Seralistele

Ce poate fi mai optimist decât imaginea unei generaţii tinere, însetate de învăţătură, având acces nelimitat, mai mult, fiind mereu îndemnată, în­drumată, să-şi ridice nivelul cunoaşterii, de aspiraţii?

Constantă a politicii par­tidului şi statului, îndeosebi în ultimii 24 de ani, perfecţionarea conti­nuă a pregătirii profesionale, însuşirea celor mai noi cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice contemporane, în strânsă legătură cu cerinţele dezvoltării inten­si­ve a economiei ţării noastre – această generoasă idee o regăsim sublinia­tă în Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la înaltul forum al de­mocraţiei muncitoreşti-revoluţionare din noiembrie 1988, idee devenită realitate.

Seralistele! Lor le dedicăm acest reportaj din martie. Ziua lor începe de obicei devreme, în jurul orei 5:30, pentru a porni spre fabrică, lucrând ca fi­latoare sau oţelar, chimist sau impiegat de mişcare... Spre seară, le afli în cla­se, aplecate asupra cărţilor, sau în amfiteatre, audiind cursuri. Le pri­vim cu admiraţie şi dragostea noastră de maturi, cu bucuria celor care văd în ele, în ei, pe cei care vor duce mai departe certitudinile şi speranţele noastre.

Oţelăreasa
Am cunoscut-o cu doi ani în urmă, lucrând ca "oţelăreasă", mai exact la Laminorul de Tablă din Galaţi. Ne-a impresionat frumuseţea ei delicată, din care răzbătea o tenacitate ieşită din comun. Lucra la secţia a doua, re­coacere şi finisare a tablei. Mănuşile uriaşe de oţelar, şorţul, ochelarii, casca o acopereau de tot pe Otilia Pavel, care, aveam să aflăm, îşi urmase tatăl pe drumul greu, dar ademenitor al oţelului. Era atunci studentă în anul IV la cursul seral al Facultăţii de metalurgie din Institutul Politehnic gă­lă­ţean. Colegul de bancă, Vasile Pavel, muncitor la Combinatul Siderurgic, îi devenise încă din anul I soţ, şi în anul II amândoi erau de-acum părinţi.
Am căutat-o spre a afla dacă-şi pregăteşte lucrarea de diplomă.
– Sunt tot în anul IV!
Şi la mirarea noastră, Otilia ne spune şăgalnic: între timp a venit pe lume şi Dănuţ, care are acum 1 an şi 4 luni; aşadar, Andrei şi Dănuţ. Pentru că şi în cazul meu, ca studentă, am beneficiat de dreptul de a întrerupe şcoala pentru a-mi creşte copilul.
Colege de bancă şi de muncă
Sanda şi Dobriţa sunt colege de bancă în clasa a XI-a la Liceul nr. 2 din Focşani şi colege de muncă în secţia de creaţie la Întreprindrea de Confecţii din Focşani. O coincidenţă, fiecare mai are încă 5 fraţi şi surori acasă. Sanda Dima a absolvit şcoala profesională şi mai apoi s-a înscris la seral. Dobriţa Sandu, fiind încă în anul II de profesională, s-a hotarât să urmeze concomitent liceul.
– De ce n-ai aşteptat, Dobriţa, să termini profesionala?
– Pentru că şi eu, asemenea atâtor altor tineri ai României socialiste, vreau să cunosc mai mult, să devin un om cu un nivel de cunoştinţe pe măsura timpului nostru.
Sanda lucrează la creaţie, fiind o brodeză de mare talent, iar Dobriţa a in­trat în această secţie grea doar de câteva luni, în urma unui sever examen.
Aşadar, mereu examene de şcoală, de viaţă...

Numai note de zece
De la o filială CEC la clapele pianului, la muzicologie, la dirijat şi compoziţie calea pare suficient de neverosimilă. Şi, totuşi, aceasta e traiectoria de viaţă a Simonei Dumitriu, studentă în anul IV la secţia "Muzică", secţia serală a Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti. A reuşit la admitere cu media 9,80. Acum e studentă în anul IV, şi am aflat că din anul I a obţinut la toate sesiunile de examene, până la ultimul, numai note de 10. În fiecare an 7 examene, deci 21 de 10 plus trei în această sesiune.
– Spune-mi, Simona, care este secretul acestei performanţe, acestor note de 10?
– Niciodată nu învăţ pentru a lua 10, ci mă străduiesc să muncesc în primul rând pentru că muzica a fost visul şi este pasiunea mea, pentru că eu şi ceilalţi colegi ai mei avem profesori excepţionali, şi vreau totdeauna să
nu-i dezamăgesc. V-aş mai mărturisi că şi atunci când iau 10, eu ştiu că mai sunt lucruri asupra cărora ar trebui să mai insist.
Ce să-i urăm Simonei? S-o întâlnim în viaţă mereu cu realizări de nota 10!

Surorile
Pe numele de familie Iliescu, Nicoleta-Mihaela este în anul IV la Politehnică, Facultatea de Chimie, secţia tehnologia silicaţilor, iar Sanda-Gabriela, la facultatea de transporturi, secţia autovehicule rutiere. Prima, în orele dimineţii, tehnician chimist la "Nufărul", cea de-a doua impiegat de mişcare la Transcom.
Surorile acestea duc cu ele povestea unei mari pasiuni, pe care vor să şi-o realizeze pe măsura forţelor anilor tinereţii. Au fost amândouă talentate încă din liceu, Nicoleta participând încă din clasa a VII-a la olimpiadele de chimie. Cea de-a doua, Sanda, ai cărei ochi negri strălucesc de forţă şi ambiţie, la 18 ani, e studentă în anul al doilea. A fost admisă la facultate cu o medie care a situat-o pe locul I, nu numai la seral, ci şi la zi, dacă ar fi dorit să urmeze aceste cursuri. Este şefă de grupă, una dintre cele 15 tinere din cei 130 de studenţi ai acestei secţii cu un profil atât de aparte.
– De ce autovehicule rutiere?
– E greu să vă motivez, dar de când mă ştiu, această facultate am vrut
s-o urmez. Îmi plac autoturismele, şi pe cel al tatei, inginer agronom, l-am meşterit de nenumărate ori.
– Sanda, nu vreau să insist, dar ai şi o profesie aparte.
– Într-adevăr, am o muncă de răspundere, în care îmi trec prin mână do­cumente în valoare de milioane de lei, şi care îmi cere o minte foarte limpede. Dar îmi place şi profesia de dimineaţă, ca şi facultatea de seară. Adăugaţi însă şi un fapt deloc de neglijat: atât eu, cât şi sora mea avem o retribuţie, fiecare de câte 2.300 lei, aşadar, suntem pe picioarele noastre. În sâmbetele libere, mergem cu prietenii la munte, vizionăm spectacole, şi zi de zi găsim şi puţin timp să citim.
Filatoarea care iubeşte mecanica
Nicoleta Păun e filatoare la "Dacia" bucureşteană, a ajuns aici după absolvirea profesionalei cu acest profil. Dar e îndrăgostită de mecanisme, de matematică, de fizică, de chimie, şi s-a înscris la seral la Liceul industrial nr. 9, cu profil mecanic.
– Ce-ţi place cel mai mult din tot ce înveţi?
– Vă daţi seama că urmând un asemenea liceu mă atrag toate obiectele sale, dar să nu vă miraţi, eu aş pune pe primul loc limba română, pentru că iubirea de ţară începe cu primele cuvinte pe care le deprinzi. Şi cu un glas emoţionat, de fetiţă parcă, îmi recită versuri de Mihai Eminescu.
Şi gândul mă duce de la Nicoleta la Simona, la Otilia, la Dobriţa şi Sanda, la Mihaela şi Sanda, una parcă mai frumoasă decât alta – câteva tinere doar din marea grupă a seralistelor din întreaga ţară, care muncesc şi învaţă pentru a trăi la temperatura înaltă a vremurilor noastre.
Aneta Popescu - Femeia, nr. 3/1989