleve în clasa a VIII-a A şi respectiv, a VI-a A) realizează împreună un "duet" perfect în buna desfăşurare a activităţii pionie­rilor din unitatea Şcolii nr. 9 din Slatina. Ileana, comandanta unităţii, e plină de idei şi o foarte energică organizatoare a activităţilor politico-educative. Ea a fost aceea care a iniţiat pentru şcolarii din clasele a II-a atât de frumoase, emoţionante acţiuni premergătoare primirii lor în Organizaţia Pionierilor, iar pentru elevii claselor a VIII-a s-a preocupat consecvent de acţiunile-dezbatere pregătitoare pentru intrarea în UTC. În schimb, Oana, care o secondează în funcţia de pionier-locţiitor al comandantului de unitate, e cea care impulsionează activitatea, fiind o foarte talentată recitatoare. Aşadar, la performanţa unităţii Şcolii nr. 9 de a concura cu nu mai puţin de... 19 formaţii la etapa judeţeană a "Cântării României" a avut şi ea o însemnată contribuţie. Apoi, după cum am aflat, tot ele i-au mobilizat pe colegii din fiecare detaşament şi pentru realizarea angajamentului de muncă patriotică (îndeplinit valoric, integral pe unitate încă de la sfârşitul lunii martie!), şi la îngrijirea tinerei livezi de meri a şcolii, şi la reamenajarea bazei sportive. Fireşte, surorile Ileana şi Oana Miron constituie un exemplu pentru toţi colegii lor. Pentru că sunt nu numai eleve de nota 10, ci şi pioniere harnice, întreprinzătoare, care îşi onorează tot de nota 10 cravata roşie cu tricolor.
Ileana Piţa - Cutezătorii nr. 14/1989

×
Subiecte în articol: articolul zilei