x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Viaţa începe în doi

0
25 Feb 2009 - 00:00

Înfiorată şi purpurie mac de emoţie, fata pleacă urechea să-i picure-n ea dulcele şi soborul înţeles al stri­găturii ce-i pecetluia viaţa: "Miresucă, după tine/ Pare-i rău la orecine/ Şi după mirele tău/ La multe le pare rău!". Ea se uită pe sub gene la mire, la Văsălie, şi, privind-o şi el, ei împreună desluşeau din bogăţia de sensuri a strigăturilor învăţătura temeinică, străveche şi profundă care i-a îndemnat, dincolo de şoapta caldă a inimii, să-şi lege de tineri destinele: viaţa-i făcută s-o ducă-n spate doi!



Înfiorată şi purpurie mac de emoţie, fata pleacă urechea să-i picure-n ea dulcele şi soborul înţeles al stri­găturii ce-i pecetluia viaţa: "Miresucă, după tine/ Pare-i rău la orecine/ Şi după mirele tău/ La multe le pare rău!". Ea se uită pe sub gene la mire, la Văsălie, şi, privind-o şi el, ei împreună desluşeau din bogăţia de sensuri a strigăturilor învăţătura temeinică, străveche şi profundă care i-a îndemnat, dincolo de şoapta caldă a inimii, să-şi lege de tineri destinele: viaţa-i făcută s-o ducă-n spate doi!

"Poţi să fii mire-mpăcat/ Ce mireasă ţi-ai aflat/ Ştie ţese, ştie coase,/ Şi purta haine frumoase. / Meşteră la cusătură/ Şi la vorbele din gură/ Ştie pânea să frământe / Şi pe om cum să-l încânte/ Ştie pânea cum s-o coace/ Şi o haină cum să-mbrace/ Că la cine-o vede-i place." Chiuiturile şi strigăturile, cântecele şi dansul au spart în acel ianuar noaptea adâncă şi albă de peste câmpia someşeană. Vibrând ca o ceteră sub arcuşul iubirii lor. Vasile şi-a luat nevasta din Beltiugu-i natal şi-a adu­s-o spre casa lui din Botiz. Ea lăsa în urmă părinţii şi alţi patru fraţi, el o ducea la căminul unde crescuse împreună cu şapte coconi şi prunce, cum li se spune pe-aici copiilor. Sunt 18 ani de atunci, o copilărie şi-o adolescenţă la un loc, şi uite că azi, însoţiţi de primăriţa Maria Ardelean, intrăm în curtea familiei Drăguş din Botiz, care – aflăm – se pregăteşte să-şi serbeze, peste puţină vreme, tocmai această aniversare. Sărbătoarea unei familii cu şapte copii, aşa cum sunt destule în această localitate de oameni harnici, care ştiu să mun­ceas­că, dar şi să ducă mai departe sămânţa neamului nostru străbun. Aici, la Botiz, familiile cu 5, cu 6, cu 7 şi chiar cu 10 copii sunt numeroase. Şi toţi aceşti copilaşi, în vreme ce părinţii lor merg la lucru, fac cu­noş­tin­ţă cu corifeii neamului şi-ai literaturii noastre, învaţă limba ro­mâ­nă şi învaţă istoria multimilenară a patriei, pe băncile celor 5 şcoli din comună sau pe scăunelele celor 4 grădiniţe. Cifrele sunt doar două, dar semnificative ilustrări ale unor excepţionale condiţii de viaţă, de trai îmbelşugat pe care-l duc oamenii comunei, condiţii pe care le poţi desluşi intrând, aşa cum facem şi noi, într-o casă de gospodari, în cea a familiei Drăguş.

Ziua bună, ziua bună. Păşim în casa din faţă şi, până să ne dezmeticim, o liotă de copii se tot foiesc harnic sub ochii noştri. O fătuţă mai răsărită prăjeşte ceva pe sobă, alta frământă un aluat, un flăcăiaş meştereşte ceva, o mânzoacă – mezina – frumuşică şi blonduţă suge vreo trei bomboane deodată, clipind ştrengăreşte din ochişori-i albaştri, din mijlocul lor, ştergându-şi mânurile de şorţ, se-ntoarnă către noi mama şi găzdoaia casei, cum se zice pe aici.

"Da' bine aţi venit, dară poftiţi, poftiţi", ne invită în "casa curată", şi până ne aşezăm noi pe unde-apucăm, înconjuraţi în doi timpi şi trei mişcări de copii şi copilaşi, de undeva, de afară, apare şi Vasile, tatăl familiei.

Când intri într-o casă, e suficient să dai cu ochii roată. Dacă-i ordine, dacă-i măturat, dacă ferestrele-s spălate. Aşa începi să ştii cu cine ai de-a face. Apoi te uiţi dacă omul mai are grijă şi de sufletul său. Adică de-i place să trăiască printre flori şi bibelouri, printre amintiri, cum ar fi o fotografie de familie sau o diplomă de la cine ştie ce întrecere. Vreau să spun că poţi afla dacă omul trăieşte cu adevărat în casa lui sau o ţine doar de muzeu, cum, uneori, se mai întâmplă. Soţii Drăguş îşi iubesc căminul, pricep, şi-i propun gazdei un joc plăcut inimii ei, cred, şi folositor mie: să vorbim despre câte un obiect din încăpere. De unde-l au, cine l-a făcut, care anume-i amintirea de familie închisă în acel lucruşor.

Zăresc o tavă din lemn cu intarsii şi cu margini meş­te­şugit fi­ligranate. "Asta-i făcută de Maria, fata cea mare", îmi spune gazda. Maria este elevă la Liceul industrial de prelucrare a lemnului din Satu Mare şi se pregăteşte cu sârg şi cu pricepere, văd bine, să lucreze ca tâmplar la întreprinderea de resort. Mă uit apoi la o diplomă. Şi-apoi către altele. Sunt ale sportivului familiei, cred că în clasa a VIII-a e deja "mare" campion la lupte libere. Cel mai recent succes: locul I la categoria 37 kg în cadrul întrecerilor "Cupa 1 iunie". Isteţ şi cu picioarele pe pământ, băiatul intervine în discuţie şi-mi zice că el ar vrea să se facă lăcătuş sau strungar sau chiar mecanic pe Diesel, lui îi place tehnica, subliniază, şi-acum învaţă deja pentru examenul de admitere la liceul de specialitate.

Văd un carnet de note pe masă. Mulţi de "zece", de "nouă". Acesta e al lui Ştefan, băieţelul născut în '81. Semnătura învăţătorului Nicolae Bondici certifică unul din adevă­rurile cu care familia Drăguş se mândreşte adesea: trei dinte copiii Drăguş sunt printre cei mai buni elevi din localitate!

Cât stăm de vorbă, uite că vine şi ca­feaua, pregătită cu pricepere de o altă surioară, elevă în clasa a X-a. Şi-aşa aflăm că fata-i o pricepută bucă­tăreasă, că de la "zupă" la "sarme" ea gă­teşte orice, fără greş, şi gustos-gustos, ca o adevărată gospodină! "Âsta-i talen­tul ei, gătitul", su­bliniază, mân­dră, dar şi pedagogic, nu-i aşa?, mama şi, peste puţin timp, fata chiar ne ospătează cu delicioase chif­teluţe, făcute după propria-i reţetă.

Mai întorc privirea prin încăpere şi iată că pot admira pe vitrină o reuşită ikebană. Care-i autoarea dintre atâtea fătuţe întreb, şi cea care tăcea până acum, privindu-ne şi ascultându-ne dintr-un colţ, se-mbujorează la lauda părinţilor, care-mi povestesc cât îi plac fetei florile şi plantele, în general, şi cât de meşteră-i ea într-ale grădinăritului!

Amintirile legate de Cecilia, care nu e cea mai mică, şi apoi de me­zina familiei le desluşesc repede printre păpuşi şi ursuleţi, ele-s micuţe încă, abia umblă la grădiniţă.

Cum se rezolvă treburile gospo­dă­reşti într-o casă cu şapte copii, mai întreb, şi-i rog pe soţii Drăguş să-mi des­crie "programul" unei zile obiş­nuite.Desigur că bănuiam! Ordinea şi curăţenia din casă, felul îngrijit în care sunt îmbrăcaţi copiii apoi inventa­rul", restrâns aici, e adevărat, al amintirilor îmi sugera­seră adevărul…Ei nu s-au crescut unii pe alţii, aşa cum se mai întâmplă, ci mama lor i-a îngrijit pe rând, pe fiecare, i-a legănat şi i-a îmbăiat, i-a doftoricit şi i-a învelit, i-a veselit şi i-a învăţat să fie gospodari şi să-şi iubească fraţii, părinţii, căminul. Mă uit la Vasile Drăguş cum o strânge în braţe pe a mică, cum o sărută pe coama-i blonduţă şi râsul fetiţei, descătuşat ca un clopoţel la grumazul mielului, primăvara, vorbeşte limpede despre deplina înţelegere dintre părinţi, despre dragostea care uneşte această familie.

Care-i "programul", aşadar. De când s-au făcut copiii mai mari, mama s-a încadrat la "Avicola", la ferma de iepuri. Şi acolo-i de lucru, nu glumă. Pleacă dimineaţa în zori, şi găta treaba pe la apus, şi de-acolo o ia către "arie", la CAP, la sfeclă sau la soia, la săpat, la recoltat. Ea nu-şi dezminte condiţia de ţărancă, cu pruncii acasă şi cu lucru în câmp, cu animale de grijit şi cu casa de ţinut curată. Noroc c-o ajută de-acum copiii, cei astfel educaţi, de ea şi de Vasile, să-şi fie propriu sprijin în viaţă şi sprijin să le fie în gospodărie şi mai încolo, la bătrâneţe. Fetele gătesc foarte bine, aşa cum vă ziceam, şi ele, dacă vreţi să ştiţi, se consultă – no, că ce gătim mâine? – şi cu tata, nu numai cu mama, ele ţin casa în ordine şi într-o plăcută ambianţă. Băieţii repară tot ce-i de reparat, electrice şi tâmplărie, şi împreună cu fetele dau de mâncare porcilor şi găinilor, şi cailor lor iubiţi. Olga şi Bujor, cu care unul din ei, mai descurcăreţ, face cărăuşie şi pentru CAP, ei fac curat în fiecare zi în grajd şi în cocină, şi-n fiecare după-amiază mătură curtea, măcar că au şi preocupări sportive, joacă fotbal, mai precis, dar sunt sportivi disciplinaţi, care ştiu bine ordinea priorităţilor într-o casă şi într-o viaţă de om; pe surioara mijlocie o puteţi vedea toată ziua în grădină, ea smulge buruieni şi udă straturile şi când nu-i în grădină e alături, la bunica, precis că cineva trebuie să-i poarte de grijă şi ei. Şi uite-aşa, fata găteşte bunicăi şi mătură ca­mera ei, şi-i cară apă şi ăsta-i programul ei de fiecare zi, pe lângă lecţii. Cele mici, da, ele fac parte – nu-i aşa? – din program, ele trebuie îmbrăcate şi hrănite, şi duse la grădiniţă şi-aduse de-acolo, şi să te joci cu ele trebuie, şi toţi aceşti copii ceva mai mari se joacă cu aceste copiliţe până către seară, când mama se întoarce de la câmp şi tata de la defrişări, căci el lucrează şi ca agent hidro în sectorul comunei.

Şi la ceas de seară, adunaţi în bucătărie, ei mănâncă de cină, discutând şi întocmind "programul zilei de mâine", şi-apoi câte unul se mai retrage să citească o carte, altul să-şi mai facă vreo temă, sub ochiul atent al mamei, unul spală vasele, altul le şterge, doi-trei se uită la televizor "şi, încetul cu încetul, povesteşte tatăl, îi vezi că se trântesc toţi la rând pe canapeaua cea mare şi că aţipesc unul lângă altul", în căldura plăcută a focului din sobă şi-n binemeritata odihnă după o zi plină de muncă. El, Vasile, tatăl, îi trezeşte repejor pe toţi şi-i trimite pe fiecare în culcuşul lui, nu înainte de a-şi plimba încă o dată privirea încărcată de dragoste peste pruncii deştepţi şi harnici. Şi după ce copiii au adormit cu adevărat, Vasile numai ce se uită în ochii nevestei lui şi-n pacea dulce care se strecoară din respiraţia pruncilor ei desluşesc încă o dată înţelesul străvechi, temeinic şi profund care i-a îndemnat,dincolo de şoapta caldă a inimii, să-şi lege de tineri destinele; viaţa-i făcută s-o ducă în spate doi! Exact ceea ce-i învaţă, pe neştiute aproape, pe copilaşii lor.
Aurora Inoan - Femeia, nr.2/1989
Citeşte mai multe despre:   drăguş,   articolul zilei

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de