Marca lucrului serios

Prin numărul şi calitatea lor, Iaşiul literar de azi este în primul rând o cetate a criticilor (luând cuvântul din urmă în sensul lui cel mai larg). Se fac în acest oraş, într-un chip deosebit de activ în ultima vreme, şi istorie literară, şi cercetare, şi critică de întâm­pi­nare sau universitară sau tea­trală…

E destul să ne gândim la revistele Convorbiri literare, Croni­ca şi Dialog, polarizând în jurul lor toate forţele disponibile în domeniul "Arlechin" de acum un deceniu, un adevărat model de caiet de teatru editat de secreta­riatul literar al Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri", ori la excep­ţio­nala realizare, datorată unui colectiv devotat şi competent, care este monumentalul "Dicţionar al literaturii ro­mâne până în 1900"; e destul să enumerăm doar câteva nume, precum cele ale lui Const. Ciopraga, Al. Călinescu, Sorina Bălănescu, Maria Carpov, Zaharia Sângeorzan, Ioan Holban, Al. Dobrescu, Daniel Dimi­triu, Val Condurache, Florin Faifer... pentru a ne convinge că, într-ade­văr, cri­tica a recucerit oraşul lui Maiorescu şi Ibrăileanu.

În acest Iaşi efervescent al ambiţiilor critice renăscute, locul şi rolul lui Liviu Leonte nu pot fi omise. Nu numai pentru că a condus cu pricepere şi înţelepciune timp de aproape un deceniu revista Cronica, făcând-o compe­titivă şi oferind tinerelor talente posibilitatea de a se afirma în ea, ci şi pentru că - fără să se gră­bească, domol, moldoveneşte, cu anumită parcimonie în manifestările sale, nezgomotoase, discrete: un fus care toarce liniştit, dar cu o specifică şi exemplară te­na­citate în comparaţie cu ampla vibraţie a unor febrile uzine cri­tice contemporane - a adus contri­buţii de netăgăduit în mai multe planuri.

Nu foarte bogată deocamdată, activitatea lui Liviu Leonte, universitar şi publicist, critic şi istoric literar aflat acum, când împlineşte 60 de ani, la cea mai bună vârstă a maturităţii creatoare, se înfăţişează în schimb ca una diversă şi complexă, cu re­surse pentru mai multe direcţii. A ştiut să facă, după cum am văzut, o bună revistă. Predă cursuri la facultate. A ţinut o vreme cronica literară a "Cronicii", a continuat şi după aceea şi continuă să scrie despre literatura română contemporană, de care nu înţelege să se despartă. S-a cufundat apoi în istoria literară, dându-ne marea ediţie de Opere Constantin Ne­gruzzi de la "Minerva" (vol. I, 1974; vol. II, 1984; vol. III, 1986, urmând să apară şi un al patrulea volum) şi o temeinică monografie despre acelaşi scriitor, în 1980, cu care Liviu Leonte a debutat editorial la 51 de ani!

Timpul mai curge şi astăzi încă altfel în Moldova, cel puţin pentru unii... În critica de actualitate, Liviu Leonte se re­marcă prin receptivitate largă (prea largă uneori, în detrimentul criteriului estetic ferm), mo­de­raţie, evitarea punctelor de vedere extreme sau prea categorice. Un volum apărut în 1984, dedicat unor "prozatori contemporani", se ocupă - iarăşi suntem tentaţi să evocăm curgerea molcomă a timpului -  exclusiv de scriitori de o valoare de mult consacrată, cei mai mulţi dintre ei deveniţi deja clasici ai literaturii române (Mi­hail Sadoveanu, Camil Petrescu, Ion Marin Sadoveanu, G. Călinescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, Marin Preda, Eugen Barbu, Titus Popovici), de-abia în ultimul capitol al cărţii, intitulat "Debutul unei generaţii", făcându-şi apariţia şi D.R. Popescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Ştefan Bănulescu, Au­gus­tin Buzura.

Observaţia judici­oa­să, exactă, afirmaţia bine aco­perită, examinarea liniştită distanţată a faptelor sunt aici calită­ţile fundamentale. În general vor­bind, se poate susţine că Liviu Leonte reprezintă, atât în cadrul literaturii române contemporane, cât şi în acela al vieţii şi de destindere, un factor de echilibru şi de destindere, ca să folosesc vocabularul politic. "Tot ce a făcut poartă marca lucrului serios", spune Liviu Leonte despre C. Negruzzi în mo­no­grafia pe care i-a consacrat-o acestuia. Caracterizarea i se po­tri­veşte criticului însuşi.
Valeriu Cristea - România literară, nr. 14/1989