Pe urmele unei scrisori sosite la redacţie: Masca regretului tardiv

A fost odată, că dacă n-ar fi fost...
Aşa am putea începe consemnarea constatărilor pe marginea conţinutului unei scrisori primite la redacţia noastră. Aceasta deoarece cazul relatat este cu totul particular, atitudinile şi faptele pe care le dezvăluie fiind de domeniul incredibilului. Sinceri să fim, am fi dorit ca, la faţa locului, acestea să nu se confirme, totul să rămână undeva, între copertele unui dosar inert, ca rânduri scrise dintr-o răbufnire pătimaşă, necontrolată. Dar n-a fost să fie aşa!

Deci, un şef de stat major, ofiţerul Nicolae Grădinaru, de-ndată ce a fost promovat în această funcţie de conducere a început să folosească noile prerogative pentru a obţine diferite avantaje personale, dedându-se la practici străine eticii şi echităţii noastre socialiste, prevederilor regulamentare, însăşi condiţiei morale a unui ofiţer al armatei noastre.

Considerându-se un fel de "suveran" în unitatea sa, unde îşi poate permite orice fără să dea socoteală cuiva, ofiţerul îşi făcuse un sistem din a dispune în folosul propriu de dreptul de recompensare regulamentară a militarilor. Avea pe birou o evidenţă strictă a tuturor învoirilor şi permisiilor, în funcţie de care, după ce consulta fişele individuale ale ostaşilor din care afla localitatea de unde aceştia provin şi ocupaţia părinţilor lor, avansa "oferta": "Mergi, dar vezi cum vii!" Şi ostaşii au venit care cu ce a putut. De exemplu, părinţii caporalului Cornel Constantin (I.C.S "Comaliment") sau ai soldatului Marian Mihăilă (I.C.R.A) nu puteau rămâne "insensibili" faţă de "traiul" odraslelor lor şi, ca atare, s-au făcut luntre şi punte şi le-au procurat ceea ce aceştia promiseseră superiorului lor.

Dispunând după bunul plac de mi­litarii din subordine, ofiţerul şi-a "format" propriul său furier pentru a-l folosi bun pentru toate, inclusiv pentru ilegalităţi. Aşadar, caporalul Gigi Dumbravă a fost angajat în meandrele unor practici care frizează cele mai elementare norme ale vieţii mi­litare. Ostaşul devenise "omul de în­credere" atât în rezolvarea unor treburi gospodăreşti familiale ca zu­grăvitul şi curăţenia apartamentului, mutarea mobilei sau diferite mici aprovizionări pe plan local, cât şi în ceea ce priveşte "punerea în temă" şi "achiziţionarea" atenţiilor oferite fie de către militari la întoarcerea lor din învoiri sau permisii (destule acordate cu multe zile peste cele prevăzute de ordinele şI regulamentele militare), fie de către părinţii ori rudele acestora aflate în vizită la unitate. Caporalul strângea tot: de la sticle cu vin sau ţuică, diferite produse agroalimentare, până la delicatese şi gumă de mestecat, pe care le depozita în geanta ofiţerului.

Văzând că merge, încurajat şi de tăcerea condamnabilă a celor din jurul său, ofiţerul şi-a mărit pe parcurs pretenţiile: un concediu cu familia la mare prin mijlocirea părinţilor caporalului Marius Costaş, casete video sau unele produse... exotice, care, însă, nefiind onorate, au atras suspendarea învoirilor şi permisiilor celor în cauză. Registrul cu ordinele de zi pe unitate, care intră în răspunderile sale funcţionale, poartă amprenta ilegalităţilor lui cu fel de fel de ştersături şi adăugiri, modificări, desigur, cu permisii şi învoiri peste cele aprobate iniţial.

Pe timpul investigaţiilor noastre, ofiţerul a recunoscut în cea mai mare parte aceste fapte, încercând, iniţial, să invoce ca "circumstanţe atenuante" rezultatele muncii. Deşi, oricât de bune ar fi aceste rezultate pe alte planuri, ele nu pot constitui o acoperire pentru asemenea fapte reprobabile. În final, în faţa probelor evidente, a mimat căinţa, şi-a pus masca regretului tardiv, afirmând spăşit că-i va fi ruşine să se prezinte în faţa oamenilor în urma măsurilor ce se vor lua, demonstrând că nici în al 12-lea ceas nu a înţeles că fapta cea urâtă face ruşinea şi nu sancţiunea!

Surprinzător, mult timp aceste abuzuri n-au fost cunoscute de eşalonul superior, situaţie care ar trebui să îndemne la meditaţie pe toţi reprezentanţii săi prezenţi frecvent la diferite activităţi în acest colectiv. Deşi aceste practici afectau, într-un fel sau altul, disciplina, starea de spirit a oamenilor, reprezentau grave abateri de la etica şi echitatea socialistă, ele nu au făcut obiectul unei discuţii în organizaţia de partid, fapt ce demonstrează combativitatea scăzută, lipsa de curaj, de poziţie care s-au manifestat şi aici.

Poate că nu ne-am fi oprit asupra acestui caz, repetăm singular şi cu totul străin de fizionomia moral-politică a cadrelor armatei noastre; am făcut-o, totuşi, cu intenţia de a sublinia că faţă de asemenea comportări care afectează prestigiul şi autoritatea cadrelor militare, onoarea şi demnitatea lor, comandanţii, organizaţiile de partid, colectivele ostăşeşti nu trebuie să manifeste nici o îngăduinţă.

Onoarea şi demnitatea se certifică nu prin declaraţii de intenţie, ci prin fapte şi comportări ireproşabile, se păstrează neîntinate, se înalţă şi se bizuie pe probitate în îndeplinirea datoriei mai presus de orice, pe conştiinţa răspunderii ce-ţi revine, a rolului ce poţi şi trebuie să-l onorezi în colectivitatea în care munceşti şi trăieşti, pe exemplul personal înaintat ce ai obligaţia să-l oferi întotdeauna.
Colonel Nicolae Mateescu
"Apărarea patriei" – 11 ianuarie 1989