Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Genul filmului poliţist, de acţiune, sau cvasipoliţist - reprezentat la noi prin pelicule atracţioase (să ne gândim la filme semnate de Sergiu Nicolaescu sau la Un om în loden, primul film semnat ca regizor de Nicolae Mărgineanu), include şi Calculatorul, mărturiseşte r. George Cornea, a cărui dezinvoltură şi ritm inspirat ne face plăcere să le observăm încă o dată, revăzând filmul pe micul ecran.
Aş remarca de astă dată opţiunile echilibrate ale regizorului: în privinţa distribuţiei: în rolul şoferului lăptar, Mircea Diaconu este o apariţie de neuitat. Ca fermec în buimăceala lui detectivistă, în împăunarea naivă, în amărăciunea plină de umor, câtă inventivitate în gesturi şi câtă mobilitate a fizionomiei!
Alt rol bine rezolvat, al frumoasei doctoriţe - Ioana Pavelescu îşi încarcă personajul cu un fel de derută particulară, o dezorientare sugerată cu graţie bine ştiută. Exact, vioi, jucând într-un ritm bine găsit şi menţinut pe tot parcursul filmului este Dan Condurache, în rolul ofiţerului de interne.
Dana Dograu, care a ajuns la performanţe în interpretarea personajelor ambigue, aici într-un rol de "negativă", pusă pe înavuţire şi spionaj, jucat de asemenea credibil, cu masca prefăcătoriei şi rictusul vulgarităţii. Calculatorul mărturiseşte (cu toată doza lui de naivitate dintr-o urmărire auto care seamănă cu "de-a hoţii şi vardiştii") este un film care se încheagă, cu cap şi final (puţin forţată plecarea in corpore la munte şi pactizarea urmăritorilor cu urmăriţii, plus aerul de week-end fericit şi deonectat) cu actori bine distribuiţi şi un ritm interior susţinut.
O pledoarie pentru ieşirea din singurătate pentru sensul vieţii personale - bucăţica aceea de timp şi de suflet pe care, o dată cu trecerea anilor, ne sfiim parcă s-o dezvăluim atât de uşor - a fost. Suntem cinci (producţie a studiourilor din RD Germană, regia Richard Engel, cu Petra Kelling, Mathias Fricke, Bjorn Lorenz, Thomas Dannemann, Katrin Grolms). Şefă de magazin alimentar, mamă cu patru copii, dintre care trei nişte vlăjgani adolescenţi simpatici, plus o răsfăţată de fetiţă hazoasă ce se cheamă o femeie tânără. Ceva din farmecul tinereţii s-a păstrat însă în bunătatea expresiei, ceva din celula aceea nevăzută şi greu de identificat a rămas neatins. Ceva firav, acea formă de feminitate înăbuşită cu insistenţă de responsabilităţi, program fix, subalterni nedisciplinaţi, state de plată, telefoane, menaj.
Şi uite că mama celor patru copii, "şefa" cu principii şi cam inflexibilă, ce-i drept, de maximă corectitudine, păstrând un abur de uşoară suavitate, chiar dacă puţin ofilită, intră într-o poveste de dragoste la fel de... suavă!
Orice film care-şi propune ca subiect o iubire la a doua (la a treia, în fine...) tinereţe conţine o doză de dificultate. Nuanţele sunt altele, mai greu de sugerat. Altul e elanul şi impulsivitatea tinereţii. Alta e precauţia unei vârste rezonabile. Nici Ilonei nu-i este deloc uşor aşa, faţă în faţă cu împotrivirea tacită a fetiţei, cu îndărătnicia îmbufnată a fiului, cu mentalitatea "puştimii" obişnuită ca mama să facă, să dreagă, să muncească şi să aducă banii acasă, dar nu să se îndrăgostească, să-şi pună rochie de seară şi s-o zbughiască la concert!
Se pare totuşi că Ilona îl iubeşte de-adevăratelea pe Klaus, cel cu zâmbetul fermecător, cu casca lui de constructor, un bărbat degajat şi suficient de sigur pe sine, tocmai cum îi şade bine unui posibil viitor soţ!
"La vârsta noastră, nu aveam curajul să riscăm", spune Klaus cu înţelepciune. Nepotrivirile ies mai uşor la lumină, inflexibilităţile se developează mai iute; el înţelege mai greu "parcelarea sentimentelor" (şcoală, slujbă, copii, familie, subalterni... unde-o fi locul meu? Eu sunt o mică problemă personală?). Ea trage după sine un soi de rigiditate, o intransigenţă "tovărăşească" puţin obositoare, niţel pisăloagă, niţel prea voluntară, lucru cu urmări excelente la slujbă, dar declanşând situaţii jenante, de criză în... iubire!
Sutem cinci este o pledoarie deschisă pentru familie, pentru această frumoasă şi nobilă încercare de-a ieşi din singurătate.
Cleopatra Lorinţiu - Cinema, nr. 4/1989
