Pictura de "interioare"

Orice moment... artistic poate fi de­finit prin problemele pe care le im­pune, dar şi prin acelea pe care le ignoră. Ştim ce pictează modernii. E interesant de discutat şi ce nu pictează ei. De ce, spre exemplu, nimeni nu mai creează "interioare"?

Putem enumera mai multe cauze. După părerea noastră, două sunt importante. Ca să te angajezi la pictura unui interior - în felul în care se angajau cândva artiştii specializaţi în subiect - trebuie să cunoşti perspectivă. Pictorii vorbesc de "legile perspectivei". Se perpetuează ideea greşită că aceste legi, odată în­văţate, devin mijloace. În realitate, în chestiunea perspectivei nu ope­rează doar nişte legi, ci o ştiinţă care, ca orice ştiinţă, reclamă timp şi pasiune. A doua cauză este, de fapt, consecinţa celei dintâi: nu poţi picta convingător un in­terior luminat cu mai multe surse în doar câteva şedinţe de şevalet. Marea majoritate a picturilor pe care le vedem în ex­poziţiile personale o fac eşan­ti­oa­nele de stil produse în două-trei zile. Tot ce e iz­bândă în creaţia contemporană e du­blată de o pierdere. Din când în când, câte un pictor se încumetă să afle şi ce s-a pierdut. Zamfir Dumitrescu e unul dintre aceştia. A debutat cu o pictură gestuală, în care impresia era totul, ca să evo­lueze - surprinzător faţă de preo­cu­pările ca­racteristice ale generaţiei sale - în sensul unei imagini compuse tot atât de riguros ca o problemă de geometrie clasică. Zamfir Dumitrescu a predat în învăţământul artistic superior cursuri de organizare a imaginii - structuri geometrico-plastice - a publicat cărţi care îi asigură în arta contemporană un statut unic, amintindu-ni-l pe acela al lui André Lhote. La vremea respectivă, iar ca pictor şi-a rafinat meşteşugul învăţând cu devoţiune, dar cu mintea şi ochii ar­tistului modern din meşteşugul secolului al XVII-lea, în Ţările de Jos.

În ex­poziţia de la "Orizont", cele mai  multe tablouri înfăţişează odăile atelierului propriu într-un fel care ne în­deamnă să ne amintim de Vermeer. El nu şi-a propus să ilustreze o temă. Dacă în tablouri mai vechi Zamfir Dumitrescu era preocupat să arate în ce chip artistul mo­dern poate fi şi un performer al trom­pel'oeil-ului în seria de interioare reali­zate în ultimii doi ani, dar anunţată de câteva cartoane din anii trecuţi, el do­ve­deşte cât de stimulatoare, sub raport afectiv, ră­mâne imaginea care dă iluzia realităţii. Studiile sale de "geometrie secretă a picturii" sunt o investiţie de ar­tist, nu de cercetător care îşi exersează ta­lentul în domeniul structurii imaginii. Una din acele investiţii care presupun încrederea în trecerea timpului. De altfel, Zamfir Dumitrescu este unul dintre artiştii care au pus la punct un contract personal foarte sever cu timpul.

Pictorul poate fi aflat în atelier la orice oră a zilei, din zori până târziu. Nu însă de oricine. Înţeleg şi respect conduita sa. Pentru un artist, timpul rămâne o mare avere. Când un creator manifestă atâta grijă pentru fiecare ceas de muncă, în atelier putem fi siguri că el cugetă mult şi orientat la rostul artei ce l-a ales.
T.O. - Flacăra, nr. 20/1989