Cum şi-a băgat popa Ramba pe dracu’n casă

Şi acum 20 de ani, ca şi în zilele noastre, puşcăria este mai mult o şcoală de calificare decât una de ree­ducare, adică intră înăuntru hoţul de buzunare şi iese înapoi, în mijlocul societăţii primitoare şi neajutorate, spărgător şi de maşini, şi de seifuri. Adică ce să facă deţinutul, decât să-şi îmbogăţească orizontul cunoaşterii, să capete deprinderi noi, să schimbe ponturi, să exerseze până se policali­fică el bine-bine, şi după aia să expe­rimenteze...

Codin Cercel şi Ion Cipăian s-au cunoscut la mititica, în anii 1984-1986, cât au împărţit patul, că pe-atunci la Penitenciarul Rahova nu erau locuri pe câţi locatari. Au şi pus la cale o serie de lovituri, că erau compatibili băieţii. Primul a ieşit în ’87 Codin, care s-a instalat la locuinţa pă­rin­tească din comuna strămoşească Gălbinaşi, judeţul Călăraşi, unde a dus o viaţă de pa­razit aşteptându-şi tova­ră­şul. Ci­păian a scăpat şi el cu Decretul lui Ceaşcă din iarna lui ’88. Am prins vremurile alea şi ştiu că se instalase o adevărată psihoză de masă, ma­mele nu-şi mai lăsau copiii să se joace în faţa blocului, gospodarii îşi puse­seră gratii la fereastră şi încă un rând de yale, folclorul colporta tot felul de zvonuri îngrozitoare cu ocnaşi care tropăie pe străzi noaptea căutându-şi victimele, se zicea că au ieşit din puş­cării o mie de violatori pofticioşi la virgine şi la babe deopotrivă.

Mă bate gândul că zvonurile astea mai erau dirijate şi de Ştimnoicine, precum legendele despre sectanţii care fură copii să le bea sângele, de­spre care o să vă povestesc în alt episod. Deci un lucru e cert: cel care avea să devină un bandit şi un criminal abject fusese eliberat de decretul ACELA.

Cum s-a văzut liber, Cipăian şi-a căutat victimă. S-a dus la frate-su, La­zăr, în Turda, şi s-a angajat chipurile cărător de mistrie la meşterul zugrav Ciorbă, care renova o biserică. Planul ascuns al lui Cipăian era să se apropie de parohul bisericii, despre care au­zise că ar fi mai ortoman. De-aia a pus mâna hoţul pe o ustensilă atât de scârboasă precum găleata cu mortar, de-aia şi-a rupt mijlocul ridicând alene câte-o cărămidă, în loc să trân­dă­vească bând tutun sub cireş, ca să-i intre popii pe sub piele. A reuşit să calce pragul casei parohiale, să-şi facă o idee de starea materială a sfinţiei sale, după care şi-a chemat ortacii, pe co­legul Codin şi pe încă unu, Sterea. Pe 6 septembrie 1988, cei trei au băut şi au făcut planuri. A doua zi, la ora prân­zului, s-au dus la casa parohială. Cipăian a stat de şase pe stradă, că era cunoscător al locurilor şi al oamenilor, iar ceilalţi doi au pătruns şi s-au pus pe scotocit acolo unde le indicase el în amănunt. 6.000 de lei în hârtii de câte zece (cutia milei, ce mai...), 65.800 lei în obligaţiuni CEC, vreo 30 de grame de aur, nişte cartuşe de Kent (iarba dracului, în casa popii), în total o pradă de 197.400 de lei. Plus ve­ri­gheta coanei preotese, era să uit.

În casa fratelui Lazăr (care lipsea şi nu ştia ce se întâmplă sub acoperişul său), hoţii şi-au împărţit frăţeşte şi echitabil prada. Tustrei au pornit spre Bucureşti, aţi ghicit, Cipăian şi-a băgat picioarele instantaneu în mizerabila de slujbă de la zugrav, iar în Gara de Nord s-au despărţit. Sterea s-a retras la ţară, să-şi digere agoniseala. Ceilalţi doi s-au dus acasă la o... era să-i zic pa­ra­şută, dar despre morţi numai de bine, hai să-i spunem la o gazdă profesionistă, pe nume Aurica.

La Aurica acasă, pe Strada Imboldului, ce nume optimist, cei doi fraţi de cruce Codin şi Cipăian au dus-o ca în sânul lui Avraam. Toată vara au chefuit pe banii popii, numai în cârciumi, cu femei uşoare pe care le duceau la Cinema "Feroviarul" şi "Muncii". Au di­gerat roadele muncii ca nişte ro­ză­toa­re, ca nişte dăunători, până în ziua fatală de 10 octombrie. Cipăian s-a dus acasă la Gălbinaşul strămoşesc să aducă nişte gâşte moarte, vin şi ţuică. Seara, domnul Codin a primit augusta vizită a Lenuţei, cum care Lenuţa, toată lumea din cartier o cunoştea pe Lenuţa, vizită pe care a decis să i-o întoarcă prompt, ca să depună icre netulburaţi, după ce s-au răcorit cu un litru de vin. Mai târziu, noaptea, s-a întors cu provizii cumătru’ Cipăian. A adus provizii, băutură şi gâşte proas­păt jumulite, Aurica dormea şi i-a mor­măit unde e Codin, Cipăian l-a scu­lat pe acesta dintre nurii Lenuţei şi s-au întors acasă să rumege un copan. Au rumegat, au râgâit cu semnificaţie, au băut ceva, adică un litru de ţuică şi cinci de vin, după care, aşa cum fac be­ţivii, s-au apucat să-şi numere banii. Poate oare să-mi spună cineva de ce îşi numără banii beţivii după ce beau? Pentru că nu au altceva ce să-şi nu­mere. Ouăle? Amintirile? Facultăţile? Ce să-şi numere nişte puşcăriaşi beţi decât banii, atunci când au... Pfuiii, şi la numărătoare s-au încurcatără, că nu le-au ieşit la socoteală 25.000, nu te miri ce fleac, cin’ să fie hoţul care a furat de la hoţi, altminteri spus, unde-i baba să-i tai laba?

Au suspectat-o din prima pe buna lor gazdă, "tu-ţi gâtu mă-tii de coro­piş­niţă, unde-ai dosit banii?", au luat-o pe biata Aurica la palme din aşternut, "unde-s banii fă, cotoroanţo?", jap şi plici şi pleosc!, mai întâi palme, dar apoi şi pumni, şi palme, i-au făcut conspectul cărţii lui Popescu Dumnezeu "Pumnul şi palma", în vreme ce victima mugea a negare: "Nuuu!".

Inculpaţii au pornit o luptă pe viaţă şi pe moarte cu femeia neajutorată, au călcat-o cu picioarele pe torace, ca ursul, apoi au legat-o la gură, ţineţi-vă respiraţia, cu o sârmă. Codin s-a dus să caute un cuţit, ca s-o taie felii până scoate banii, în vreme ce confratelui i-a încolţit o idee şi mai drăcească, a bă­gat în priză fierul de călcat, vă în­chi­puiţi pentru ce, nu-i aşa? S-o prăjească la tălpi, până se confesează. Dar nu a avut răbdare să se înfierbânte fierul şi a ciocănit-o mai întâi un pic în cap cu un ciocan, pe care îl luase de pe ma­şina de cusut, în fine, fierul s-a înfier­bân­tat corespunzător, l-a testat su­flân­du-şi mucii pe talpa fierului şi mucii au sfârâit vesel, iar el i-a pus fierul pe spate Auricăi, pe piele, şi se tot mira de ce nu ţipă cotoroanţa dra­cu­lui, şi doar după vreo cinci minute a constatat dezamăgit că tortura cu sete un cadavru. Aurica murise de ciocan. În vremea asta, Cipăian a perche­ziţionat complet locuinţa, fără succes. Banii nu-s şi pace. Obosiţi de atâta muncă intensă (nu e uşor să torturezi o femeie, dacă vreţi să ştiţi), hoţii s-au culcat în camera alăturată. S-au sculat la cântatul cocoşilor, s-au trezit din beţie instantaneu când au dat cu ochii de cadavru, drept pentru care au spălat putina în mare grabă. Moarta avea să fie găsită după câteva zile de o vecină, intrigată că nimeni nu mai mişcă prin casa unde se desfăşura o activitate atât de agitată până nu de mult.

La proces, cei doi inculpaţi, buni prieteni, s-au comportat lipsit de demnitate, căutând să se ascundă după de­get, dând încontinuu vina unul pe ce­lă­lalt. Judecătorii au apreciat: "În ma­te­rialitatea lor, faptele comise re­pre­zintă latura obiectivă a infrac­ţiu­nii de omor prin cruzimi, întrucât, în prima fază a agresiunii, partea vătă­ma­tă a fost supusă de către ambii in­cul­paţi la suferinţe fizice şi mai ales morale cu totul ieşite din comun şi de o anumită durată. Comiterea de fapte antisociale, cu consecinţe foarte grave pentru societate, la scurt timp de la eli­berarea lor din penitenciar, im­pune aplicarea unor pedepse ferme, însă just individualizate, de natură să rea­lizeze scopul preventiv şi represiv al sancţiunii". Ambii au primit 25 de ani de închisoare, în vreme ce complicele lor, Sterea, a primit 5 ani pentru furt.