Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La mijlocul anilor '50, de pe băncile primei şcoli superioare cinematografice româneşti ieşea, împreună cu actori şi operatori, prima generaţie de regizori de formaţie profesională specifică. Vremurile nu erau uşoare, la abia un deceniu după un război pustiitor. Condiţiile cinematografiei erau precare: cadre puţine şi prea puţin experimentate; tehnica sumară, studiourile de la Buftea fiind încă în construcţie; sub aspect ideologic-estetic, limpezirile abia se întrezăreau după o perioadă de rătăciri prin teritorii străine de specificul culturii româneşti. Nu erau clare nici trăsăturile în evoluţie ale socialismului... Dar dacă această generaţie înfăţişa un profil, acesta era marcat de curaj. Tineri - pe atunci - optimişti au păşit în front, pe un câmp uşor minabil, cu mânecile suflecate, ca la luptă. Peste un deceniu, pecetea lor devenise inconfundabilă, prin atitudine politică, prin soliditate a gândirii, prin prospeţime şi sensibilitate la fenomenele înconjurătoare. Prin aplombul măiestriei.
Astăzi, istoriografia cinematografiei artistice nu poate să nu consemneze filmele lor: Viaţa nu iartă, Băieţii noştri, Setea, Furtuna, Străzile au amintiri, Lupeni '29, Un surâs în plină vară, Gaudeamus igitur, Cartierul Veseliei, Amintiri din copilărie, Răscoala, Asediul, Golgota, Facerea lumii, Puterea şi Adevărul, Ilustrate cu flori de câmp, citate întâmplător dintr-o filmografie prodigioasă. Era începutul! Numele lor? Elisabeta Bostan, Gheorghe Vitanidis, Mircea Drăgan, Manole Marcus, Iulian Mihu, Mircea Mureşan, Geo Saizescu, Andrei Blaier... Au fost puţini? Am realizat mult sau puţin? Istoria rămâne încă deschisă.
Mircea Mureşan - Cinema, nr. 11/1989
Citește pe Antena3.ro
