Prea multe păci pentru o singură planetă

De curând, am început să vorbim despre "fuziunea nucleară la rece", frecvent şi cu entuziasm. Este şi posibil să intrăm mai repede decât s-a propus într-o epocă nouă. Efectele vor fi multiple, profunde, în lanţ şi vor schimba structuri economice, interese, obişnuinţe, adică, pe scurt, faţa văzută şi nevăzută a lumii.

Faptul este înbucurător, dar normal. Ştiinţa merge înainte, inteligenţa sparge noi şi noi plafoane, lumea se află constant la remorca acelui curaj de a gândi, fără de care ne-am reaşeza în patru labe şi am urla la lună.

Când a fost inventat telegraful, omenirea s-a minunat, s-a împărţit, ca de obicei, în entuziaşti şi increduli, dar toate acestea nu au contat pentru telegraf, care a început să-şi facă treaba. El a scos planeta din epoca unei succesiuni lente a evenimentelor şi a introdus-o, sec şi ireversibil, într-o nouă cadenţă. Transmiterea rapidă a informaţiilor a însemnat facilitarea promptitudinii în faţa evenimentelor, a reacţiilor faţă de acestea, deci, a promovat naşterea mai grăbită a altor evenimente.

Despre război şi pace se vorbeşte mult şi des pe toate meridianele. Eu însumi scriu pe această temă săptămânal, din ce în ce mai apăsat de caracterul inepuizabil al temei. În spatele războiului se află un a nume tip de inteligenţă. În spatele păcii, de asemenea. Dar nici o inteligenţă nu este mai fastuoasă, mai darnică şi mai consistentă decât aceea care reuşeşte să se aşeze în faţa războiului, să riposteze şi să învingă pofta tiranică de sânge. Faptul pare elementar, de la sine înţeles, inutil de demonstrat. Din păcate, stoluri de axiome zboară libere pe ecranul experienţei umane, ca şi cum ar fi nişte musculiţe plicticoase. Omenirea continuă să accepte evidenţe de tot felul, fără a se conforma adevărului lor.

A devenit firesc deci să aflăm cum cutare armă se perfecţionează sau este de-a dreptul perfectă. Pe drumul alunecos şi rece al unui asemenea penibil scop, imperfecţiunile abundă, dar nu spre lauda păcii. Ştirea cea mai banală, în acest context amar şi amărât, este aceea care mai scoate la lumină câte un accident (evident... nedorit de autori) privind utilizarea unei arme noi sau pe filiera care duce la naşterea acelei arme. Recent, agenţia DPA, marcând stufoasa recuzită a domeniului, culisele ei obscure şi suspansul care surtcircuitează planeta, nota: "Imaginaţi-vă că este război şi anumite armamente nu funcţionează", afirma recent un reporter al unei televizi­uni americane, referindu-se la numeroase rapoarte privind existenţa unor defecţiuni la sisteme de armament care au costat miliarde de dolari, operaţiuni tehnice superficiale şi practici frauduloase ale marilor concerne producătoare de armament.

Cu această introducere, stupefiantă în indiferent ce ipostază de func­ţionare s-ar afla armele, agenţia menţionată evoca un şir spectaculos al ne­reuşitelor tehnicii de război pe timp de pace.

Hm! Citeşti şi crezi, dar îţi vine să nu crezi câte hibe poate avea inteligenţa acolo unde hiba e în stare să spargă pacea, adică să declanşeze, vai, prin accident războiul. Un război, în cazul armelor de vârf, al tuturor. Promp şi reparabil. Pacea continuă să fie iubită de orice om normal, dar zeci de războaie cutremură această pace. Fiecare pace care urmează unui război pare, în primele clipe, să capete vocaţia eternităţii, dar noi ştim cât se poate de bine să tot de atunci începe, subteran şi perfid, pregătirea măcelului următor.
Radu Budeanu - Lumea, nr. 19/1989