Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Se grăbea? Poate că nu se grăbea prea tare, şi până la autobuz nu mai avea de aşteptat decât o jumătate de oră; a făcut semn totuşi cu mâna şi maşina a stopat, elegant, chiar în dreptul ei. Înăuntru se aflau trei bărbaţi, tineri, chipeşi, care păreau binevoitori şi cumsecade. N-a şovăit, a intrat pe portiera care i se deschisese, uite că nimerise o companie simpatică. Mai ales unul dintre ei, şmecheruţ nevoie mare, forţa mereu nota bunului-simţ, dar nu trecea niciodată bariera, şi ea elastică, a vulgarităţii; în sfârşit, au râs şi s-au distrat de minune, încât după câţiva kilometri călătoreau cu toţii prieteni la cataramă. De altfel, parcă nici n-o consideraseră femeie, o trataseră ca pe o camaradă, încât pe la început o înţepaseră şi cu câţiva dintre ghimpişorii ciudei; se ştia zveltă, frumoasă, cu alură sportivă. De altfel, asta şi era: profesoară de sport. Nu, bineînţeles că n-o tenta în nici un fel să cunoască pe vreunul din ei, însă aşa, din galanterie, parcă n-ar fi stricat să i se facă puţină curte. Doar cel de la volan, cu ochi alunecoşi, ascunşi, o privea, din când în când, pe furiş, şi atunci avea senzaţia că i-a rămas ceva pe obraz şi trebuie să şi-l tamponeze cu batista. O impresie neplăcută, poate că omul nu merita în nici un fel senzaţia asta. Autoturismul alerga elegant mai departe şi începuseră să se ivească, în ceaţa ivorie a amiezii, blocurile din cartierele mărginaşe ale marelui oraş.
Cine a fost cu ideea să se abată pe la han? Nici nu mai are importanţă, cert este că au făcut invitaţia cu bun-simţ şi i-au cerut în primul rând ei încuviinţarea, în caz contrar urmând să îşi continue drumul după aceea. A ezitat puţin şi ei au înţeles altceva. Au asigurat-o că este invitata lor, nu trebuie să... de ce să-i refuze? În definitiv sunt simpatici. Şi dacă vor să aibă compania lor la o bere, n-are nimic de pierdut.
Au petrecut câteva ceasuri bune la hanul acela; s-a mâncat, s-a băut, s-a râs, i s-au făcut, mai direct sau mai cu perdea, şi nişte "apropouri", le-a parat în stilul ei, sportiv, cu umor şi falsă ameninţare. Apoi au pornit mai departe spre oraş. Se lăsa deja înserarea.
În dreptul unei păduri, maşina a cotit-o brusc pe un drumeag lăturalnic, care se înfunda în tufişuri. N-a realizat imediat pericolul, apoi a fost prea târziu. Băieţii simpatici, bine înfierbântaţi de băutură şi glumele pe muchie de cuţit, s-au arătat drept ceea ce erau, adică nişte haimanale abrutizate şi violente. Apoi au lăsat-o singură, acolo, pe jumătate leşinată, în hăţiş de pădure, în întuneric.
Ce a urmat nu este greu de dedus, şi fapta abominabilă a celor trei a fost sancţionată cu asprime de justiţia societăţii. Un judecător a întrebat-o totuşi şi pe ea: "Dumneavoastră nu vă consideraţi întru nimic vinovată?". Ciudat e că ea a răspuns aproape indignată: "Eu? Care ar putea fi vina mea?". Răspunsul îndeamnă la meditaţie. Ia să vedem, dă dovadă, chiar dacă ne aflăm în prag de mileniu trei, de prea mare prudenţă, ca să nu zic lipsă de cuminţenie, o tânără care acceptă, ba mai mult, solicită compania pasageră a trei bărbaţi necunoscuţi? Cărora le tolerează, stimulându-le-o chiar, o flecăreală destul de obscenă, deşi hazlie, care făcea mereu echilibristică pe firul dintre vulgaritate şi buna-cuviinţă? Nu ştia ce fel de oameni sunt, ce hram poartă, a fost măgulită când a fos apreciată ca fiind "fără fasoane" şi au tratat-o ca atare. Şi ultimul lucru, inadmisibil, care vorbeşte în mod elocvent despre caracterul şi moralitatea tinerei în cauză: "Pe ce bază", vorba lui Moromete, s-a lăsat ea invitată la restaurant, consumând, fără jenă, pe punga altora, tot felul de băuturi şi mâncăruri? Sigur, ei au făcut de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni pe "cavalerii", uite însă că şi-au "luat" singuri compensaţia.
O "răsplată" care-i scoate din rândul oamenilor şi pentru care ispăşesc. Dar "nevinovata" victimă are suficiente raţiuni de meditaţie; dacă priveşte cu ochiul adevărului în sine, n-o să-i prea placă ce zăreşte acolo. "Vina ei" şi-a dovedit-o singură: s-a comportat cu o uşurinţă condamnabilă.
Vasile Tincu - Femeia, nr. 10/1989
Citește pe Antena3.ro
